Sorana Cîrstea si problemele sale din tenis: „Fac injecții, am două hernii, nu mai am genunchi”

  • Publicat:
Sorana Cîrstea si problemele sale din tenis: „Fac injecții, am două hernii, nu mai am genunchi”
Sursa foto: instagram @soranacirstea

Performanța cere mereu sacrificii, indiferent de domeniu. Iar când vine vorba despre sportivi, acestea se resimt mai ales la nivelul corpului.

Programul strict și antrenamentele dificile își pun amprenta asupra organismului. Acesta este și cazul Soranei Cîrstea (33 de ani) care deja se confruntă cu grave probleme de sănătate.

Problemele de sănătate pe care le are sportiva

„Sportul de masă ajută mult sănătatea. Dar sportul de performanță dăunează grav sănătații”, a transmit Sorana în cadrul podcastului La fileu cu Sorana Cîrstea”.

Tot ea a vorbit și despre presiunea uriașă ce se pune pe jucătoarele de tenis din top 100 WTA, enumerând problemele medicale cu care a ajuns să se confrunte de ceva vreme.

„Păi, eu nu mai mai genunchi. Nu mai am cartilaj la genunchi. Îmi fac injecții cu acid hialuronic în genunchi la trei, patru luni. Mai am două hernii lombare, am o hernie cervicală, am rupturi la abdomen în ambele părți, nu știu câte entorse, mi s-a rupt fascia plantară, acum fac recuperare la umăr”, a mai adăugat Sorana.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Sorana Cirstea (@soranacirstea)

Citește și: Simona Halep, despre problemele cu anxietatea și sănătatea emoțională: Am vrut să renunț la tenis

Hernia de disc: tipuri, de ce apare și cum o tratăm fără operație

Deși poate apărea la orice nivel al coloanei, cele mai des întâlnite forme de hernie sunt cele în partea lombară (zona de jos a spatelui) și cervicală (zona gâtului), zonele corpului pe care le folosim cu precădere în viață de zi cu zi, când ne aplecăm să ne legăm șireturi sau când dormim pe-o parte.

În funcție de zona afectată, durerea se manifestă diferit.

Persoanele cele mai predispuse la hernie de disc sunt persoanele în vârstă, dar și cele care își suprasolicită corpul sau fac mult sport, cum este și cazul Soranei Cîrstea.

Hernia de disc ar trebui tratată în primul rând prin metode precum fizioterapia și kinetoterapia, intervenția chirurgicală rămânând soluția în cazurile avansate.

Tratamentul pentru hernia de disc mai include medicație, acupunctură, masaj terapeutic și yoga.

Citește și: Dr. Simona Fătulescu, Sanador: despre tratament și recuperare în hernia de disc

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân