Pâine cu dovleac copt, semințe și nuci – rețetă fără frământare, fără drojdie

  • Publicat:
Pâine cu dovleac copt, semințe și nuci - rețetă fără frământare, fără drojdie
Sursa foto: Shutterstock

Rețetă simplă de pâine cu dovleac, apetisantă și foarte ușor de preparat! Nu ai nevoie de drojdie, nu trebuie să frămânți aluatul și nici să îl lași la dospit. Doar amesteci ingredientele, pui aluatul în formă și lași la copt o oră. Vei obține o pâine cu dovleac delicioasă și foarte aspectuoasă. 

Află ce ingrediente îți sunt necesare și cum se prepară pâinea cu dovleac copt!

Rețetă de pâine cu dovleac copt: ingrediente, mod de preparare

Ingrediente pentru o pâine:

  • 200 grame făină albă
  • 240 grame piure/cremă de dovleac copt
  • 1 ou
  • 1 linguriță de bicarbonat de sodiu
  • 1 linguriță de sare
  • 1 linguriță de scorțișoară pudră
  • o jumătate de linguriță de nucșoară măcinată
  • 100 grame zahăr brun
  • 30 grame unt moale sau topit
  • 120 mililitri lapte bătut
  • semințe de dovleac, nuci pecan – pentru decor

Preparare:

Mai întâi de toate, pornește cuptorul la 175 de grade Celsius.

Pune în bolul mixerului făina cernută, bicarbonatul de sodiu, sarea, scorțișoara și nucșoara. Adaugă piureul de dovleac copt, zahărul brun, laptele bătut, oul și untul topit, apoi pornește mixerul și amestecă până obții un aluat omogen și moale, cu textura unei creme.

Toarnă aluatul într-o formă de cozonac de 23 x 13 centimetri, înaltă cel puțin cât o palmă (ideal 8 centimetri), unsă cu puțin unt sau ulei.

Nivelează suprafața aluatului cu o spatulă, presară pe deasupra o mână de semințe de dovleac și câteva nuci pecan, apoi introdu tava în cuptorul preîncălzit.

Lasă pâinea să se coacă pentru aproximativ 1 oră sau până trece testul cu scobitoarea – dacă iese curată din mijloc, înseamnă că pâinea e coaptă.

Sursa: allrecipes.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân