Cum îți dai seama că ai intoleranță la gluten. Semne că ai putea avea boala celiacă

17.10.2021
Cum îți dai seama că ai intoleranță la gluten. Semne că ai putea avea boala celiacă
Sursa foto: Shutterstock

Boala celiacă este o afecţiune autoimună declanşată de intoleranță la gluten (proteina din grâu, secară şi orz) la indivizi predispuşi genetic.

Intoleranța la gluten afectează circa 1% din populaţie şi poate debuta la orice vârstă începând cu perioada copilăriei. Consumul de gluten de către persoanele intolerante duce la apariţia de leziuni la nivelul intestinului subţire, condiţie numită enteropatie glutenică.

Multă vreme, boala celiacă a fost definită ca o afectare a intestinului subţire indusă de gluten, însă actualmente ea este privită ca o boală care afectează multe sisteme şi organe: tractul gastrointestinal, sistemul nervos central, sistemul osteoarticular, pielea, ficatul, sistemul reproducător, explică Dr. Alina Stănescu-Popp, medic primar cu supraspecializare în gastroenterologie pediatrică.

Ce produse pot conţine gluten?

Glutenul este întâlnit nu numai în preparatele alimentare, dar şi în medicamente, suplimente nutriţionale sau produse cosmetice, ceea ce impune o atenţie sporită din partea celiacilor în evaluarea produselor pe care le cumpără pentru uzul cotidian.

Care sunt simptomele bolii celiace?

Manifestările pot apărea la orice vârstă şi sunt foarte variate:

  • oboseală inexplicabilă
  • anemie
  • sindrom de malabsorbţie important
  • statură mică
  • tulburări de tranzit (flatulenţă, balonare, diaree cronică)
  • dureri abdominale recurente
  • afte bucale
  • eroziunea smalțului dentar
  • scădere în greutate
  • depresie
  • erupţie cutanată (dermatită herpetiformă)
  • dureri articulare sau spasme musculare
  • osteoporoză precoce
  • avorturi recurente
  • infertilitate

Atenţie, unele persoane cu intoleranță la gluten pot fi asimptomatice. Lipsa manifestărilor nu exclude însă boala, punctează medicul.

Ce persoane au un grad sporit de risc?

Riscul de boală celiacă este crescut la rudele de gradul I ale pacienţilor cu boala celiacă şi la pacienţii cu diabet zaharat tip 1, tiroidită autoimună.

Cum se stabileşte diagnosticul de intoleranță la gluten?

Diagnosticul de intoleranţă la gluten se stabileşte coroborând manifestările clinice cu analizele de laborator și examenul histopatologic al biopsiei intestinale obţinută prin endoscopie digestivă superioară şi examen histopatologic.

Printre analizele indicate se numără: anticorpi anti-transglutaminază, anti-endomisium, anti-gliadină, anti-peptide gliadinice deamidate.

Cum se tratează boala celiacă?

Tratamentul constă în excluderea glutenului din alimentaţie, dietă care trebuie respectată toată viaţa.

În lipsa tratamentului, pot apărea complicaţii precum malnutriţie severă (cu întârzierea dezvoltării la copii), osteoporoză, infertilitate sau unele tipuri de cancer.

Paula Rotaru
Paula Rotaru
A debutat în presa de sănătate în anul 2011, în redacția Farmacia Ta. Doi ani mai târziu intră în echipa Ce se întâmplă, Doctore?, alături de care este și astăzi. A scris peste 5.000 de articole în acest timp. Ține legătura cu medici din toate specialitățile și vă aduce zilnic ... citește mai mult
Cel mai nou articol Video:
Dr. Mihaela Chivu: soluții pentru bruxism