Cum poţi scăpa de frică, teamă şi anxietate

O carte care poate să îţi dizolve anumite aspecte importante ale fricii cu care ai crescut şi pe care ai dezvoltat-o în timp. Dacă ai răbdarea să o citeşti cu atenţie!
  • Publicat:
Cum poţi scăpa de frică, teamă şi anxietate

În fiecare dintre noi există un potenţial uriaş. Unii reuşim să îl descoperim, alţii nu. Întrebarea pe care mi-am pus-o de nenumărate ori este care-o fi diferenţa dintre aceste două categorii. Ce au în plus cei care reuşesc să îşi descopere potenţialul şi să se folosească de el pentru a avea viaţa care şi-au dorit-o? Sau de ce nu reuşesc ceilalţi?
Lipsa de încredere în propriile forţe, lipsa de autovalorizare, frica de eşec sau de a fi penibil, ruşinea de a nu da greş, ori anxietatea pe termen lung, toate acestea sau fiecare în parte sunt factori autosabotori care nu ne lasă uneori să fim liberi şi să credem în potenţialul nostru. Mai ales aici, într-o ţară guvernată de frică timp de 50 de ani, o ţară în care se şoptea pe la colţuri, o ţară în care libertatea era doar un cuvânt în dicţionar, iar oamenilor li se anulau valoarea şi valorile.

Una dintre cărţile care m-au ajutat să văd lumea altfel decât fusesem învăţată în copilărie, o carte care, aşa cum spune Gaspar Gyorgy “ne oferă posibilitatea de a transforma frica din cel mai mare inamic într-un adevărat aliat în dansul vieţii” este scrisă de Dr. Harriet Lerner, una dintre cele mai respectate voci în psihologia feminină şi în relaţiile de familie. Specializată în psihologie la University of Wisconsin, cu un master în psihologie educaţională la Columbia University şi un doctorat în psihologie clinică la The City University of new York , Harriet Lerner a fost profesor şi supervisor în cadrul Karl Menninger School of Psychiatry, lucrând simultan şi ca psihoterapeut.

„Dansul fricii” este în opinia Dianei Stănculeanu, psihoterapeut şi consultant în sănătate mentală, “ o carte valoroasă, despre o emoţie care ne-a ajutat să supravieţuim generaţie după generaţie şi a ajuns astăzi – într-un present sofisticat şi nuanţat, cu care biologia noastră nu ţine pasul tot timpul – să frâneze ori să aducă suferinţă în fiecare alegere pe care o facem.”

Nefericirea, spune Harriet Lerner, e alimentată de trei emoţii cheie: anxietatea, frica şi ruşinea. Toate pot apărea pe neaşteptate, iar în momentele de criză toate trei dau buzna peste noi. Iar uneori asemenea emoţii sunt atât de adânc ascunse în noi şi le mascăm atât de bine, încât fac parte din viaţa noastră, iar toate deciziile pe care le luăm sunt influenţate de frică, ruşine şi anxietate.

Prin poveşti de o sinceritate tulburătoare – unele amuzante, altele dramatice, Dr. Lerner explică multe dintre lecţiile pe care ni le oferă viaţa. Cartea trebuie citită pe îndelete, şi recitită, poate, pentru a înţelege şi internaliza importanţa ruşinii şi  fricii în viaţa noastră, dar şi pentru a putea aplica sfaturile psihoterapeutei.

Frica: o putem învinge?

Încă din primul capitol, autoare spune direct că nu există “vreo şase paşi simpli pentru a învinge frica” şi crede că e arrogant şi profund necinstit să le spui oamenilor că îşi pot transforma propria realitate doar prin asimilarea câtorva abilităţi noi şi a unei atitudini mai optimiste. Harriet Lerner recunoaşte că meditaţiile, terapia, prietenii, iniţiativele creative, exerciţiile fizice , yoga, conversaţiile autentice, grădinăritul, lectura şi muzica  sunt câteva căi prin care putem deveni mai focalizaţi şi, pe parcurs, să devenim mai eliberaţi din strânsoarea fricii. Chiar dacă – după ceva practică – reuşim să ne schimbăm felul de a gândi, deci automat să mai scăpăm de frică, nu putem opri să se întâmple lucruri rele, dar putem cultiva aprecierea pentru ceea ce avem acum.
În esenţă, autoarea spune ferm şi răspicat că nu există o soluţie rapidă atunci când vine vorba de gestionarea fricii şi a suferinţei prezente în vieţile noastre şi nici măcar pentru a face faţă stresului obişnuit din viaţa cotidiană. Frica nu dispare peste noapte. Ea trebuie decodificată , înţeleasă: este o frică de un pericol real sau imaginar? E din trecut sau din prezent? Frica este un mesaj – uneori folositor, alteori nu – dar adesea încărcat cu o informaţie vitală referitoare la credinţele, nevoile şi relaţiile noastre în raport cu lumea care ne înconjoară.

“Teama, frica operează ca o forţă puternică în viaţa fiecăruia dintre noi, fie că trage înapoi când e vorba de viaţa noastră amoroasă ori de cea profesională, fie că ne impinge spre dezastru”, spune Dr. Harriet Lerner în cartea sa. Într-adevăr, tot ea recunoaşte, “ anxietatea, frica şi ruşinea sunt vinovaţii din spatele (aproape) oricărei problemepentru care oamenii caută ajutor ( sau îl refuză) – incluzând aici problemele cu furia, intimitatea şi stima de sine.

Frica sau teama de a fi respins

Trăgând concluzii din experienţele mai multor pacienţi, autoare rezumă câteva modalităţi ce te pot ajuta să te lupţi cu frica sau anxietatea;

Acţiunea te face mai puternic. “Uneori, poţi învinge frica rapid, dacă eşti dispus să intri în acţiune. Când eviţi lucrurile de care te temi, anxietăţile tale devin tot mai rele cu timpul.”
Reuşita vine din eşec. “Dacă te temi să fii respins, într-adevăr, ar putea fi nevoie să te căleşti sub rafale de răceală şi dispreţ. Iar asta este valabil nu doar pentru cei care vor să ceară o întâlnire, ci şi pentru aceia care fac vânzări prin telefon, care se străduiesc să-şi publice articolele sau care sunt puşi în situaţia de a aborda necunoscuţi, la diverse petreceri.”

Asumă-ţi riscul de a fi ridicol. “Cei mai mulţi oameni se ruşinează profund numai la ideea că s-au comportat prosteşte şi se îndepărtează timid de a-şi asuma până şi riscurile necesare, în speranţa de a evita să ajungă într-o asemenea postură. Ei bine, Frank ( un pacient al autoarei căreia îi era ruşine să invite o colegă în oraş, iar Harriet Lerner l-a pus să stea lângă o scară rulantă într-un mall şi să adune 75 de refuzuri de a ieşi în oraş, într-o zi ) a învăţat că sentimental de a fi ridicol – dacă e repetat iar şi iar – separator şi incomod, însă nu e o ameninţare vitală la adresa demnităţii, aşa cum şi-a imaginat anterior.”

Invită frica să vină la tine. “ Când anticipezi că vei primi oaspeţi, eşti mult mai pregătit pentru ce s-ar putea întâmpla. Aproape toate tratamentele şi strategiile care îi ajută pe oameni să nu se mai teamă de ceva se bazează pe confruntarea cu frica respectivă.”

Motivaţia contează. Dacă nu te situezi măcar la nivelul 6 sau 7 pe o scală motivaţională de la 1 la 10, ar putea fi cazul să mai suferi încă puţin din cauza unui anumit status-quo înainte de a fi dispus la acţiune. În ultimă instanţă, va fi necesar să simţi în profunzime consecinţele negativeale faptului că nu au acţionat.”

În “ Dansul fricii”, aşa cum este prezentată cartea de Pagina de psihologie,  vei regăsi explicaţii şi despre cum asimilăm ruşinea şi ne lăsăm terorizaţi de mesajele umilitoare ale altora, de ce se lipeşte de noi anxietatea şi ne strică relaţiile cu ceilalţi, cum să stăpânim teama că nu suntem sufieicenţi de buni şi vom fi respinşi, în ce fel se manifestă ruşinea că suntem fundamental defecţi ori inadecvaţi, de ce tânjim după schimbare şi, totuşi, o evităm,  ce înseamnă frica de oglindă şi anxietatea cauzată de privirile celorlalţi, cum ne ajută (şi cum ne dăunează) “gândirea pozitivă”, care sunt soluţiile pentru a rămâne calmi şi lucizi într-un mediu de lucru haotic, cât de mult pot fi gestionate frica şi disperarea atunci când ne loveşte o tragedie.

La final, Dr. Harriet Lerner vorbeşte despre curaj care nu înseamnă să nu simţim frica, ci înseamnă s-o înfruntăm!
Vă invit – mai ales dacă aţi trecut printr-o copilărie cu un părinte autoritar – să citiţi “ o carte care îţi schimbă complet viaţa”, aşa cum spunea şi Betty Carter, psihoterapeut şi autoare de cărţi.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân