Vigrande, 50 mg, comprimate filmate

Substanță activa
Sildenafil (sub formă de citrat de sildenafil)
Clasa ATC
G04BE
Format
comprimate filmate
Afecțiuni
pentru bărbaţii cu disfuncţie erectilă, impotenţă
Producător
ZENTIVA as
Acțiune terapeutică
inhibitori ai fosfodiesterazei tip 5, ajută relaxarea vaselor de sânge de la nivelul penisului, permiţând pătrunderea sângelui în penis în momentul excitării sexuale

Ce este Vigrande şi pentru ce se utilizează

VIGRANDE aparţine unui grup de medicamente numite inhibitori ai fosfodiesterazei tip 5. Acestea acţionează ajutând relaxarea vaselor de sânge de la nivelul penisului, permiţând pătrunderea sângelui în penis în momentul excitării sexuale. VIGRANDE vă va ajuta să aveţi o erecţie numai dacă sunteţi stimulat sexual. Nu trebuie să luaţi VIGRANDE dacă nu aveţi disfuncţie erectilă. Nu trebuie să luaţi VIGRANDE dacă sunteţi femeie.

VIGRANDE este un tratament pentru bărbaţii cu disfuncţie erectilă, cunoscută şi sub denumirea de impotenţă. Aceasta este situaţia în care un bărbat nu poate obţine sau menţine un penis dur, erect, adecvat pentru activitatea sexuală.

Înainte să luaţi Vigrande

Nu luaţi VIGRANDE

  • Dacă luaţi medicamente denumite nitraţi, deoarece asocierea cu acestea poate determina o scădere potenţial periculoasă a tensiunii arteriale. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre aceste medicamente, care sunt utilizate adesea pentru ameliorarea anginei pectorale (sau „durere în piept”). Dacă nu sunteţi sigur, întrebaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.
  • Dacă utilizaţi oricare dintre medicamentele cunoscute ca donori de oxid nitric, cum este nitritul de amil, deoarece asocierea poate determina o scădere potenţial periculoasă a tensiunii arteriale.
  • Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la sildenafil sau la oricare dintre celelalte componente ale VIGRANDE.
  • Dacă aveţi o boală severă de inimă sau de ficat.
  • Dacă aţi avut recent un accident vascular cerebral sau un infarct miocardic sau dacă aveţi tensiunea arterială mică.
  • Dacă aveţi anumite boli congenitale rare ale ochilor (cum este retinita pigmentară).
  • Dacă aţi avut vreodată o pierdere a vederii, determinată de neuropatía optică anterioară ischemică non-arteritică (NOAIN).

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi VIGRANDE

Spuneţi medicului dumneavoastră

  • dacă aveţi o formă de anemie numită siclemie (o anomalie a globulelor roşii din sânge), leucemie (o formă de cancer a celulelor din sânge), mielom multiplu (cancer al măduvei osoase).
  • dacă aveţi o deformare a penisului sau boala Peyronie
  • dacă aveţi probleme cu inima. În acest caz, medicul trebuie să verifice cu atenţie dacă inima dumneavoastră poate permite susţinerea efortului suplimentar din timpul actului sexual.
  • dacă aveţi în prezent ulcer al stomacului sau o tulburare de sângerare (cum este hemofilia).
  • dacă prezentaţi o bruscă scădere sau pierdere a vederii, nu mai luaţi VIGRANDE şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

Nu trebuie să utilizaţi VIGRANDE în acelaşi timp cu orice alte tratamente orale sau locale pentru disfuncţia erectilă.

Consideraţii speciale în cazul copiilor şi adolescenţilor VIGRANDE nu trebuie administrat la persoanele cu vârsta sub 18 ani.

Consideraţii speciale pentru pacienţii cu probleme ale rinichilor sau ale ficatului

Trebuie să vă anunţaţi medicul dacă aveţi boli ale rinichilor sau ficatului. Medicul poate decide să vă administreze o doză mai mică.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Sildenafilul (substanţa activă din compoziţia medicamentului VIGRANDE) poate interacţiona cu unele medicamente, în special cu cele utilizate pentru tratamentul anginei pectorale. În cazul unei urgenţe medicale, trebuie să anunţaţi personalul medical care se ocupă de tratamentul afecţiunii dumneavoastră că aţi luat VIGRANDE şi când aţi luat. Nu luaţi VIGRANDE în acelaşi timp cu alte medicamente, cu excepţia cazului în care medicul dumneavoastră vă spune că puteţi să faceţi acest lucru.

Nu trebuie să luaţi VIGRANDE dacă urmaţi tratament cu medicamente denumite nitraţi, deoarece asocierea cu acestea poate determina o scădere potenţial periculoasă a tensiunii arteriale. Spuneţi întotdeauna medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi oricare dintre aceste medicamente care sunt utilizate frecvent pentru ameliorarea anginei pectorale (sau „durere în piept”). Nu trebuie să luaţi VIGRANDE dacă utilizaţi oricare dintre medicamentele cunoscute ca donori de oxid nitric, cum este nitritul de amil , deoarece asocierea poate determina şi o scădere potenţial periculoasă a tensiunii arteriale. Dacă luaţi medicamente cunoscute ca inhibitori de protează, cum sunt cei utilizaţi pentru tratamentul infecţiei HIV, medicul dumneavoastră vă poate recomanda începerea tratamentului cu doza minimă (25 mg) de VIGRANDE.

Unii pacienţi care iau alfa-blocante pentru tratamentul hipertensiunii arteriale sau al măririi prostatei pot prezenta ameţeli sau stare de confuzie, care pot fi cauzate de tensiunea arterială mică care apare la ridicarea bruscă în şezut sau în picioare. Unii pacienţi au avut astfel de simptome atunci când au luat sildenafil în acelaşi timp cu alfa-blocante. Acest lucru este cel mai probabil să apară în primele 4 ore după administrarea de sildenafil. Pentru a reduce probabilitatea apariţiei acestor simptome, trebuie să urmaţi un tratament cu o doză stabilită de alfa-blocant, înainte de a începe să luaţi VIGRANDE. Medicul vă poate recomanda să începeţi tratamentul cu o doză mai mică (25 mg) de VIGRANDE.

Utilizarea VIGRANDE cu alimente şi băuturi

VIGRANDE poate fi luat cu sau fără alimente. Totuşi, puteţi observa că efectul VIGRANDE se instalează mai lent dacă îl luaţi în timpul unei mese consistente.

Consumul de alcool poate afecta temporar capacitatea de a avea o erecţie. Pentru a obţine un beneficiu maxim cu acest medicament, vi se recomandă să nu consumaţi cantităţi mari de alcool înainte de a lua VIGRANDE.

Sarcina şi alăptarea

VIGRANDE nu este indicat pentru utilizare la femei.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Sildenafilul (substanţa activă din compoziţia medicamentului VIGRANDE) poate cauza ameţeli şi tulburări de vedere. Trebuie să fiţi conştient de modul în care reacţionaţi la tratamentul cu VIGRANDE, înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale VIGRANDE

Nu este valabilă nicio atenţionare specială cu privire la componentele acestui medicament.

Cum să luaţi Vigrande

Luaţi întotdeauna VIGRANDE exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doza iniţială uzuală este de 50 mg (cantitatea de substanţă activă dintr-un comprimat de VIGRANDE 50 mg).

Nu trebuie să luaţi VIGRANDE mai mult de o dată pe zi.

Trebuie să luaţi VIGRANDE cu aproximativ 1 oră înainte de momentul în care intenţionaţi să aveţi o relaţie sexuală. Înghiţiţi comprimatul întreg, cu un pahar cu apă.

Dacă aveţi impresia că efectul VIGRANDE este prea puternic sau prea slab, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul.

VIGRANDE vă va ajuta să aveţi o erecţie dacă sunteţi stimulat sexual. Intervalul de timp în care VIGRANDE îşi începe acţiunea variază de la o persoană la alta, dar, în general, variază între o jumătate de oră şi o oră. Este posibil să observaţi că VIGRANDE intră mai greu în acţiune dacă îl luaţi în timpul unei mese consistente .

În cazul în care VIGRANDE nu vă ajuta să obţineţi o erecţie sau în cazul în care erecţia dumneavoastră nu durează suficient de mult timp pentru a permite finalizarea actului sexual, trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din VIGRANDE

Puteţi prezenta o creştere a frecvenţei de apariţie a reacţiilor adverse şi o creştere a severităţii acestora. Dozele mai mari de 100 mg nu cresc eficacitatea.

Nu trebuie să luaţi mai multe comprimate decât vi s-a recomandat de către medicul dumneavoastră.

Contactaţi-vă medicul dacă aţi luat mai multe comprimate decât trebuia.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, VIGRANDE poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Reacţiile adverse raportate în asociere cu utilizarea sildenafilului (substanţa activă din VIGRANDE) sunt, de regulă, uşoare până la moderate şi de scurtă durată.

Dacă aveţi dureri în piept în timpul sau după contactul sexual:

  • Staţi culcat, cu capul sprijinit pe mai multe perne şi încercaţi să vă relaxaţi
  • Nu utilizaţi nitraţi pentru tratamentul durerilor în piept
  • Contactaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră.

Toate medicamentele, incluzând VIGRANDE, pot determina reacţii alergice. Trebuie să îl contactaţi imediat pe medicul dumneavoastră dacă prezentaţi oricare dintre următoarele simptome după ce aţi luat VIGRANDE: respiraţie şuierătoare brusc instalată, dificultăţi la respiraţie sau ameţeli, umflare (edem) a pleoapelor, feţei, buzelor sau gâtului.

După administrarea de sildenafil au fost raportate cazuri de erecţii prelungite şi uneori dureroase. Dacă aveţi o erecţie care persistă mai mult de 4 ore, trebuie să îl contactaţi imediat pe medicul dumneavoastră.

Dacă prezentaţi o scădere sau pierdere bruscă a vederii, opriţi administrarea VIGRANDE şi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

O reacţie adversă foarte frecventă (care poate să apară la mai mult de 1 din 10 pacienţi) este durerea de cap.

Reacţiile adverse frecvente (care pot să apară la 1 până la 10 pacienţi din 100) includ: înroşire a feţei, indigestie, tulburări de vedere (care includ modificări în perceperea obiectelor, sensibilitate la lumină, vedere înceţoşată sau reducere a acuităţii vizuale), nas înfundat şi ameţeli.

Reacţiile adverse mai puţin frecvente (care pot să apară la 1 până la 10 pacienţi din 1000) includ: vărsături, erupţii trecătoare pe piele, sângerare în partea din spate a ochiului, iritaţie a ochiului, ochi injectaţi/roşii, durere oculară, vedere dublă, senzaţii anormale la nivelul ochiului, bătăi neregulate sau rapide ale inimii, dureri musculare, senzaţie de somnolenţă, reducere a simţului tactil, vertij, ţiuituri în urechi, greaţă, gură uscată, dureri în piept şi stare de oboseală.

Reacţiile adverse rare (care pot să apară la 1 până la 10 pacienţi din 10000) includ: tensiune arterială mare, tensiune arterială mică, leşin, accident vascular cerebral, sângerări din nas şi scădere sau pierdere bruscă a auzului.

Alte reacţii adverse raportate în plus în cursul experienţei după punerea pe piaţă includ: palpitaţii, dureri în piept, moarte subită, infarct miocardic sau scădere temporară a fluxului de sânge la nivelul unor părţi ale creierului. Cei mai mulţi, dar nu toţi, dintre aceşti bărbaţi au avut probleme cardiace înainte de a lua acest medicament. Nu a fost posibil să se stabilească dacă aceste evenimente au fost legate direct de administrarea de sildenafil.

Au fost raportate, de asemenea, convulsii sau crize convulsive.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră.

Cum se păstrează Vigrande

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi VIGRANDE după data de expirare înscrisă pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine VIGRANDE

Substanţa activă este sildenafilul. Fiecare comprimat filmat conţine sildenafil 50 mg (sub formă de citrat de sildenafil). Celelalte componente sunt:

  • Nucleu: hidrogenofosfat de calciu anhidru, celuloză microcristalină (E460), croscarmeloză sodică, stearat de magneziu,
  • Film: Sepifilm 3048 galben care conţine hipromeloză (E464), celuloză microcristalină, macrogol 40 stearat, dioxid de titan (E 171), galben de chinolină (E 104) şi macrogol 6000.

Cum arată VIGRANDE şi conţinutul ambalajului

VIGRANDE comprimate filmate sunt comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare galbenă, marcate cu „50″ pe una dintre feţe.

Mărimea ambalajului:

1 comprimat filmat (1 x 1 comprimat filmat)

4 comprimate filmate (1 x 4 comprimate filmate)

8 comprimate filmate (2 x 4 comprimate filmate)

Fiecare blister conţine 1 sau 4 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul

ZENTIVA, as,

Nitrianskâ 100, 920 27 Hlohovec, Republica Slovacia

Acest medicament este autorizat în statele membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Bulgaria: BHrPAHflE 50 mg ^HnMHpaHH Ta6neTKH

Republica Cehă: VIGRANDE 50 mg, potahovane tablety

Estonia: VIGRANDE 50 mg

Ungaria: VIGRANDE 50 MG FILMTABLETTA

Lituania: VIGRANDE 50 mg plevele dengtos tabletes

Polonia: VIGRANDE

România: VIGRANDE 50 mg, comprimate filmate Republica Slovacia: VIGRANDE 50 mg filmom obalene tablety

Acest prospect a fost aprobat în Februarie 2010.

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being