FOTO. Cum arată unghiile când ai prea multe TOXINE în rinichi

Află care sunt semnele pe care le dau unghiile de la mâini și de la picioare când ai probleme cu rinichii
  • Publicat:

Dacă rinichii nu funcționează corect, apar tot felul de probleme, de la urina tulbure cu miros neplăcut până la încetinirea metabolismului, dureri de picioare sau tulburări de somn. Însă și unghiile pot semnala o afecțiune a rinichilor. Forma, textura sau culoarea lor ne oferă indicii atunci când rinichii au probleme și cât de avansate sunt acestea.

De ce apar modificări la nivelul unghiilor în bolile de rinichi

Afecțiunile renale împiedică organismul să elimine eficient toxinele din corp, cum ar fi creatinina sau porțiunea azotată a ureei (BUN).

În timp, aceste toxine se acumulează în sânge pentru că rinichii nu le pot filtra corect, provocând diverse simptome la nivelul unghiilor de la mâini și de la picioare. Acestea își schimbă forma, textura și colorația.

O altă cauză a modificărilor apărute pe unghii în bolile renale o constituie dieta, care poate fi destul de restrictivă și săracă în nutrienți. Astfel, este afectată producția de cheratină, o proteină esențială care asigură rezistența unghiilor și previne căderea excesivă a părului.

Citește și: 10 analize pentru căderea părului. Ce investigații pot depista cauza pentru care îți cade excesiv părul

Nu este obligatoriu ca toți pacienții cu boli renale să se confrunte cu modificări la nivelul unghiilor. Acest lucru depinde de modul în care este gestionată boala și de stadiul acesteia.

Iată care sunt modificările la care să fiți atenți.

Dungile albe orizontale pe unghii

Numite și liniile lui Muehrcke, după numele lui Robert C. Muehrcke, medicul care a descris afecțiunea, aceste dungi albe orizontale apărute pe suprafața unghiei apar în momentul în care circulația sângelui în patul unghial este limitată sau obstrucționată.

Aceste linii orizontale albe pot semnala un nivel scăzut de albumină în sânge (hipoalbuminemie), simptom destul de comun în bolile renale aflate în stadiu foarte avansat.

Pentru confirmarea cu certitudine este necesar testul de determinare a albuminei serice. Citește aici mai mult despre această analiză.

Sursa: CMAJ, 2013; DOI: https://doi.org/10.1503/cmaj.120269

Unghii concave, care par scobite

O altă modificare la nivelul unghiilor survenită pe fondul bolilor renale este înmuierea acestora, care pot căpăta un aspect concav, scobit. Afecțiunea poartă numele de koilonichie și este frecvent cauzată de carența de fier (anemia feriprivă), frecventă în rândul persoanelor cu boli renale.

Alte afecțiuni care pot cauza această modificare pe unghii sunt diabetul, hipotiroidismul, hemocromatoza (excesul de fier), lupusul sau psoriazisul.

Sursa: NEJM, 2018; DOI: 10.1056/NEJMicm1802104

Adâncituri orizontale pe suprafața unghiei

Șanțurile sau adânciturile care se formează orizontal pe suprafața unghiilor de la mâini sau de la picioare sunt, de asemenea, semnale de alarmă în bolile renale.

Numite și liniile lui Beau, după numele medicului care a descris afecțiunea, Joseph Beau, aceste adâncituri sunt favorizate de circulația deficitară a sângelui, problemă frecventă în cazul pacienților cu boli renale acute.

Citește și: Ai mâinile și picioarele reci? Poate fi un semn că ai artere înfundate cu colesterol. Ce alte simptome indică probleme cu circulația sângelui

Sursa: BMJ Case Reports, http://dx.doi.org/10.1136/bcr-2018-224978

Unghiile în două culori

Numite și unghiile Lindsay, unghiile în două culori se manifestă prin colorația diferită în partea inferioară și cea superioară. De cele mai multe ori, jumătatea inferioară a unghiei este albă, în vreme ce jumătatea superioară capătă o nuanță roșiatică, maro sau chiar neagră.

Această afecțiune poate apărea pe fondul sindromului uremic (acumularea în exces a ureei și a altor toxine în sânge) sau al acidozei cauzate de scăderea ratei de filtrare glomerulară.

Potrivit statisticilor, între 20 și 50% dintre pacienții cu boli renale prezintă astfel de modificări la nivelul unghiilor.

Sursa: Clinical Case Reports, 2021, doi: https://doi.org/10.1002/ccr3.4426

Unghiile îngălbenite

Acumularea în exces de creatinină și/sau uree nitrogen în sânge – problemă des întâlnită în cazul pacienților cu boli cronice renale – poate cauza îngălbenirea unei porțiuni a unghiei sau întreaga suprafață a acesteia.

O altă cauză a îngălbenirii unghiilor poate fi onicomicoza, o infecție fungică ce se transmite fie prin contact direct, fie indirect, de pe suprafeţe contaminate (podele, bazine de înot, saune), prin folosirea  unor obiecte şi articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, prosoape sau lenjerii de pat), obiecte folosite în igiena personală (ustensile pentru manichiură şi pedichiură).

Persoanele predispuse la acest tip de infecție sunt în general de sex masculin, au peste 60 de ani, sunt pacienţi care au probleme cu circulaţia periferică sau un sistem imun deficitar (HIV, diabet zaharat sau cancer) şi cei aflaţi sub corticoterapie sau alt tratament imunosupresor (de acceptare a unui trasplant).

Sursa: Journal of the German Society of Dermatology, 2013, https://doi.org/10.1111/ddg.12216

Unghii care se desprind de piele

Separarea unghiilor de patul unghial (pielea de dedesubt) ar putea fi un semn al onicolizei, afecțiune care de regulă este cauzată de încălțămintea inadecvată, o lovitură puternică sau căderea unui obiect greu pe unghie, dar care poate fi şi un simptom al unor afecţiuni mai grave, așa cum este insuficiența renală cronică.

Procesul nu este dureros, dar afectează aspectul unghiei. Aceasta devine galbenă, verzuie, violet, albă sau chiar gri, în funcţie de cauza care a dus la apariţia acestui simptom.

Sursa: Psoriasis, 2012, DOI: 10.5772/25688

Alte afecțiuni ce pot sta la baza onicolizei sunt:

  • Carenţe de vitamine şi minerale, în special fier
  • Substanţele chimice din produsele de curăţenie
  • Eczeme
  • Dermatită
  • Anumite medicamente (tetraciclină, imunosupresoare, anticoncepţionale)
  • Lupus
  • Anemie prin carenţă de fier
  • Infecţia cu Candida, Pseudomonas, cu virusul herpes simplex
  • Diabet
  • Hiperhidroză
  • Hipo- sau hipertiroidism
  • Sclerodermie
  • Mielom multiplu
  • Amiloidoză

Unghii fragile, care se rup ușor

Din cauza regimului alimentar restrictiv pe care trebuie să îl respecte pacienții cu boli renale se poate instala un deficit nutrițional care duce la unghii fragile, casante, sfărâmicioase, lipsite de strălucire și rezistență.

Alți factori care pot favoriza fragilizarea și ruperea cu ușurință a unghiilor sunt:

  • Vârsta și sexul. Femeile aflate la vârsta menopauzei suferă cel mai mult de fragilitate unghială. Cauza este reprezentată de deficitul de lipide, mai precis colesterol care face incapabilă retenția apei în unghie.
  • Bolile inflamatorii pot afecta rădăcina unghiei, ducând la formarea unei lame unghiale fragile, cu șanțuri în suprafață, rugoasă, cu modificări de culoare. Psoriazisul, dermatita atopică asociază afectare unghială.
  • Afecțiunile interne, precum cele tiroidiene, deficitul de fier, circulația proastă periferică, diabetul zaharat, duc la creșterea anormală a unghiei.
  • Medicamentele (retinoizii folosiți în tratamentul acneei, psoriazisului, chimioterapicele) pot afecta unghia.
  • Expunerea excesivă la apă duce la fragilitate. În mod normal unghia conține 18% apă, iar ceea ce depășește acest nivel o deteriorează. La fel, scăderea sub 16% a conținutului de apă este un factor cu impact negativ.
  • Utilizarea unor substanțe agresive locale, începând de la produsele de igienă, de curățare a locuinței și mergând până la dizolvantul de unghii. Produsele pe bază de acizi sau alcool sunt agresive cu unghia.
  • Aplicarea gelului de unghii, a manichiurii semipermanente afectează lama unghială.
  • Ticurile, manipularea cuticulei, „roaderea” unghiilor pot slăbi lama unghială.
Sursa: Shutterstock

Sfaturi și remedii pentru unghii sănătoase

Ce e de făcut pentru a avea unghii sănătoase? În primul rând trebuie identificată cauza. Dacă e vorba de un deficit nutrițional sau de o afecțiune determinantă, fără corectarea acestor cauze cu ajutorul medicului, rezultatele vor fi dezamăgitoare.

Există însă câteva soluții la îndemână care ne ajută să avem unghii frumoase:

  • Renunțați la folosirea ojei semipermanente; manichiura tradițională este mult mai sigură. Faceți pauze de manichiură de 1-2 săptămâni la interval de 4-6 săptămâni pentru a da timp lamei unghiale să se refacă.
  • Aplicați creme pe bază de vaselină/petrolatum cât mai des la nivelul lamei unghiale. Cremele cu uree sunt foarte utile în cazul deshidratării, ele refăcând conținutul de apă și elasticitatea lamei unghiale.
  • Tăiați unghiile cât mai scurt, pentru a reduce riscul de fracturare. Momentul optim pentru tăierea unghiilor este imediat după baie, pentru că atunci lama unghială este flexibilă și se sparge mai greu. Purtați mănuși când intrați în contact cu substanțe agresive. Folosiți un dizolvant de unghii cât mai blând. Aplicarea unor lacuri întăritoare pentru unghii poate fi de real folos.
  • Administrarea de suplimente pe bază de biotină, vitamina aparținând grupului vitaminelor B, care ajută la creșterea normală a unghiilor.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”