Te iubesc! De ce nu rostim mai des acest cuvânt magic în relația de cuplu?

23.02.2022
Te iubesc! De ce nu rostim mai des acest cuvânt magic în relația de cuplu?
Sursa foto: Shutterstock

Cu siguranţă, „Te iubesc” este unul dintre cele mai aşteptate cuvinte pe care ne dorim să le auzim din partea iubitului. Iar aceste cuvinte sunt la mare preţ în vremurile actuale, mai ales că trăim într-o fugă permanentă, relaţii eşuate, aventuri care nu implică sentimente şi stres la foc continuu la locul de muncă.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă au găsit în rândul oamenilor circa 2.000 de amorezi care au fost dispuşi să declare anumite lucruri ce ţin de intimitatea lor. Mai exact, participanţii au avut de răspuns la două întrebări simple: când le este cel mai uşor să spună „Te iubesc” şi ce îi împinge să rostească aceste două cuvinte, care gâdilă atât de plăcut auzul.

În urma răspunsurilor primite, s-a constatat că momentul în care cuplurile se apropie cel mai mult, atât fizic, cât şi din punctul de vedere al comunicării, este în ziua de sâmbătă, mai precis noaptea, în jurul orei 10.

La o adică, este chiar logic, nici nu era nevoie de un studiu care să ne spună că în sâmbăta liberă, când scăpăm de povara jobului şi a presiunii deadline-urilor, ne îndreptăm atenţia către persoana iubită.

De ce ne este teamă să spunem „Te iubesc”?

Bărbații sunt adesea „restanți” la acest capitol, dar sunt și femei reticente care amână momentul rostirii acestui cuvânt magic într-o relație. De ce ne este atât de greu să ne verbalizăm iubirea?

Potrivit psihologilor, un posibil răspuns ar putea fi traumele din copilărie. Un partener care a avut părinți lipsiți de afecțiune va reuși cu greu să își exprime sentimentele la maturitate.

În cazul bărbaților, poate fi vorba și despre lipsa de maturitate, considerând „Te iubesc” o… exagerare. Sau poate fi vorba despre teama de a-și lua un angajament în relație. Bărbații cu vârste între 21 și 34 de ani se pare că sunt cei mai reținuți în a-și exprima iubirea.

În cazul ambelor sexe, teama de a spune „Te iubesc” poate fi pusă și pe seama timidității, a fricii de respingere sau de a fi părăsiți.

Una din zece persoane nu spune deloc „Te iubesc” pe parcursul relației

Un lucru interesant scos la iveală de această cercetare este faptul că 4 din 10 persoane nu mai spun la fel de des „Te iubesc” ca la începutul relaţiei, iar una din 10 persoane nu a spus deloc „Te iubesc” în relaţie, pe motiv că jumătatea îi cunoaşte deja sentimentele şi nu are nevoie de cuvinte pentru a exprima acest sentiment de iubire.

Trist este însă că pentru mai mult de o treime din cuplurile intervievate, „Te iubesc”-ul este o rutină, cam la fel ca gătitul micului-dejun.

Astfel, „Te iubesc”-ul este rostit de 35% dintre subiecţi când pleacă la serviciu şi de 32% dintre cei care preferă să încheie o conversaţie telefonică în acest fel.

Ca o concluzie, studiul a surprins ideea că pentru majoritatea subiecţilor nu aceste două cuvinte sunt primordiale, ci mai degrabă faptele celui drag. O cină pregătită cu dragoste şi atenţie, un buchet de flori şi o cutie de bomboane de ciocolată sau un cadou simbolic fac mai mult decât o mie de cuvinte.

De ce și când ne spunem cel mai des „Te iubesc”?

În ceea ce priveşte motivele care îi împing pe oameni să rostească mult-aşteptatul „Te iubesc”, observaţiile în urma studiului includ: dorinţa de implicare în relaţia respectivă, nevoia partenerilor de a-şi exprima în cuvinte sentimentele de dragoste, pentru a-i mulţumi partenerului pentru atenţie sau… ca semn de recunoştinţă că au făcut anumite activităţi casnice.

Cercetătorii au întocmit şi o listă cu cele mai frecvente motive pentru care ne spunem „Te iubesc” şi momentul când este rostit:

  • înainte de a merge la culcare
  • ca răspuns la „Te iubesc”-ul partenerului
  • după o îmbrăţişare romantică
  • atunci când suntem optimişti
  • înainte sau după o partidă de sex
  • de ziua de naştere
  • atunci când cel drag a fost extrem de atent
  • când am avut o zi bună
  • când conştientizăm cât de bine arată iubita/iubitul
  • după o porţie de râs
  • după o masă delicioasă
  • când primim un cadou surpriză
  • când unul dintre parteneri este suprasolicitat la locul de muncă
  • după un compromis
  • din mândrie
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru
Paula Rotaru
Senior Editor, [email protected] S-a alăturat echipei Ce se întâmplă, Doctore? în anul 2013. În timp, CSID a devenit a doua sa familie, care cuprinde o mână de oameni pasionați de scris și preocupați ... citește mai mult
Recomandare video
Raed Arafat, despre moarte: „Sper să vină cât mai târziu”