Cum să faci piure de conopidă bun pentru slăbit. Conține de 4 ori mai puțini carbohidrați față de piureul de cartofi

24.11.2022
Cum să faci piure de conopidă bun pentru slăbit. Conține de 4 ori mai puțini carbohidrați față de piureul de cartofi
Sursa foto: Shutterstock

Dacă ești la regim, înlocuiește piureul de cartofi cu piure de conopidă. Spre deosebire de cartofi, conopida conține de 4 ori mai puțini carbohidrați și poate fi combinată cu alimente de origine animală, așa cum este carnea la grătar sau la cuptor, și o salată verde cu roșii. O astfel de garnitură este ideală dacă ți-ai propus să slăbești. 

Află cât de ușor poți prepara piure de conopidă. Vezi mai jos rețeta!

Ingrediente pentru piure de conopidă

  • 1 conopidă
  • supă stock de pasăre în care să fierbi conopida sau apă (dacă ții post)
  • 1 linguriță de sare
  • 1 cub de unt (25 de grame) sau 1 lingură de ulei (dacă ții post)
  • 1 legătură de mărar sau pătrunjel, după preferințe
  • sare și piper, după gust
  • 2 căței de usturoi crud sau copt, opțional

Mo de preparare piure de conopidă

Taie conopida în buchețele, spal-o bine sub jet de apă rece și pune-o la fiert în apă sau supă stock, aproximativ 20 de minute, din momentul în care atinge punctul de fierbere. Conopida trebuie să fie moale, bine fiartă, dar nu excesiv, pentru că altfel piureul va ieși prea moale.

Pune buchețelele de conopidă fiartă scurse de apă într-un blender, adaugă untul (sau uleiul) și usturoiul (opțional) și mixează câteva secunde.

Potrivește de sare și piper și la sfârșit adaugă pătrunjel sau mărar proaspăt tocat mărunt. Poftă bună!

Sursa: onceuponachef.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru
Paula Rotaru
Senior Editor, [email protected] S-a alăturat echipei Ce se întâmplă, Doctore? în anul 2013. În timp, CSID a devenit a doua sa familie, care cuprinde o mână de oameni pasionați de scris și preocupați ... citește mai mult
Recomandare video
Cancerul de sân la femeile tinere: ce e de făcut?