Colțunași de post cu ciuperci și cartofi – rețetă rapidă și ușor de preparat

  • Publicat:
  • Actualizat:
Colțunași de post cu ciuperci și cartofi - rețetă rapidă și ușor de preparat

Dacă nu mai știi ce să mănânci în această perioadă, îți recomandăm colțunași de post cu ciuperci și cartofi. Sunt delicioși și pe placul tuturor, de la mic la mare! 

În cazul în care nu ții post, îi poți umple cu brânză de vaci și stafide, cu cremă de vanilie sau, de ce nu, cu ciocolată.

Dar pentru că suntem în post, îți oferim mai jos rețeta fără ingrediente de dulce de colțunași de post cu ciuperci și cartofi. Se prepară ușor și pot fi serviți la masa de prânz, simpli sau „scăldați” în sos de lămâie cu soia și ghimbir.

Rețetă de colțunași de post cu ciuperci și cartofi

Ingrediente pentru aluat:

  • 300 de grame de făină
  • 100-150 de mililitri de apă călduță
  • 1 linguriță de sare

Dacă nu ai chef și răbdare să faci aluat acasă, poți cumpăra un pachet de aluat de foietaj din comerț.

https://www.csid.ro/dieta-sport/retete-culinare/chiftele-din-cartofi-fierti-la-cuptor-reteta-de-post-dietetica-19765378/

Ingrediente pentru umplutură:

  • 300 de grame de ciuperci champignon
  • 2 cartofi potriviți
  • o ceapă
  • 2 linguri de ulei de floarea-soarelui
  • busuioc, boia, sare și piper, după gust

Mod de preparare:

Pune făina într-un bol, adaugă o linguriță de sare și amestecă. Toarnă treptat apa călduță și frământă până obții un aluat lipicios (poți pune compoziția în mixerul de frământat aluat, dacă ai așa ceva).

Lasă bila de aluat la temperatura camerei, învelit în folie de plastic, timp de 30 de minute.

Între timp, fierbe cartofii curățați și tăiați cubulețe. După ce s-au fiert, pasează-i cu zdrobitorul, ca pentru piure.

Curăță ciupercile, spală-le bine și apoi taie-le în cubulețe. Curăță ceapa și toac-o mărunt.

Pune 2 linguri de ulei într-o tigaie și călește ceapa și ciupercile, împreună cu un praf de sare, piper, boia și busuioc, după gust.

Amestecă piureul de cartofi cu ciupercile și ceapa călite. Potrivește de sare și piper, dacă mai e nevoie.

Presară puțină făină pe masă și întinde aluatul, cu ajutorul unui făcăleț, în foaie subțire de 2 milimetri.

Cu ajutorul unui pahar sau al unei căni, decupează cercuri în aluat. Pune în fiecare cerculeț câte o linguriță de umplutură.

Împăturește cercul în formă de semilună și „sigilează-i” marginile apăsând cu dinții unei furculițe.

Pune la fiert o oală cu 2 litri de apă și un praf de sare. Când apa dă în clocot, adaugă colțunașii. Ai grijă să nu îi aglomerezi în oală – se vor umfla și trebuie să aibă loc! Dacă oala este mai mică, pune colțunașii în 2-3 ture.

Dă focul mic și lasă-i să fiarbă timp de 4-5 minute, din momentul în care se ridică la suprafața apei.

Dacă vrei și mai ai răbdare, pune-i și la cuptor preț de 10 minute, la o temperatură de 200 de grade, ca să capete o crustă rumenă și ușor crocantă. Poftă bună!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân