Ce mâncăm de post ca să nu ne îngrășăm? Sfaturile lui Cori Grămescu

  • Publicat:
  • Actualizat:
Ce mâncăm de post ca să nu ne îngrășăm? Sfaturile lui Cori Grămescu

Suntem în Postul Paștelui, așa că unii aleg să respecte această tradiție. Dar ce mâncăm de post să fie sănătos și sățios în același timp?

Iată recomandările lui Cori Grămescu, coach de lifestyle și nutriție!

Ce mâncăm de post ca să nu ne îngrășăm

Perioada postului este una a purificării trupului şi a spiritului, însă, din punct de vedere nutriţional, lucrurile nu stau chiar atât de simplu.

Mai ales în contextul unei vieţi aglomerate de probleme, responsabilităţi şi stres, poate părea destul de complicat să ai şi un regim alimentar corect în timpul postului.

Sunt câteva reguli simple care ne ajută să ştim ce alimente trebuie să consumăm când ținem post pentru a ne asigura că mâncăm alimente hrănitoare şi chiar ne detoxifiem organismul.

Aport adecvat de proteine

Asigurarea aportului de proteine în post şi modul în care le asociem corect astfel încât să asigurăm organismului profilul complet de aminoacizi esenţiali sunt aspecte deosebit de importante. Proteinele nu le putem sintetiza, ci trebuie să le avem prin aport alimentar.

Nu este nevoie să urmăm un plan strict de combinare a alimentelor, ci să adoptăm o dietă diversificată şi cât mai bogată în alimente naturale.

Pentru a acoperi necesarul zilnic de proteine, trebuie să consumăm în post linte, năut, mazăre, tofu şi tempeh, migdale şi nuci, spanac şi broccoli, orez integral, quinoa şi cereale integrale neprocesate – ovăz, secară precum şi mei, hrişcă, amaranth. Proteine mai găsim şi în derivatele acestor produse – lapte de soia, de migdale, spune Cori Grămescu.

Consum ridicat de legume

Legumele ar trebui să reprezinte baza alimentaţiei în post şi nu numai, pentru că au o densitate calorică mică, adică la un volum mare aduc puţine calorii, şi o densitate nutriţională mare, adică la un volum mic aduc mulţi nutrienţi – în special vitamine, enzime şi minerale.

Pentru a nu ridica probleme mari de digestie, ar trebui ca la început să consumăm, deopotrivă, legume crude şi preparate termic, pentru că aportul ridicat de fibre poate cauza la început o uşoară senzaţie de balonare, adaugă Cori Grămescu.

În alimentație ar trebui să se regăsească legumele fibroase – morcov, ţelină, păstârnac, pătrunjel, ridichi, sfeclă, gulii, napi, cartofi dulci, asociate cu legume verzi.

Cori Grămescu: consilierea, suportul emoțional și mișcarea adaptată reduc efectele kilogramelor în plus
Cori Grămescu, fondatoare LadyFIT și coach de lifestyle și nutriție
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...
Alimentele care s-ar putea scumpi în această iarnă. Seceta și energia scumpă afectează producția
Alimentele cu „estrogen vegetal” pe care merită să le mănânci la menopauză. Pot ameliora bufeurile...
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi...
Un renumit stomatolog din Timișoara a fost găsit împușcat în cap. Ce au descoperit anchetatorii...
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă...
Mesajul sfâșietor postat de sora Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză: „O parte din...
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Au anunțat acum, șocul e uriaș! România, iar în lacrimi amare și haine de doliu...A...
Detalii neștiute din trecutul lui Alex Gîlcă. Ce s-a aflat acum despre iubitul lui Valerie...
Medicii TRAG SEMNALUL DE ALARMĂ: ne așteptăm la un VAL URIAȘ de gripe și viroze!
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de...
Doliu în lumea gastronomiei românești: A murit chef Mihai Neacșu / „Din păcate, boala a...