De ce se umflă picioarele vara. 5 semnale de alarmă că trebuie să ajungi la medic

  • Publicat:
  • Actualizat:
De ce se umflă picioarele vara. 5 semnale de alarmă că trebuie să ajungi la medic
Sursa foto: Shutterstock

Picioarele umflate sunt o problemă des întâlnită în sezonul cald. Dar care este cauza, ce legătură există între umflarea membrelor și temperaturile crescute?

Potrivit specialiștilor, umflarea picioarelor în timpul verii este un fenomen des întâlnit și poartă numele de edem de căldură. Consecința? Picioarele se umflă, cu precădere zona gleznelor.

Motivul pentru care ți se umflă picioarele când e caniculă

Edemul de căldură survine pe fondul dilatării vaselor de sânge sub influența temperaturilor crescute. Astfel, organismul încearcă să își regleze temperatura. Însă acest proces duce mai departe la retenție de apă, în special la extremități, deci mâinile și picioarele se vor umfla.

Excesul de lichide în țesuturi poate fi cauzat și de alți factori, cum ar fi consumul excesiv de sare sau alcool ori statul în picioare pentru mult timp. De asemenea, sunt mai expuse edemului persoanele supraponderale sau vârstnice ori cele care suferă de insuficiență venoasă.

Alteori, picioarele umflate pot fi consecința unei afecțiuni mai grave, precum existența unui cheag de sânge, o infecție sau o problemă cardiacă, renală ori hepatică.

Și anumite medicamente pot cauza umflarea picioarelor. Printre acestea se numără antidepresivele, steroizii, unele antihipertensive, anticoncepționalele și diverse tratamente hormonale utilizate de regulă în cazul femeilor la menopauză, explică dr. Jennifer Cluett, medic specialist Medicină internă și profesor la Harvard Medical School.

Deși picioarele umflate au adeseori o cauză ușor de rezolvat, există și situații când acest simptom trebuie să ne trimită urgent la medic. Spre exemplu, dacă doar un picior este umflat, nu ambele, atunci cel mai probabil nu retenția de apă de problema, ci o infecție sau un cheag de sânge.

De asemenea, dacă umflăturile la nivelul membrelor apar brusc și sunt însoțite și de alte simptome – roșeață, durere, febră, dispnee, dureri în piept (senzație de presiune la nivelul pieptului) – adresați-vă rapid unui medic.

Edemul de căldură: semne și tratament

Cel mai evident semn al edemului de căldură este umflarea picioarelor, dar pot apărea și alte manifestări, precum mărirea în volum a circumferinței abdominale și adâncitura pe piele la apăsarea acesteia cu degetul.

În cazul edemului cauzat de o boală venoasă, simptomele însoțitoare pot consta în dureri, senzație de greutate în picioare, oboseală, mâncărimi pe piele, crampe sau senzație de arsură.

Dacă edemul nu este cauzat de o afecțiune medicală, poți lua anumite măsuri pentru ameliorarea simptomelor. Acestea constau în:

  • reducerea cantității de sare
  • purtarea de ciorapi compresivi care sprijină circulația sanguină și reduc umflăturile
  • mișcarea zilnică pentru a pune sângele în mișcare
  • așezarea picioarelor pe o pernă atunci când dormi, pentru a fi situate mai sus de nivelul inimii și a favoriza buna circulație a sângelui
  • evitarea deplasărilor pe caniculă și a dușurilor/ băilor fierbinți
  • consumul a minimum 2 litri de apă zilnic pentru a reduce nivelul de sodiu din organism, care favorizează retenția de lichide
  • consumul de alimente cu efect diuretic (spanac, salată verde, sparanghel, castraveți, dovlecei, pepene, ananas etc.)
  • aplicarea de pachete cu gheață sau comprese reci pe picioarele umflate
  • băile cu apă rece în care ai adăugat câteva linguri de sare Epsom
  • evită cafeaua și ceaiurile cu cofeină în zilele foarte călduroase, deoarece deshidratează
  • masează picioarele cu o cremă care stimulează circulația sângelui
  • evită încălțămintea rigidă, strâmtă sau cu toc foarte înalt
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Ai limba roșie? Ce boli ascunde
Ai limba roșie? Ce boli ascunde
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân