Crenvurștii, sănătoși sau nu? La ce să fii atent când citești eticheta – sfatul nutriționistului

  • Publicat:
Crenvurștii, sănătoși sau nu? La ce să fii atent când citești eticheta - sfatul nutriționistului
Sursa foto: Shutterstock

Crenvurștii sunt considerați de ceva ani un aliment nesănătos. Dar dacă ești atent la etichetă și ești dispus să plătești o sumă mai mare, unele sortimente pot avea în compoziție ingrediente care pot contrazice această afirmație.

Sigur, nu se poate spune despre crenvurști că sunt sănătoși, la fel cum nici slănina nu este astfel. Unii producători au luat însă în calcul dorințele clienților și recomandările asociațiilor pentru protecția consumatorului, astfel încât produsele sunt din ce în ce mai puțin nocive, ceea ce nu echivalează cu sănătos.

Dacă vreți o comparație, e ca și cum am spune că țigările electronice sau fără ardere sunt mai sănătoase decât țigările clasice. Lucru fals, pentru că nu este deloc așa. Nu sunt mai sănătoase, ci doar mai puțin nocive. Așa stau lucrurile și cu crenvurștii.

Ce conțin, de fapt, crenvurștii?

Conținutul de carne din crenvurști – de pui, porc, curcan sau vită – variază în funcție de brand. Unii pot conține 25% carne, alții 50%, alții 80%, iar cei mai „sănătoși”, dar și cei mai scumpi, până la 98% carne separată mecanic și făcută pastă.

Restul conținutului? Apă, slănină, șorici, proteină de lapte, de soia, amidon, stabilizatori, coloranți, tot felul de aditivi și potențiatori de gust și… sare. Foarte multă sare!

Chiar dacă au un conținut mai ridicat de carne, grăsimile și sarea în exces transformă crenvurștii într-un aliment deloc indicat pentru consumul zilnic. Mai ales în cazul copiilor, vârstnicilor cu probleme de sănătate, colesterol crescut, hipertensiune sau al celor care vor să slăbească, spune dr. Ellen Klosz, medic nutriționist.

Atenție la conținutul de sare și grăsimi!

Multe sortimente de crenvurști au un conținut enorm de sodiu (sare). Potrivit unui studiu InfoCons – Asociația Naţională pentru Protecţia Consumatorului, peste 11 sortimente de crenvurști analizate conţin aproape 50% din cantitatea zilnică de sare recomandată de specialişti, adică între 1.200 și 1.500 miligrame de sare.

Excesul de sodiu favorizează apariţia bolilor cardiovasculare şi a bolilor circulatorii, dar şi a diabetului la copii, atrag atenţia specialiştii, care susţin că ar trebui acordată mai multă atenţie etichetelor.

Potrivit studiului citat, 2.22 grame de sare este cantitatea maximă identificată într-un singur produs, în urma analizelor de laborator, fiind echivalentul a 45% din cantitatea recomandată zilnic de OMS. De cealaltă parte, 1.34 grame de sare la suta de grame de produs a fost cea mai mică cantitate identificată într-un produs, arată InfoCons.

 Ar trebui să acordăm mai multă atenţie etichetelor atunci când cumpărăm astfel de produse, pentru că trebuie să înţelegem că această cantitate de sare este la suta de grame. Astfel, pentru un copil, poate rezulta cantitatea de sare necesară pentru trei zile doar dacă consumă un singur crenvurst. Din păcate, am descoperit şi că aceste produse au o cantitate tot mai redusă de carne. În plus, trebuie să ne uităm şi la cantitatea de zahăr pe care o conţin aceste produse şi să înţelegem că prin cumul, în timp, se poate ajunge la boli cardiovasculare, obezitate şi alte patologii de acest gen, spune Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons.

Motivul pentru care trebuie fierți crenvurștii

Dar mai există un pericol la crenvurștii din comerț, și anume carnea separată mecanic pe care o conțin.

Potrivit Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA), acest proces de separare a cărnii de pe oase crește riscul de contaminare microbiană.

Dacă nu sunt gătiți corect, crenvurștii pot duce la intoxicații alimentare cu bacteria Listeria. Această bacterie este foarte periculoasă mai ales pentru gravide și persoanele cu imunitatea fragilă. De aceea se recomandă fierberea crenvurștilor timp de câteva minute, spune James Rogers, directorul EFSA.

De asemenea, se recomandă alegerea unor sortimente de crenvurști cu carne provenind de la animale crescute în aer liber și hrănite organic, fără antibiotice și hormoni.

Crenvurștii, alimente hiperprocesate de evitat sau consumat cu moderație

În concluzie, crenvurștii nu pot fi considerați un aliment sănătos, nici pe departe. Dar asta nu înseamnă că dacă îi consumi din când în când – deci nu zilnic, nu în exces – vei avea probleme de sănătate.

Alimentele hiperprocesate, așa cum sunt și crenvurștii, sunt asociate cu un risc crescut de apariție a bolilor cardiovasculare, potrivit unui studiu amplu publicat în revista Circulation.

Cercetătorii au descoperit că riscul de a dezvolta boli de inimă este cu 40% mai crescut în rândul persoanelor care consumă zilnic alimente hiperprocesate (crenvurști, mezeluri).

De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății a clasificat carnea procesată drept carcinogenică (din cauza nitriților), deci are potențial de a favoriza apariția cancerului, în special de stomac, de colon, gastric, hepatic.

Surse:

https://www.iarc.who.int/wp-content/uploads/2018/07/pr240_E.pdf

https://www.healthline.com/nutrition/are-nitrates-and-nitrites-harmful#section5

https://www.ahajournals.org/doi/full/10.1161/CIRCULATIONAHA.109.924977

https://nutritiouslife.com/eat-empowered/are-all-hot-dogs-unhealthy/

https://www.consumerreports.org/nutrition-healthy-eating/what-makes-a-healthy-hot-dog/

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân