Interpretare analize
Dr. Ioan Boleac Medic primar obstetrica-ginecologie

Rezultatele arata ca aveti o infectie cu Ureaplasma, iar antibiograma va arata la care antibiotice... citește

Cele mai

APLICAȚII

Calculează câte calorii poţi consuma zilnic fără să te îngraşi, află greutatea ideală, verifică în calculatorul nutrițional nutrienţii și caloriile din meniul tău sau vezi informaţiile nutriţionale din alimentele preferate.

3 posturi de yoga pentru cupluri

Ştiai că majoritatea cuplurilor suferă realmente din cauza lipsei de atenţie reciprocă? Trăim într-o epocă a vitezei, în care suntem distraşi de tot felul de lucruri şi uităm efectiv să petrecem mai mult timp cu persoana iubită şi să întreţinem „focul” pasiunii.

Stăm peste program la serviciu, ne concentrăm atenţia pe creşterea copiilor, pe îngrijirea casei, petrecem mult prea mult timp pe Facebook, iar timpul special petrecut cu partenerul, în care să ne împărtăşim sentimentele şi visele, tinde să fie către zero.

În opinia profesorului de yoga Dana Ţupa, trendul de a petrece tot mai puţin timp de calitate cu persoana iubită dăunează nu numai relaţiilor actuale, dar vor fi afectate, prin puterea exemplului, şi cuplurile generaţiilor viitoare.

“Copiii noştri vor crede că e ceva firesc să acordăm mai puţină atenţie persoanei iubite, că e ceva normal ca mami şi tati să se privească rar în ochi, să se îmbrăţişeze şi vor prelua modelul parental. De ce? Pentru că noi le-am indus, prin puterea exemplului, această atitudine, afirmă profesorul de yoga.

Mai mult, specialistul consideră că atenţia este mult mai puternică decât credem noi, este o “unealtă energetică” ce schimbă percepţii, schimbă realităţi, iar acolo unde se îndreaptă atenţia, acolo se duce energia şi de acolo culegem roadele.

Îmbucurător este că există suficient de multe cupluri care au conştientizat că nu mai acordă suficientă atenţie în relaţie, iar un număr considerabil de perechi au început să apeleze la o nouă metodă de recaptare a atenţie, foarte apreciată şi practicată în Occident, şi anume yoga în pereche!

Ce exerciţii de yoga putem face cu persoana iubită?

Respirăm împreună!

Pentru restabilirea conexiunii emoţionale între parteneri, în prima fază putem experimenta respiraţia. După aproximativ 5 minute, se creează o conexiune subtilă între cele două persoane, până la momentul în care, practic, ajung să simtă palpabil impactul asupra celuilalt şi chiar să trăiască ceea ce trăieşte celălalt, într-un stadiu mai avansat, de empatie.

„Armonia există în fiecare dintre noi şi o putem readuce prin minte, emoţii şi respiraţie. Puterea „rapport-ului” prezentat în tehnicile de NLP (programare neuro lingvistică) începe odată cu respiraţia, cu sincronizarea acesteia între parteneri. Ochi în ochi şi respirând în acelaşi timp pe o muzică relaxantă, este un cadou incredibil pe care ni-l putem face unul celuilalt, generând o deschidere, la nivel de suflet, extrem de profundă şi o apropiere caldă, reconfortantă, dar mai ales sinceră, căci ochii sunt oglinda sufletului nostru”, afirmă profesorul Dana Ţupa.

Medităm împreună!

“Ne putem ţine de mâini, în timp ce stăm faţă în faţă, aşezaţi în poziţie de meditaţie sau aşezaţi pe două scaune. O muzică de fond relaxantă poate aduce un plus de valoare acestui moment, în care ne conectăm unul cu celălalt, ţinând ochii deschişi la început. Mai apoi, închizând ochii, facem totul posibilul să simţim prezenţa celuilalt. Chiar dacă nu credem, nu ştim sau nu vedem, câmpul vibraţional emanat de inima noastră tinde să îl cuprindă, să îl învăluie pe cel ce ne stă înainte”, crede Dana Ţupa.

Posturi fizice pe care le putem face împreună cu partenerul

“Cunoscută ca şi yoga în pereche sau acro yoga, cei doi îşi încredinţează unul celuilalt fiecare mişcare, stabilind astfel încredere, armonie şi sinceritate. Pe lângă beneficiul de a face împreună mişcările, de a petrece timp de calitate, de a fi un explorator atent al tău şi al partenerului, acest tip de yoga are beneficiul dat de mişcarea, forţa şi graţia aduse de posturile corporale, care adeseori necesită flexibilitate, musculatură fermă şi depăşirea cercului de confort personal”, conchide profesorul de yoga.



Citește și:
Dovada că yoga poate fi inspiraţională şi sexy - GALERIE FOTO
5 mişcări yoga pe care le poţi face în viaţa de zi cu zi
Beneficiile yoga pentru copii
Top 4 motive pentru care şi bărbaţii ar trebui să practice yoga - GALERIE FOTO
Exclusiv Online - 13.02.2017
Taguri: yoga, exercitii, relatie
Citește pe descopera.ro
Aceştia să fie EXTRATEREŞTRII de pe Planeta 9? Dovezi ale existenţei unei LUMI rebele în Sistemul nostru Solar, descoperite acum Aceştia să fie EXTRATEREŞTRII de pe Planeta 9? Dovezi ale existenţei...
S-a AFLAT cine a transmis CORONAVIRUSUL care UCIDE oamenii pe capete. A ajuns deja în UE S-a AFLAT cine a transmis CORONAVIRUSUL care UCIDE oamenii pe capete....
Vărsător Vărsător 20 January - 18 February

Este posibil ca în luna ianuarie să se accentueze o atmosferă tensionată în domeniul sentimental. Nu este însă cazul să vă demoralizaţi. Inspiraţia şi inventivitatea vă pot aduce realizări...citește mai departe

×

 
×

CALCULATOR NUTRIŢIONAL
Află câte calorii conţine masa ta de astăzi!

Caută în lista de alimente »
Zf.ro
Dezvăluiri de la Iulian Stanciu. De ce a introdus eMag taxa de livrare? Dezvăluiri de la Iulian Stanciu. De ce...
Beţi cafea? Diferenţa între o cafea de...
Cel mai mare pericol de care trebuie să...
BusinessMagazin.ro
Cine sunt cei care ne ascultă discuţiile prin smartphone-uri. Sunt plătiţi cu 12 dolari pe oră şi notează fiecare cuvânt pe laptopurile lor Cine sunt cei care ne ascultă discuţiile...
1 din 100 de oameni sunt psihopaţi. Te...
Mediafax.ro
Ca „muritorii de rând”. Ce nume de familie vor purta Harry şi Meghan după ce renunţă la titulatura „Alteţa sa regală” Ca „muritorii de rând”. Ce nume de...
Preşedintele USR Găvojdia, acuzată că...
Avion prăbuşit în Kazahstan. Bilanţul...
Gandul.info
Lovitură pentru farmacii. Ce medicament dispare de pe piaţă! Era în topul vânzărilor Lovitură pentru farmacii. Ce medicament...
Noul indicator care i-a indus în eroare...
Carte de identitate de la 12 ani, imagine...
DA.ZF.ro
5 drumuri magice din România pe care poţi evada cu maşina - GALERIE FOTO 5 drumuri magice din România pe care poţi...
Cele 7 minuni ale României: locuri spectaculoase...
TOP 5 plaje sălbatice, foarte aproape de...
ApropoTv.ro
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor "Îmi pare rău că iubitul tău se uită...
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat...
De necrezut! FOTO | Ea e vedeta Disney devenită...
Go4it.ro
Cât costă acum primul iPhone din 2007? Poate să ajungă la un preţ mai mare decât o maşină nouă Cât costă acum primul iPhone din 2007?...
Telekom anunţă creşteri de preţ pentru...
Satelit de telecomunicaţii, în pericol...
ProMotor.ro
Femeile declară: astea sunt „poziţiile ideale” în maşină! Femeile declară: astea sunt „poziţiile...
I-au furat roțile înainte să fie lansată....
A modificat un LOGAN și acum conduce o...
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat cu corpul unei FEMEI când a început să FACA sex mai des? Experţii au fost UIMIŢI Ce s-a întâmplat cu corpul unei FEMEI...
IMAGINI video care par ireale. Cum se lucrează...
BARBAR! O tânără frumoasă cu un soţ...
ULTIMA ORĂ
Momentul în care avionul ucrainean ar fi fost lovit de o rachetă. Detaliile care indică autenticitatea înregistrării video

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nicio instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.