Vitamina B9 – beneficii, deficit, exces, DZR, surse

Vitamina B9, cunoscută ca şi acid folic sau folat, este esenţială în dezvoltarea şi funcţionarea organismului.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Vitamina B9 - beneficii, deficit, exces, DZR, surse
Ouă

Vitamina B9, cunoscută ca şi acid folic sau folat, este esenţială în dezvoltarea şi funcţionarea organismului. Deoarece acidul folic are un rol important în creşterea şi regenerarea celulelor, acesta este necesar adulţilor şi vital în cazul sarcinilor.

Beneficii

Acidul folic joacă un rol decisiv în dezvoltarea sistemului nervos şi osos al fătului, îmbunătăţeşte fertilitatea atât în cazul femeilor cât şi al bărbaţilor, reduce riscul de infarct miocardic prin acţiunea de reducere a nivelului de homocisteină, un aminoacid care duce la apariţia bolilor cardiovasculare, osteoporozei şi aterosclerozei, ajută la cicatrizarea rănilor, întăreşte firul de păr şi unghiile şi este deosebit de important în procesul de creştere rapidă.

Deficit

Deficitul de acid folic se manifestă prin scăderi în greutate, tulburări digestive, inflamaţii în corp, palpitaţii, gingivită, dureri de cap, schimbări bruşte de dispoziţie, oboseală, eczeme şi paloare.

Exces

Excesul de vitamina B9 pe termen lung poate duce la reducerea capacităţii organismului de a absorbi unele minerale şi poate agrava afecţiunile colonului.

Doza zilnică recomandată

Doza zilnică recomandată de acid folic diferă în funcţie de vârsta sau de starea fiziologică a organismului. Astfel, la copiii sub un an se recomandă administrarea acidului folic în doze de 0,065 – 0,08 mg, iar între 1 an şi 10 ani dozele recomandate sunt de 0,15 – 0,2 mg. La adulţi, dozele cresc până la 0,3 – 0,4 mg, iar în perioada de sarcină şi apoi alăptare se pot administra doze de 0,5 – 0,6 mg de acid folic.

Surse

Cele mai bune surse naturale de acid folic sunt: legumele cu frunze verzi, fasole, mazăre, linte, gălbenuş de ou, drojdie de bere, lactate şi brânzeturi fermentate, cereale, seminţe, carne de pasăre şi organe, fructe în coajă lemnoasă, citrice, banane.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”