Întărirea sistemului imunitar la copii. Cele mai bune alimente care cresc imunitatea

Imunitate ➤ Întărirea sistemului imunitar la copii ➤ Alimente pentru imunitate copii ➤ Obiceiuri alimentare sănătoase pentru un sistem imunitar puternic
  • Publicat:
  • Actualizat:
Întărirea sistemului imunitar la copii. Cele mai bune alimente care cresc imunitatea
Sursa foto: Shutterstock

În această perioadă pandemică, alimentația este adesea dezechilibrată, activitatea fizică nu este cea corespunzătoare, frica și anxietatea pot fi copleșitoare atât în cazul adulților, cât și în cazul copiilor, iar în aceste condiții avem nevoie de o stimulare a sistemului imunitar.

Drd. Greblă Oana Bogdana, Nutriționist-Dietetician, detaliază cum funcționează imunitatea copiilor, ce rol important joacă alimentația sănătoasă în întărirea sistemului imunitar și ce obiceiuri trebuie să adopte părinții în relația cu copiii lor.

Cum dobândesc copiii imunitate

Infecțiile acute ale căilor respiratorii sunt cele mai frecvente toamna și iarna din cauza oscilațiilor termice ale mediului înconjurător, a condițiilor atmosferice specifice (umiditate, vânt, frig, ceață) sau a modificărilor regimului alimentar.

În primele 6-12 luni de viață, bebelușii dobândesc imunitatea în mod natural de la mamă. Apoi, imunitatea copilului este întărită prin vaccinuri, prin contactul direct cu anumite virusuri și printr-o nutriție corectă.

Sistemul imunitar al copiilor ajunge la „maturitate” la vârsta de 6 ani

După fiecare răceală sau enterocolită, sistemul imunitar va fi mai pregătit cu o „armată de soldăței” (anticorpi) care vor proteja copilul la următorul contact cu acel virus.

Din acest motiv, la grupa de vârstă 2-5 ani, sunt de așteptat în jur de 7-8 infecții virale pe an, care se vindecă fără administrare de antibiotice. De altfel, antibioticele nu sunt indicate în infecțiile virale, ci doar în cazul infecțiilor bacteriene și numai la recomandarea medicului!

În perioada iunie-august, virozele sunt mai rare, dar în intervalul septembrie-mai sunt de așteptat șase episoade virale.

Îmbolnăvirea micuților va fi mai rară odată cu fiecare an care trece, astfel că în jurul vârstei de 6 ani, sistemul ajunge la „maturitate”.

Alimente pentru creșterea imunității la copii

Să nu uităm faptul că alimentația sănătoasă joacă un rol foarte important pentru un sistem imunitar puternic. Cele mai recomandate alimente în rândul copiilor sunt fructele și legumele cu potențial alcalinizant și antioxidant, ca atare sau sub formă de sucuri proaspete preparate în casă.

Merele, perele, cătina, fructele de pădure (chiar și congelate), lămâile, ananasul, ghimbirul, morcovii, sfecla roșie etc.

Atât pentru copii, cât și pentru adulți, stilul de viață sănătos se conturează cu pași mici, dar siguri, de aceea este important să consumăm alimente hrănitoare, pline de nutrienți care ajută organismul să lupte împotriva bolilor.

Un aspect fundamental este consumul de plante cu efecte benefice antioxidante și antiinflamatorii. Multe dintre aceste plante sunt și antibiotice naturale extrem de eficiente: curcuma, oregano, ceapa roșie, usturoiul, busuiocul, lavanda, cimbrul, pătrunjelul și multe altele.

Evitați sau limitați consumul alimentelor cu potențial inflamator: lactatele de vacă, zahărul, carnea de porc, produsele din faină albă rafinată sau cu adaos de gluten. Folosiți mierea naturală în locul zahărului.

Fii un model pentru copilul tău!

Obiceiuri sănătoase pe care le putem integra în stilul de viață al copiilor începând de acum:

  • nu obligați copiii să mănânce tot din farfurie și nu le oferiți mâncare sau dulciuri drept recompensă
  • înlocuiți sucurile carbogazoase (deoarece acestea slăbesc sistemul imunitar) cu sucuri naturale de fructe și legume
  • asigurați corpului nutrienții necesari pentru întărirea imunității care includ vitamina A, C, D, E, Zinc și Magneziu
  • evitați mâncarea de tip fast-food
  • ar fi recomandat să-i învățăm pe copii să se oprească din mâncat atunci când sunt sătui și chiar un pic înainte
  • încurajarea activităților fizice trebuie să fie de asemenea o prioritate
  • limitați timpul acordat televizorului
  • comunicarea și discuțiile referitoare la alimentația sănătoasă sunt importante, însă insistarea asupra noțiunilor de „calorie”,  „grăsime” și „dietă” în general poate să frustreze copilul și să conducă la dezechilibre
  • ca părinți trebuie să fim un exemplu bun pentru copiii noștri atunci când facem alegeri culinare sau de stil de viață

În concluzie, fie că suntem tineri, vârstnici sau copii, cu toții ne dorim un sistem imunitar puternic pentru a face față agenților patogeni ce ne pot afecta organismul.

De aceea trebuie să acordăm o atenție sporită stilului de viață sănătos, ceea ce înseamnă o nutriţie corectă, dar şi o respiraţie corectă, inclusiv exerciţii specifice, într-o zonă cu aer curat, somn suficient şi odihnitor – elemente esenţiale pentru o bună imunitate a organismului.

Întărirea sistemului imunitar la copii în sezonul rece. Cele mai bune alimente care cresc imunitatea
Drd. Greblă Oana Bogdana, Nutriționist-Dietetician
Urmărește CSID.ro pe Google News
Dr. Oana Bogdana Greblă - Nutriționist-Dietetician
Dr. Oana Bogdana Greblă este pregătită să te asculte fără să te judece, să îți ofere o opinie obiectivă cu privire la situația ta, să te ajute să-ți descoperi potențialul maxim, să ai un stil de viață mai sănătos și să slăbești corect fără suplimente alimentare, fără înfometare ...
citește mai mult
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”