Crestor, 5 mg / 10 mg / 20 mg / 40 mg, comprimate filmate

Substanță activa
Rosuvastatină
Clasa ATC
C10AA
Format
comprimate filmate
Afecțiuni
pentru a corecta valoarea colesterolului din sânge, pentru a reduce riscul de a face infarct miocardic, accident vascular cerebral sau probleme asemănătoare de sănătate
Producător
CORDEN PHARMA GmbH
Acțiune terapeutică
statine, acţionează ajutând organismul să blocheze producerea de colesterol "rău"

Ce este Crestor şi pentru ce se utilizează

Crestor face parte dintr-un grup de medicamente numite statine. Vi s-a prescris CRESTOR deoarece:

• Aveţi o valoare mare a colesterolului în sânge. Aceasta înseamnă că prezentaţi risc de a face infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Vi s-a recomandat să utilizaţi o statină, deoarece modificarea regimului alimentar şi efectuarea mai multor exerciţii fizice nu au fost suficiente pentru a corecta valoarea colesterolului din sângele dumneavoastră. În timpul tratamentului cu CRESTOR trebuie să continuaţi regimul dumneavoastră alimentar de scădere a colesterolului şi exerciţiile fizice.

sau

• Aveţi alţi factori care vă cresc riscul de a prezenta un infarct miocardic, accident vascular cerebral sau probleme asemănătoare de sănătate.

Infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral şi alte probleme pot fi determinate de o afecţiune denumită ateroscleroză. Ateroscleroza este determinată de acumularea de depozite de grăsimi în arterele dumneavoastră.

De ce este important să continuaţi utilizarea CRESTOR

CRESTOR este utilizat pentru a corecta valorile substanţelor grase din sânge denumite lipide, cea mai cunoscută dintre acestea fiind colesterolul.

În sânge sunt prezente diferite tipuri de colesterol- colesterolul „rău” (LDL-C) şi colesterolul „bun” (HDL-C).

  • CRESTOR poate să scadă colesterolul „rău” şi să crească colesterolul „bun”
  • Medicamentul acţionează ajutând organismul să blocheze producerea de colesterol „rău”. De asemenea, CRESTOR îmbunătăţeşte capacitatea organismului dumneavoastră de a-l elimina din sânge.

La majoritatea persoanelor, valorile mari ale colesterolului nu influenţează starea generală, deoarece nu produc niciun simptom. Cu toate acestea, în absenţa tratamentului, în pereţii vaselor de sânge se pot dezvolta depozite de grăsimi care determină îngustarea lor.

Uneori, aceste vase de sânge îngustate se pot bloca, ceea ce poate opri aportul de sânge la inimă sau creier, determinând infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Prin scăderea valorilor colesterolului din sânge, puteţi micşora riscul de a face infarct miocardic , accident vascular cerebral sau probleme asemănătoare de sănătate .

Trebuie să continuaţi să utilizaţi CRESTOR, chiar dacă colesterolul dumneavoastră a revenit la o valoare normală, deoarece previne creşterea ulterioară a valorilor colesterolului din sângele dumneavoastră şi acumularea de depozite de grăs. Cu toate acestea, dacă medicul dumneavoastră vă sfătuieşte astfel sau dacă rămâneţi gravidă, trebuie să întrerupeţi utilizarea.

Înainte să utilizaţi Crestor

Nu utilizaţi Crestor:

  • dacă aţi avut vreodată o reacţie alergică la Crestor sau la oricare dintre componentele acestuia;
  • dacă sunteţi gravidă sau dacă alăptaţi. Dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Crestor, opriţi imediat tratamentul şi spuneţi-i medicului dumneavoastră. Femeile trebuie să evite să rămână gravide în timpul tratamentului cu Crestor, utilizând metode de contracepţie adecvate.
  • dacă aveţi afecţiuni ale ficatului;
  • dacă aveţi probleme severe la nivelul rinichilor;
  • dacă aveţi dureri musculare repetate sau inexplicabile;
  • dacă utilizaţi un medicament denumit ciclosporină (utilizat de exemplu, după transplantul de organe).

Dacă oricare dintre cele de mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră (sau dacă nu sunteţi sigur), vă rugăm să vă adresaţi din nou medicului dumneavoastră.

În plus, nu utilizaţi Crestor 40 mg (doza maximă):

  • dacă aveţi probleme de intensitate moderată la nivelul rinichilor (dacă nu sunteţi sigur, adresaţi-vă medicului dumneavoastră);
  • dacă glanda tiroidă nu vă funcţionează corect;
  • dacă aţi avut orice dureri musculare repetate sau inexplicabile, antecedente personale sau familiale de probleme musculare sau antecedente personale de probleme musculare în timpul tratamentului cu alte medicamente care scad colesterolul;
  • dacă, în mod regulat, consumaţi cantităţi mari de alcool etilic;
  • dacă sunteţi de origine asiatică (japoneză, chineză, filipineză, vietnameză, coreeană sau indiană);
  • dacă utilizaţi alte medicamente denumite fibraţi pentru a vă scădea colesterolul din sânge.

Dacă oricare dintre cele de mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră (sau dacă nu sunteţi sigur), vă rugăm să vă adresaţi din nou medicului dumneavoastră.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Crestor

  • dacă aveţi probleme cu rinichii dumneavoastră;
  • dacă aveţi probleme cu ficatul dumneavoastră;
  • dacă aţi avut dureri musculare repetate sau inexplicabile, antecedente personale sau familiale de probleme musculare sau antecedente personale de probleme musculare în timpul tratamentului cu alte medicamente care scad colesterolul. Informaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră dacă aveţi dureri musculare inexplicabile, în special dacă vă simţiţi rău sau aveţi febră. De asemenea, spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aveţi o slăbiciune musculară constantă. Teste suplimentare şi medicamente pot fi necesare pentru a diagnostica şi trata acest simptom.
  • dacă, în mod regulat, consumaţi cantităţi mari de alcool etilic;
  • dacă glanda dumneavoastră tiroidă nu funcţionează normal;
  • dacă utilizaţi alte medicamente denumite fibraţi pentru a vă scădea colesterolul din sânge. Vă rugăm să citiţi cu atenţie acest prospect, chiar dacă aţi mai utilizat înainte alte medicamente pentru valori mari ale colesterolului;
  • dacă luaţi medicamente utilizate în infecţia cu HIV, de exemplu lopinavir/ritonavir, vă rugăm să citiţi şi „Utilizarea altor medicamente”.
  • dacă pacientul este un copil cu vârsta sub 10 ani: Crestor nu trebuie administrat la copii cu vârsta sub 10 ani;
  • dacă pacientul are vârsta sub 18 ani: Crestor 40 mg nu este adecvat pentru administrare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani;
  • dacă aveţi vârsta peste 70 de ani (deoarece medicul dumneavoastră trebuie să stabilească doza iniţială de Crestor adecvată pentru dumneavoastră);
  • dacă aveţi insuficienţă respiratorie severă;
  • dacă sunteţi de origine asiatică – adică japoneză, chineză, filipineză, vietnameză, coreeană sau indiană. Medicul dumneavoastră trebuie să stabilească o doză iniţială de Crestor adecvată pentru dumneavoastră.

Dacă oricare dintre cele de mai sus este valabilă în cazul dumneavoastră (sau dacă nu sunteţi sigur):

  • Nu utilizaţi Crestor 40 mg (doza maximă) şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a începe să luaţi orice doză de Crestor.

La un număr mic de persoane statinele pot afecta ficatul. Aceasta se identifică printr-un test simplu care analizează prezenţa concentraţiilor crescute de enzime hepatice în sânge. Din acest motiv, medicul dumneavoastră vă va recomanda, de obicei, aceste analize de sânge (teste funcţionale hepatice), înainte şi în timpul tratamentului cu Crestor.

În timp ce luaţi acest medicament medicul dumneavoastră vă va monitoriza cu atenţie dacă aveţi diabet zaharat sau aveţi risc de a dezvolta a diabet zaharat. Sunteti susceptibil pentru riscul de a dezvolta diabet zaharat, dacă aveţi un nivel ridicat de zaharuri şi grăsimi în sânge, sunteţi supraponderal şi aveţi tensiune arterială crescută.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent oricare alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Informaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente:

  • ciclosporină (utilizată, de exemplu, după transplantul de organe);
  • warfarină (sau orice medicament utilizat pentru „subţierea” sângelui);
  • fibraţi (de exemplu gemfibrozil, fenofibrat) sau orice alte medicamente utilizate pentru a scădea valorile colesterolului din sânge (cum este ezetimib);
  • medicamente pentru indigestie (utilizate pentru neutralizarea acidului din stomac);
  • eritromicină (un antibiotic), contraceptive orale („pilula”);
  • terapie de substituţie hormonală
  • lopinavir/ritonavir (utilizate pentru tratamentul infecţiei cu HIV). Vă rugăm să citiţi şi „Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Crestor”.

Efectele acestor medicamente pot fi modificate de Crestor sau acestea pot modifica efectul Crestor.

Utilizarea Crestor cu alimente şi băuturi

Puteţi lua Crestor cu sau fără alimente.

Sarcina şi alăptarea

Nu luaţi Crestor dacă sunteţi gravidă sau dacă alăptaţi. Dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Crestor, opriţi imediat administrarea acestuia şi informaţi-l pe medicul dumneavoastră. Femeile trebuie să evite apariţia unei sarcini în timpul tratamentului cu Crestor prin utilizarea de metode contraceptive adecvate.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Majoritatea persoanelor pot conduce vehicule şi pot folosi utilaje în timpul tratamentului cu Crestor – aceasta nu le va influenţa capacitatea de a desfăşura aceste activităţi.

Cu toate acestea, în timpul tratamentului cu Crestor, unele persoane pot să prezinte ameţeli.

Dacă vă simţiţi ameţit, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a încerca să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Crestor

Crestor conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament. Pentru lista completă a componentelor citiţi „Informaţii suplimentare”.

Cum să utilizaţi Crestor

Luaţi întotdeauna Crestor exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă nu sunteţi sigur.

Dozele uzuale la adulţi

Dacă luaţi Crestor pentru valori mari ale colesterolului:

Doza iniţială

Tratamentul dumneavoastră cu Crestor trebuie început cu doza de 5 mg sau 10 mg, chiar dacă înainte aţi luat o doză mai mare dintr-o altă statină. Alegerea dozei iniţiale va depinde de:

  • Concentraţia de colesterol din sângele dumneavoastră;
  • Gradul de risc pe care îl aveţi pentru un infarct miocardic sau accident vascular cerebral;
  • Prezenţa unui factor care v-ar putea face mai susceptibil la posibilele reacţii adverse.

Vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru a vedea care doză iniţială de Crestor este cea mai potrivită pentru dumneavoastră.

Medicul dumneavoastră poate decide să vă administreze doza minimă (5 mg) dacă:

  • Sunteţi de origine asiatică (japoneză, chineză, filipineză, vietnameză, coreeană şi indiană);
  • Aveţi vârsta peste 70 de ani;
  • Aveţi probleme renale moderate;
  • Sunteţi supus unui risc de a dezvolta dureri musculare (miopatie).

Luaţi întotdeauna Crestor exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă nu sunteţi sigur.

Creştera dozei şi doza zilnică maximă

Medicul dumneavoastră poate decide să vă crească doza, pentru a ajunge să luaţi doza de Crestor care este potrivită pentru dumneavoastră.

Dacă aţi început tratamentul cu doza de 5 mg, medicul dumneavoastră poate decide să vă dubleze doza la 10 mg, ulterior la 20 mg, şi apoi, dacă este necesar, la 40 mg.

Dacă aţi început cu doza de 10 mg, medicul dumneavoastră poate decide să vă dubleze doza la 20 mg şi ulterior, dacă este necesar, la 40 mg. Va exista o perioadă de 4 săptămâni între fiecare creştere a dozei.

Doza maximă zilnică de Crestor este de 40 mg. Aceasta doză este numai pentru pacienţii cu valori mari ale colesterolului şi cu risc crescut de infarct miocardic sau accident vascular cerebral, ale căror concentraţii de colesterol din sânge nu sunt suficient controlate (scăzute) cu doza de 20 mg.

Dacă luaţi Crestor pentru a vă reduce riscul de a face infarct miocardic, accident vascular cerebral sau probleme asemănătoare de sănătate:

Doza recomandată este de 20 mg pe zi. Cu toate acestea, medicul dumneavoastră poate decide să utilizaţi o doză mai mică dacă prezentaţi oricare din factorii menţionaţi mai sus.

Dozele uzuale la copii cu vârsta cuprinsă între 10-17 ani

Doza iniţială uzuală este de 5 mg. Medicul dumneavoastră vă poate creşte doza, pentru a ajunge să luaţi doza de Crestor care este potrivită pentru dumneavoastră. Doza zilnică maximă de Crestor este de 20 mg. Luaţi-vă doza o dată pe zi. Crestor 40 mg nu trebuie utilizat la copii.

Cum să luaţi comprimatele

înghiţiţi fiecare comprimat întreg, cu o cantitate suficientă de apă.

Luaţi Crestor o dată pe zi. îl puteţi lua în orice moment al zilei. încercaţi să luaţi comprimatul la aceeaşi oră, în fiecare zi, pentru a nu uita.

Nu s-au raportat cazuri de supradozaj. Dacă aveţi întrebări, adresaţi-vă medicului sau farmacistului. Controale regulate ale valorilor colesterolului din sânge

Este important să vă prezentaţi la medicul dumneavoastră, pentru a vi se efectua controale regulate ale valorilor colesterolului din sânge; în acest mod, vă asiguraţi că valoarea concentraţiei colesterolului a ajuns şi se menţine în limite normale.

Medicul dumneavoastră poate decide să vă crească doza, astfel încât să luaţi cantitatea de Crestor adecvată pentru dumneavoastră.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din CRESTOR

Contactaţi medicul dumneavoastră sau cel mai apropiat spital pentru consult medical.

Dacă mergeţi la spital sau sunteţi tratat pentru o altă afecţiune, spuneţi personalului medical că aţi luat

Crestor.

Dacă uitaţi să utilizaţi Crestor

Nu vă îngrijoraţi, luaţi doar doza următoare la momentul corespunzător. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să luaţi Crestor

Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă doriţi să opriţi tratamentul cu Crestor. Este posibil ca valoarea concentraţiei colesterolului din sângele dumneavoastră să înceapă să crească din nou, dacă încetaţi să luaţi Crestor.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

 

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Crestor poate provoca efecte nedorite, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Este important să cunoaşteţi care pot fi aceste reacţii adverse. De obicei, acestea sunt uşoare şi dispar după o scurtă perioadă de timp.

Opriţi tratamentul cu Crestor şi solicitaţi imediat asistenţă medicală, dacă prezentaţi oricare dintre următoarele reacţii alergice:

  • respiraţie dificilă, cu sau fără umflarea feţei, buzelor, limbii şi/sau gâtului;
  • umflarea feţei, buzelor, limbii şi/sau gâtului, care poate determina dificultate la înghiţire;
  • mâncărimi severe ale pielii (cu mici umflături).

De asemenea, opriţi tratamentul cu Crestor şi contactaţi-vă imediat medicul dacă aveţi orice dureri neobişnuite ale muşchilor, care se prelungesc mai mult decât vă aşteptaţi. Simptomele musculare sunt mai frecvente la copii şi adolescenţi decât la adulţi. Similar altor statine, un număr foarte mic de persoane au prezentat efecte musculare neplăcute şi, rareori, acestea au progresat spre leziuni musculare potenţial letale, cunoscute sub denumirea de rabdomioliză.

Posibile reacţii adverse frecvente (care afectează mai puţin de 1 din 10 persoane, dar mai mult de 1 din 100 persoane):

  • dureri de cap;
  • dureri de stomac;
  • constipaţie;
  • greaţă;
  • dureri musculare;
  • stare de slăbiciune;
  • ameţeli;
  • creşterea cantităţii de proteine din urină – aceasta revine, de obicei, la normal de la sine, fără să fie nevoie să opriţi tratamentul cu Crestor (valabil numai pentru doza de 40 mg Crestor).
  • diabet zaharat . Acest lucru este mult mai probabil dacă aveţi un nivel ridicat de zaharuri şi grăsimi în sânge, sunteţi supraponderal şi aveţi tensiune arterială crescută. Medicul dumneavoastră vă va monitoriza în timp ce luaţi acest medicament.

Posibile reacţii adverse mai puţin frecvente (care afectează mai puţin de 1 din 100 persoane, dar mai mult de 1 din 1000 persoane):

  • erupţii trecătoare, mâncărimi sau alte reacţii ale pielii;
  • creşterea cantităţii de proteine din urină – aceasta revine, de obicei, la normal de la sine, fără să fie nevoie să opriţi tratamentul cu Crestor (numai la dozele de 5 mg, 10 mg şi 20 mg Crestor).

Posibile reacţii adverse rare (care afectează probabil mai puţin de 1 din 1000 de persoane, dar mai mult de 1 din 10000 persoane):

  • reacţii alergice severe – semnele includ umflarea feţei, buzelor, limbii şi/sau al gâtului, dificultate la înghiţit şi respirat, mâncărimi severe ale pielii (cu mici umflături).

dacă credeţi că aveţi o reacţie alergică, nu mai luaţi Crestor şi solicitaţi imediat asistenţă medicală.

  • leziuni musculare la adulţi – ca măsură de precauţie, nu mai luaţi Crestor, şi contactaţi-vă imediat medicul dacă aveţi orice dureri musculare neobişnuite, care se prelungesc mai mult decât v-aţi aştepta.
  • durere severă de stomac (inflamaţia pancreasului);
  • creşterea valorilor enzimelor hepatice în sânge.

Posibile reacţii adverse foarte rare (care afectează probabil mai puţin de 1 din 10000 de pacienţi):

  • icter (coloraţia galbenă a pielii şi a albului ochilor);
  • hepatită (inflamaţia ficatului);
  • urme de sânge în urină;
  • leziuni ale nervilor de la nivelul picioarelor şi mâinilor (de exemplu, lipsa sensibilităţii);
  • Durere articulare;
  • Pierderi de memorie.
  • creşterea sânilor la bărbaţi (ginecomastia)

Posibile reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută pot include:

  • Diaree (scaune moi)
  • Sindrom Stevens-Johnson (afectiune gravă cu apariţia de vezicule la nivelul pielii, gurii, ochilor şi organelor genitale)
  • Tuse
  • Scurtarea respiraţiei
  • Edeme (umflarea extremităţilor)
  • Tulburări ale somnului, incluzând insomnie şi coşmaruri
  • Disfuncţii sexuale
  • Depresie
  • Probleme respiratorii, incluzând tuse persistentă şi/sau scurtarea respiraţiei sau febră
  • Afectarea tendoanelor
  • Slăbiciune musculară constantă

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Crestor

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor. A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.

Nu utilizaţi Crestor după data de expirare înscrisă pe cutie/blistere. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau pe calea reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Dacă comprimatele sunt condiţionate în ambalaje din plastic, păstraţi-le închise ermetic. Păstraţi comprimatele în ambalaje în care le-aţi primit.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Crestor

– Substanţa activă din Crestor este rosuvastatina.
Crestor 5 mg comprimate filmate
Fiecare comprimat filmat conţine rosuvastatină calcică, echivalent cu rosuvastatină 5 mg.
Crestor 10 mg comprimate filmate
Fiecare comprimat filmat conţine rosuvastatină calcică, echivalent cu rosuvastatină 10 mg.
Crestor 20 mg comprimate filmate
Fiecare comprimat filmat conţine rosuvastatină calcică, echivalent cu rosuvastatină 20 mg.
Crestor 40 mg comprimate filmate
Fiecare comprimat filmat conţine rosuvastatină calcică, echivalent cu rosuvastatină 40 mg.

– Celelalte componente sunt:
Nucleul comprimatului: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, fosfat de calciu, crospovidonă, stearat de magneziu
Filmul comprimatului: lactoză monohidrat, hipromeloză, triacetat de glicerol, dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer (E 172).

Cum arată Crestor şi conţinutul ambalajului

Crestor 5 mg, comprimate filmate

Comprimatele sunt filmate, rotunde, biconvexe, de culoare galbenă, inscripţionate cu „ZD4522″ şi „5″ pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.

Crestor 10 mg, comprimate filmate

Comprimatele sunt filmate, rotunde, biconvexe, de culoare roz, inscripţionate cu „ZD4522″ şi „10″ pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.

Crestor 20 mg, comprimate filmate

Comprimatele sunt filmate, rotunde, biconvexe, de culoare roz, inscripţionate cu „ZD4522″ şi „20″ pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.

Crestor 40 mg, comprimate filmate

Comprimatele sunt filmate, ovale, biconvexe, de culoare roz, inscripţionate cu „ZD4522″ şi „40″ pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.

Crestor este disponibil în cutii cu 2 blistere din Al/Al a câte 14 comprimate filmate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

ASTRAZENECA UK LIMITED 2 Kingdom Street London W2 6BD, Marea Britanie

Fabricanţii

CORDEN PHARMA GmbH Otto-Hahn-Strasse 68723 Plankstadt Germania

ASTRAZENECA UK Ltd.,

Silk Road Business Park, Macclesfield, Cheshire, SK10 2NA Marea Britanie

Acest prospect a fost aprobat în Noiembrie 2012

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Cariotipul molecular pre-și post-natal: ce este și când se recomandă?