Impactul războiului asupra psihicului nostru

  • Publicat:
  • Actualizat:

Războiul este unul dintre cele mai traumatice evenimente pentru psihicul uman.  Aceasta pentru că, la ora actuală, ramificațiile unui conflict armat cum este cel din Ucraina sunt foarte extinse. Iată care este impactul războiului asupra psihicului nostru.

Impactul războiului asupra psihicului nostru

Vorbim, în primul rând, despre impactul pe care războiul îl are asupra   populației civile. Frica permanentă de moarte și de pierdere a celor dragi este unul dintre cei mai mari dușmani ai sănătății mintale. Apoi, vorbim despre impactul pe care îl are asupra forțelor armate. Sindromul de stres post-traumatic este foarte frecvent la soldați după încheierea conflictelor.

Consumul de informații – extrem de nociv

Pe lângă aceste consecințele asupra popoarelor direct implicate, războaiele actuale au și componenta mediatică. Presa, dar și rețelele de socializare oferă informații în timp real, ceea ce poate afecta psihicul tuturor celor care le consumă.

O dovadă în acest sens o reprezintă studiile făcute după incidentul din 11 septembrie din Statele Unite. Persoanele care s-au uitat la televizor în acea perioada, cel puțin 4 ore pe zi, au prezentat simptome de sindrom de stres posttraumatic. Și nu în ultimul rând, este vorba despre consecințe politice și economice, frica de sărăcie și de scumpiri declanșând deja comportamente iraționale în Romania.

Războiul din Ucraina – context

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, în data de 24 februarie, o operațiune militară specială în Ucraina. Imediat după anunțul său, mai multe explozii au început să se audă în orașele ucrainene Kiev, Harkov sau Odesa. Operațiunea militară a Rusiei este una complexă și este în plină desfășurare.

Trupele Federației Ruse atacă din nord, sud și est și se îndreaptă inclusiv spre capitala Kiev. Forțele ucrainene luptă pe mai multe fronturi, însă au pierdut controlul mai multor baze și aeroporturi militare și a zonei Cernobîl. Occidentul a anunțat noi sancțiuni dure pentru Rusia, condamnând atacul asupra Ucrainei.

În acest context, mai bine de 7% din populația Ucrainei are statut de refugiat în țările vecine: Republica Moldova, Polonia, România, dar și în țări precum Ungaria, Cehia, Franța, Marea Britanie, Germania, Italia etc.

Urmărește CSID.ro pe Google News