O plimbare de doar 2 minute după masă ajută la controlul glicemiei și ameliorează depresia

  • Publicat:
O plimbare de doar 2 minute după masă ajută la controlul glicemiei și ameliorează depresia

Numeroase studii au arătat că petrecerea timpului în natură poate avea beneficii semnificative pentru sănătatea mintală și fizică, inclusiv reducerea nivelurilor de cortizol (hormonul stresului), îmbunătățirea stării de spirit și a concentrării și creșterea sentimentului de conectare cu mediul înconjurător.

Mai mult, o plimbare de doar 2 minute după masă ajută la un mai bun control al glicemiei, potrivit unui studiu recent.

“Plimbările ușoare pe parcursul zilei, mai ales după mese, au fost asociate cu o reducere cu 17.01% a glucozei în sânge comparativ cu glicemia persoanelor care au petrecut mult timp așezate”, spune Aidan Buffey, doctorand la Universitatea Limerick din Irlanda și co-autor al studiului.

De ce sunt importante spațiile verzi?

Spațiile verzi, bine întreținute, sunt asociate cu un stres psihologic mai scăzut pentru cei ce locuiesc în apropierea lor. Cercetările mai arată că posibilitatea de a lucra în spații cu mai multe plante, cu vedere la natură sau cu acces la spații verzi în timpul pauzelor poate îmbunătăți semnificativ productivitatea la locul de muncă.

De asemenea, spațiile verzi cresc și siguranța conducătorilor auto pe drumurile din apropiere și stimulează totodată afacerile locale situate în vecinătatea acestora.

Copacii și aerul curat cresc imunitatea și îmbunătățesc calitatea somnului

Uleiurile esențiale volatile emise de arbori (fitoncidele) au proprietăți antimicrobiene și pot influența sistemul imunitar.

Potrivit unui alt studiu, s-a observat o creștere atât a numărului, cât și a activității celulelor imunitare care lupta împotriva virusurilor și a cancerului în rândul celor care au petrecut trei zile în natură comparativ cu cei ce s-au relaxat într-un mediu urban.

Unele statistici sugerează faptul că expunerea la uleiurile naturale ale copacilor ajută la ameliorarea depresiei, scade tensiunea arterială și poate reduce, de asemenea, anxietatea.

Uleiurile copacilor, spun specialiștii, conțin un compus organic numit 3-carene. Această substanță poate sprijini reducerea inflamației, proteja împotriva infecțiilor și chiar îmbunătăți calitatea somnului.

Citește și: De ce e bine să locuiești aproape de natură. Poți să-ți crești nu doar calitatea vieții, ci și longevitatea

FOTO: Shutterstock | SURSE: CNN, New York Times

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Salată cu ciuperci și Mușchi File și paste cu Jambon de Curcan