Cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii

Vara vine cu multe bucurii, iar una dintre ele este că avem la dispoziţie multe fructe de sezon. Fructele de vară nu sunt doar delicioase, dar au şi multe beneficii pentru sănătatea ta.
  • Publicat:
Cele mai bune fructe de consumat pe timpul verii

Vara vine cu multe bucurii, iar una dintre ele este că avem la dispoziţie multe fructe de sezon.

Fructele de vară nu sunt doar delicioase, dar au şi multe beneficii pentru sănătatea ta.

Consumul a 2-3 porţii de fructe zilnic este unul dintre cele mai bune moduri de a-ţi îmbunătăţi dieta şi starea generală de sănătate.

Îţi faci griji în privinţa zahărului? Asta nu ar trebui să te oprească de la a te bucura de fructe proaspete. Zaharului din fructele întregi este însoţit de fibre, antioxidanţi şi mulţi alţi nutrienţi sănătoşi cu rol de hrănire şi hidratare. De fapt, studiile arată că introducerea fructelor în dieta ta zilnică şi ca gustare ar putea reduce riscul de boli de inimă, obezitate şi chiar ar putea oferi protecţie împotriva anumitor tipuri de cancer.

Fie că le consumi ca atare, într-o salată de fructe, ori în preparate în smoothie-uri, sucuri sau chiar îngheţată home-made, fructele reprezintă desertul perfect pentru o siluetă de invidiat. Iată 10 fructe de consumat pe timpul verii

Pepene verde

Pepenele verde este o excelentă sursă de vitamina A, C, E, D, niacină, tiamină, vitamina B6, B12, acid pantotenic şi numeroase minerale precum fierul, calciul, magneziul, manganul, potasiul, fosforul, zincul, seleniul etc. Antioxidanţii şi vitaminele conţinute de pepene joacă un rol activ în prevenirea a numeroase tipuri de cancer, printre care cancerul de sân, colorectal, de prostată, de plămâni sau cel de col uterin. 

Conţinutul crescut de potasiu din pepenele roşu este extrem de important în prevenirea formării pietrelor la rinichi şi dizolvarea acestora prin reducerea concentraţiei de acid uric din sânge, iar apa, în concentraţie de peste 92% are proprietăţi diuretice, făcând din acest fruct un ajutor în procesul de detoxifiere şi slăbire.

Piersici

Piersicile zemoase şi aromate evocă perfect astmosfera de vară. Piersicile sunt cele mai gustoase în lunile iunie şi iulie şi sunt perfecte pentru zilele calde de vară. O singură piersică este suficientă pentru a acoperi necesarul zilnic de vitamina C. Deşi sunt trei sferturi apă, acest fruct zemos conţine şi nu mai puţin de 10 vitamine, C, E si K şi alte 6 tipuri de vitamina B (tiamină, riboflavină, vitamina B6, niacin, acid pantotenic, acid folic). Cu doar 60 de calorii, o piersică medie conţine mai mult de 20 de micronutrienţi, printre care se numără fibrele, vitaminele şi antioxidanţi, cu efect anti-cancerigen şi anti-inflamator.

Piersicile sunt gustarea perfectă şi pot fi folosite în nenumărate reţete de la deserturi la antreuri. Piersicile pe grill sau la cuptor cu scorţişoară reprezintă un desert sărac în calorii, dar bogat în arome! Le poţi folosi pe post de garnitură lângă carnea de pui, porc, fructe de mare, ores sau couscous.  Ca bonus, consumul regulat de piersici îţi fereşte tenul de riduri!

Caise

Caisele conţon din belşug fibre, care asigură un bun tranzit intestinal şi are uşor efect laxativ, prevenind tulburările digestive şi constipaţia cronică, precum şi apariţia ulcerului.

De asemenea, sunt bogate în minerale şi vitamine scare asigură protecţia şi îmbunătăţirea sănătăţii ochilor, iar vitamina C conţinută de caise întăreşte sistemul imunitar şi ne fereşte de infecţii şi viroze respiratorii.

Caisele conţin licopen, compus fitochimic care previne instalarea anumitor forme de cancer, printre care şi cancerul de prostată, şi asigură o bună funcţionare a sistemului cardiovascular. Aceste fructe sunt des recomandate în curele de slăbire, deoarece conţin foarte puţine calorii –  5 caise proapete de mărime medie au aproximativ 75 de calorii.

Mango

Mango conţine peste 20 de vitamine şi minerale cu o multitudine de beneficii pentru sănătate. Doar o porţie de mango oferă doza zilnică de vitamina C, care, întăreşte sistemul imunitar, menţine gingiile şi dinţii sănătoşi şi contribuie la stimularea producerii colagenului. Fructul de mango este o sursă excelentă de fibre, de ajutor pentru menţinerea unui nivel scăzut al glucozei şi pentru inducerea senzaţiei de saţietate.

O altă veste bună? O porţie de mango are doar 100 de calorii, aşa că poate deveni cu uşurinţă o gustare de bază! O metodă creativă de consuma mango – încearcă să pui la congelator peste noapte bucăţi de mango. Consistenţa fructului de mango îngheţat este asemănătoare cu cea a îngheţatei de fructe, dar fără niciun adaos de fructe sau alte ingrediente.

Cireşe

Cireşele sunt considerate super-fructe datorită numeroaselor propietăţi pe care le au: diuretice, anticancerigene, antiinflamatorii, energizante şi regeneratoare. Acestea conţin mult potasiu, vitamina C şi sunt printre cele mai bogate alimente în antioxidanţi, care protejează celulele de acţiunea negativă a radicalilor liberi. Cireşele sunt unele dintre fructele cele mai sărace în calorii şi au un conţinut ridicat de apă. În acelaşi timp sunt bogate în nutrienţi, vitamine, minerale, care sunt esenţiale pentru o viaţă sănătoasă.

Prezenţa antocianinei – care le dă culoarea roşie – le face nu doar frumoase, ci aduce şi beneficii pentru sănătate. Studiile sugerează că antocianinele pot fi de ajutor în reducerea durerii şi a inflamaţiilor.

Cercetătorii de la Universitatea California au arătat că antocianinele din cireşe pot fi de ajutor şi în cazul durerilor de articulaţii. Există studii care susţin că te pot proteja de bolile de inimă. Cireşele au în compoziţie şi betacaroten (conţin de 19 ori mai mult betacaroten decât căpşunile şi afinele), care încetineşte procesul de îmbătrânire, protejează împotriva radiatţilor UV şi creşte imunitatea. Consumul de cireşe te ajută şi să scapi de disconfortul provocat de gastroenterită sau indigestie.

Pepene galben

Şi pepenele galben este unul dintre fructele vedetă a sezonului, cu numeroase beneficii pentru organism, cel mai important fiind cel de hidratare. Bun pentru potolirea setei, hipocaloric şi foarte diuretic, pepenele galben ocupă un loc special în regimul alimentar al celor care ţin la siluetă. O porţie de pepene galben are doar 50 de calorii! Pepenele galben conţine şi fibre, vitamina C şi beta-caroten. În proporţie de 88%  apă şi bogat în potasiu (300 mg/100 g), fructul are o pronunţată capacitate diuretică ce îl recomandă în lupta împotriva retenţiei de apă. În acelaşi timp favorizează eliminarea toxinelor şi stimulează sistemul renal. Bucură-te de aroma delicioasă a pepenelui galben în salate de fructe sau în smoothie-uri!

Căpşuni

Deşi ai la dispoziţie căpşuni pe toată perioada anului, acestea sunt cele mai aromate în acest sezon. O porţie de căpşuni are mai multă vitamina C decât o portocală. Au gust inconfundabil şi puţine calorii. Aproximativ 150 de grame conţin doar 50 de calorii. Căpşunile sunt bogate în vitamine – C, E, B1, B2, B6, K, PP – şi au în compoziţie şi acid folic, fier, calciu, magneziu şi fibre, care ajută în procesul de digestie.

Un studiu publicat în Annals of Neurology arătat că persoanele care consumă căpşuni de două ori pe săptămână şi-au îmbunătăţit sănătatea creierului. Astfel, căpşunile ar putea încetini declinul cognitiv cu până la 2,5 ani.

Zmeură

Fibrele şi sâmburaşii din zmeură accelerează tranzitul intestinal, combătând constipaţia şi aciditatea gastrică. Nivelul crescut de vitamina C şi magneziu este esenţial pentru fertilitatea femeilor şi bărbaţilor. Antioxidanţii din zmeură protejează sperma, ajută procesul de concepţie şi reduce riscul avortului spontan. 

Zmeura este bogată în vitamina B şi acid folic. O mână plină de zmeură te poate scoate din starea de disconfort  emoţional instant. De asemenea, datorită conţinutului de potasiu, zmeura previne riscul atacului miocardic şi menţine tensiunea sângelui/

Vişine

Vişinele conţin substanţe nutritive precum fibre, carotenoide, vitamina C şi potasiu, în timp ce au un nivel relativ scăzute în calorii, de doar 70 de calorii pe porţie. De asemenea, conţin melatonină, un hormon care joacă un rol esenţial în ciclul nostru de somn-trezire şi ne ajută să adormim. Sucul de vişine este bun pentru sportivi, pentru că este demonstrat că ajută la reducerea durerii musculare de după antrenament. 

Un studiu recent a arătat că consumul de cireşe şi de vişine poate reduce nivelul de durere la persoanele care suferă de gută, posibil prin scăderea nivelului de inflamaţie. Totodată, vişinele sunt foarte bogate în polifenoli, un tip de antioxidant care poate ajuta la scăderea tensiunii arteriale

Afine

Afinele conţin tanini ce inhibă ataşarea bacteriilor de pereţii tractului urinar, protejând astfel de infecţii urinare, dar şi antioxidanţi care reduc nivelul de radicali liberi, scăzând astfel riscul apariţiei bolilor de inimă De asemenea, afinele au un indice glicemic scăzut (53), ceea ce le face potrivite pentru a fi consumate (în cantităţi moderate) de către persoanele cu diabet zaharat sau cu toleranţă scăzută la glucoză.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”