Plăcintă cu ciuperci și praz în foi subțiri – rețetă simplă și rapidă

  • Publicat:
  • Actualizat:
Plăcintă cu ciuperci și praz în foi subțiri - rețetă simplă și rapidă
Sursa foto: Shutterstock

O rețetă de plăcintă cu ciuperci și praz spornică, delicioasă și hrănitoare – ideală pentru zilele când nu mai știi ce să gătești rapid!

Dacă ți-a plăcut rețeta de mâncărică de praz cu măsline sau colțunașii umpluți cu ciuperci, această combinație de praz cu ciuperci sigur va fi pe placul tău. Este o plăcintă care se prepară ușor și este foarte gustoasă. În plus, este hrănitoare și are puține calorii.

Pentru a economisi timp, în această rețetă de plăcintă cu praz și ciuperci vom folosi foi subțiri din comerț. Desigur, tu poți pregăti acasă aluatul.

Vezi mai jos cum se prepară delicioasa plăcintă de praz cu ciuperci.

Plăcintă cu praz și ciuperci: ingrediente, mod de preparare

Ingrediente pentru 2 rulade de plăcintă:

  • un pachet de foi subțiri de plăcintă (400 de grame)
  • 1 kilogram de ciuperci champignon albe sau brune sau mixte
  • 4-5 fire de praz
  • 2 cepe albe sau roșii
  • 200 de grame de brânză cheddar sau cașcaval
  • 4-5 căței de usturoi
  • 100 ml ulei (dacă ții post) sau 100 de grame de unt
  • 6 linguri de ulei (ulei de floarea-soarelui sau ulei de măsline)
  • o legătură de pătrunjel proaspăt (opțional)
  • sare și piper, după gust

Mod de preparare:

Curăță ciupercile de coajă, taie-le piciorușele și spală-le bine sub jet de apă rece. Pune-le într-un blender și mixează câteva secunde ca să le mărunțești.

Curăță ceapa, prazul și usturoiul și toacă-le mărunt. Dă brânza cheddar sau cașcavalul pe răzătoarea cu ochiuri mari.

Într-un wok încăpător, pune o jumătate din cantitatea de unt la topit, pe foc mediu. Adaugă 2 linguri de ulei și toarnă în wok usturoiul, ceapa și un praf de sare.

Sotează-le 2-3 minute, apoi adaugă prazul tocat mărunt. Lasă pe foc 10-15 minute. După expirarea timpului, scoate amestecul de praz, ceapă și usturoi din wok și pune-l într-un bol.

În același wok, pune restul de unt la topit, apoi 2 linguri de ulei. Toarnă în wok ciupercile mărunțite, lasă pe foc 1-2 minute, apoi adaugă prazul. Lasă pe foc aproximativ 10 minute sau până se evaporă aproape complet lichidul.

Scoate amestecul de praz cu ciuperci într-un bol, adaugă cașcavalul dat pe răzătoare, pătrunjelul tocat, potrivește de sare și piper și amestecă bine.

Împarte foile de plăcintă în două (de regulă sunt 10-12 foi). Umplutura de praz cu ciuperci este suficientă pentru 2 rulade, deci împarte foile în două. Sau poți pune umplutura pe întreaga suprafață a foilor, fără să faci o ruladă. Depinde cum îți place și cum îți este mai ușor.

Într-o tavă întinsă de cuptor tapetată cu hârtie pergament, așază 3 foi subțiri de plăcintă, unge-le cu puțin ulei, apoi pune pe deasupra lor celelalte 3 foi. Pe mijlocul lor pune o jumătate din cantitatea de umplutură cu praz și ciuperci. Rulează bine și mai pune un strop de ulei (sau unt topit) pe deasupra.

Procedează la fel și cu celelalte foi și restul de umplutură.

Plăcinta cu praz și ciuperci se dă la cuptorul preîncălzit pentru 15-20 de minute, la o temperatură de 170 de grade Celsius.

Mai jos, varianta video a rețetei de plăcintă cu praz și ciuperci marca SoDelicious, la care se adaugă și ouă fierte.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân