10 gustări sănătoase şi săţioase

Suntem tot mai ocupaţi, mâncăm pe fugă, de cele mai multe ori doar seara, iar consecinţele sunt pe măsura greşelilor.În acest context, un prim pas pentru a trece către o viaţă sănătoasă este să ne stabilim un program de 3 mese pe zi şi două gustări şi să-l respectăm ca la carte.
  • Publicat:

Suntem tot mai ocupaţi, mâncăm pe fugă, de cele mai multe ori doar seara, iar consecinţele sunt pe măsura greşelilor: exces ponderal, alimentaţie dezechilibrată, risc crescut de îmbolnăvire, lipsă de energie peste zi. În acest context, un prim pas pentru a trece către o viaţă sănătoasă este să ne stabilim un program de 3 mese pe zi şi două gustări şi să-l respectăm ca la carte. Dacă mâncăm la intervale regulate de timp, secreţia de insulină din corp este în limitele normale, iar senzaţia de foame exagerată, cea care periclitează silueta, nu se mai instalează.


Este adevărat că micile abateri de la dieta echilibrată sunt permise, dar numai atât timp cât excesele culinare sunt arse prin sport. Însă aceste „abateri” pot fi evitate dacă avem în frigider alimente sănătoase, dacă ne gătim singuri, chiar şi ocazional, şi dacă avem grijă să nu ratăm gustările dintre mese, la ora 11 şi la 16.

Vrei să eviţi senzaţia de foame acută care poate încuraja excesele alimentare? Atunci consumă mai des gustări sănătoase şi săţioase!

Vezi în GALERIA FOTO de mai jos 10 astfel de alimente!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”