Ceaiul pe care toate femeile trebuie să îl bea la menopauză

Ceaiul de salvie scade tensiunea • Beneficii și contraindicații ceai de salvie • Ce se întâmplă dacă bei prea mult ceai de salvie
  • Publicat:
Ceaiul pe care toate femeile trebuie să îl bea la menopauză
Foto: Shutterstock

Despre ceaiul de salvie se spune că ar fi eficient în combaterea, prevenirea sau ameliorarea anumitor afecțiuni și simptome. Printre acestea, bufeurile la menopauză, arsurile la stomac, tusea, durerile în gât, nivelul crescut de colesterol sau tulburările de memorie. 

Deși cercetările privind ceaiul de salvie sunt limitate, există câteva dovezi, pe un număr mic de persoane studiate, că acesta ar putea avea anumite efecte benefice. La fel ca în cazul oricăror tipuri de ceaiuri sau suplimente, aceste informații trebuie luate „cu un grăunte de sare”. Altfel spus, nu cădeți în mirajul plantelor-minune care vindecă orice, dar nici nu excludeți ipoteza ca acestea să aibă potențial benefic. Ce face bine altuia nu înseamnă că, automat, va face bine oricui!

Iată ce informații se cunosc despre beneficiile ceaiului de salvie, eventualele reacții adverse și contraindicațiile acestuia.

Ceaiul de salvie scade tensiunea? 

Anumite cercetări au arătat că ceaiul de salvie ar putea ajuta la reglarea colesterolului „rău” și a trigliceridelor din sânge, scăzând astfel riscul de hipertensiune și boli cardiovasculare.

Un studiu publicat în International Journal of Molecular Sciences a arătat că persoanele care au consumat ceai de salvie timp de 4 săptămâni au înregistrat o scădere a colesterolului LDL și o îmbunătățire a profilului lipidic. În schimb, datele nu au indicat nicio modificare în ceea ce privește nivelul glicemiei.

De asemenea, există dovezi că ceaiul de salvie poate avea un efect diuretic natural, ajutând la eliminarea toxinelor din ficat și rinichi, dar sunt necesare mai multe studii pentru a confirma acest beneficiu.

Alte efecte potențial benefice ale consumului de ceai sunt cele de calmare a stomacului „deranjat”, ameliorarea balonării, a constipației, a diareei, flatulenței și arsurilor la stomac.

Cu sau fără miere, ceaiul de salvie este considerat „balsam” pentru tractul digestiv, stimulând secreția de bilă și asigurând un tranzit intestinal corect. Chiar și așa, aceste beneficii nu sunt valabile pentru oricine, fiecare organism putând reacționa diferit.

Ceaiul de salvie și simptomele menopauzei

Un studiu preliminar ale cărui rezultate au fost publicate în revista Advances in Therapy arată că ceaiul de salvie ar putea reduce la jumătate incidența bufeurilor și a transpirației excesive la menopauză, dacă este consumat timp de 4 săptămâni.

Acest efect poate fi pus pe seama efectului benefic la nivel hormonal al substanțelor conținute de salvie.

Trebuie menționat însă că eșantionul studiat a inclus doar 71 de femei și rezultatele au fost raportate de subiecți, nu măsurate concret prin analize medicale, deci pot fi subiective. Sunt necesare în acest sens studii de amploare care să respecte criteriile de referință pentru a exclude efectul placebo în raportarea efectelor benefice.

Ceaiul de salvie și sănătatea creierului

O ceașcă de ceai de salvie consumată ocazional cu siguranță nu are un impact semnificativ asupra creierului, însă este posibil ca un consum frecvent să poată ameliora simptomele anxietății sau depresiei. De asemenea, consumul de salvie, sub formă de ceai sau suplimente, ar putea avea un efect benefic asupra abilităților cognitive.

Un studiu arată că această plantă ar putea proteja creierul de tulburările neurologice degenerative, așa cum este boala Alzheimer, una dintre cele mai comune forme de demență. Studiile in vitro au arătat că antioxidanții din salvie ar putea preveni declinul cognitiv.

