Pastilele care cresc tensiunea, dau dureri de cap și amețeli. Simptomele apar la o oră după ce le iei

  • Publicat:
Pastilele care cresc tensiunea, dau dureri de cap și amețeli. Simptomele apar la o oră după ce le iei
Sursa foto: Shutterstock

Pastilele recomandate pentru tratamentul depresiei pot avea reacții adverse destul de severe, mai ales dacă sunt luate în doza nepotrivită sau în paralel cu alte medicamente ori suplimente. Pulsul accelerat, agitația, transpirația abundentă, senzația de greață, dezorientarea sunt doar câteva dintre simptomele care pot apărea la aproximativ o oră după administrarea acestor medicamente. 

Acest fenomen este cauzat de excesul de serotonină, denumit sindrom serotoninergic sau toxicitate de serotonină, care poate fi fatală dacă nu este tratată prompt. Serotonina este un neurotransmițător cu rol important în digestie, circulația sângelui, reglarea temperaturii corpului, respirație și funcționarea corectă a activității cerebrale.

Ce simptome poți avea când ai exces de serotonină

Potrivit healthline.com, atunci când pastilele pentru depresie, dar nu numai, afectează nivelul de serotonină – ca urmare a administrării unei doze nepotrivite sau a administrării concomitente a mai multor substanțe active -, pot apărea manifestări la scurt timp, care includ:

  • agitație
  • tremurături
  • anxietate
  • dezorientare
  • confuzie
  • amețeli
  • transpirație abundentă
  • creșterea pulsului
  • dureri de cap
  • senzație de greață
  • vărsături
  • rigiditate musculară
  • dilatarea pupilelor
  • spasmele musculare
  • gura uscată
  • diaree
  • creșterea tensiunii arteriale

În cazurile grave, persoana respectivă poate avea bătăi neregulate ale inimii, convulsii, febră ridicată, își pierde conștiența și este neresponsivă.

Pastilele și suplimentele care dau aceste reacții adverse

Nu doar antidepresivele – în special inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei – pot determina sindrom serotoninergic. Și pastilele pentru migrene, anumite suplimente sau droguri ori chiar anumite siropuri de tuse pot avea drept consecință creșterea alarmantă a nivelului de serotonină, mai ales atunci când sunt luate în paralel sau când tratamentul este la început ori este crescută doza.

Iată ce pastile sunt asociate cu un risc crescut de toxicitate de serotonină:

  • antidepresive (Citalopram, Zoloft, Venlafaxină, Neluptin, Escitasan, Doxepin)
  • pastile pentru migrene (Almozen, Naratriptan, Sumatriptan)
  • antitusive cu dextrometorfan (Robitussin, Humisec, Tussin Forte)
  • pastile de ecstasy, cocaină, amfetamine
  • suplimente cu ginseng, triptofan, sunătoare

Tratamentul sindromului serotoninergic constă, în principal, în întreruperea administrării medicamentului care a determinat apariția simptomelor. Pentru ameliorarea manifestărilor pot fi administrate perfuzii pentru rehidratare, benzodiazepine sau medicamente care blochează producția de serotonină.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”