Acidul clorogenic, acidul cafeic, acidul rozmarinic și acidul elagic din salvie sunt substanțe asociate cu ameliorarea tulburărilor de memorie și reducerea riscului de stres oxidativ, una dintre principalele cauze ale cancerului.

Gargara cu ceai de salvie și mucozita orală

Un studiu-pilot publicat în Complementary Therapies in Medicine arată că gargara cu ceai de salvie poate ameliora simptomele mucozitei orale, o afecțiune cu care se confruntă frecvent pacienții care fac chimioterapie sau radioterapie în zona capului și gâtului. Cu toate acestea, sunt necesare mai multe studii pentru a valida beneficiile ceaiului de salvie în ceea ce privește reducerea riscului de mucozită orală.

Terapiile împotriva cancerului pot avea ca efecte adverse dezvoltarea unor leziuni inflamatorii și ulcerative la nivelul cavității orale. Zonele cele mai afectate de mucozită orală sunt interiorul obrajilor și buzelor, palatul moale, planșeul bucal, limba. Mucozita orală se manifestă prin:

  • zone înroșite, inflamate în gură, pe limbă, gingii
  • senzație de arsură la nivelul gurii
  • dificultate la înghițirea alimentelor sau în procesul de respirație
  • lipsa de salivă și senzația de gură uscată (xerostomie)
  • sensibilitate crescută la alimente reci, calde sau picante
  • sângerări
  • dureri și disconfort

De asemenea, apar simptome care includ alterarea și pierderea gustului, lipsa poftei de mâncare. După 7 zile de la debut apare faza ulcerativă, caracterizată prin ulcerații și pete albe în cavitatea bucală.

Salvia: proprietăți antivirale și antimicrobiene

Ceaiul de salvie poate ameliora simptomele de răceală, gripă sau chiar ale infecției cu noul coronavirus. Datorită compușilor antioxidanți cu efect antiinflamator, salvia poate ameliora febra, durerile de cap, de gât și migrenele.

Totodată, gargara cu ceai de salvie ajută la distrugerea bacteriilor din cavitatea orală și reduce riscul de apariție a cariilor și a abceselor dentare. Aplicat pe piele, ceaiul de salvie reduce roșeața și umflăturile cauzate de înțepăturile de insecte.

Ceai de salvie: reacții adverse, contraindicații

Deși salvia este considerată în mod general sigură pentru consum, din cauza cantităților mari de tujon și camfor ar putea determina anumite reacții adverse, mai ales în cazul consumului excesiv. Printre acestea se numără crizele convulsive și disfuncția de organe.

Un studiu publicat în Chemical Central Journal a arătat că 3 până la 6 cești mici de ceai de salvie consumate zilnic nu prezintă un risc.

Pe de altă parte, gravidele și femeile care alăptează trebuie să ceară sfatul medicului înainte de a consuma ceai de salvie, deoarece ar putea cauza contracții uterine și reducerea producției de lapte mamar.

Alte posibile reacții adverse ale consumului de ceai de salvie în exces includ: senzație de greață, vărsături, agitație, respirație șuierătoare, iritații pe piele, scăderea sau creșterea tensiunii arteriale, reacții alergice și hipoglicemie la persoanele cu diabet.

Mare atenție dacă urmați tratamente cu sedative, anticonvulsivante, antidiabetice sau terapii hormonale, deoarece salvia poate interacționa cu acestea, scăzându-le sau potențându-le acțiunea.

Cum faci ceai de salvie

Poți folosi pliculețe cu plantă uscată sau poți face un ceai din 200 mililitri de apă fierbinte și 2-3 frunze de salvie proaspătă.

Lasă la infuzat 5-7 minute și consumă ceaiul de salvie îndulcit cu miere sau cu puțin suc de lămâie ori o felie de ghimbir dat pe răzătoare.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: