De ce să te trezești dimineața devreme?

Trezitul de dimineață se antrenează în timp. Iar orele câștigate dimineața aduc multă ”bogăție” unei zile obișnuite.
  • Publicat:
De ce să te trezești dimineața devreme?
Cine se trezește de dimineață, departe ajunge? Foto: Mădălina Drăgoi

”Cine se trezește de dimineață departe ajunge”… Auzim din fragedă pruncie acest proverb românesc plin de însemnătate. Ei bine, oricât de mult ne-am dori să fim matinali, sunt perioade în viață în care nu ne iese. Sau ne trezim atât de greu căci o durere de cap se instalează. Ei bine, și trezitul de dimineață se antrenează. Însă cel mai important este să aveți motivația pentru care vă treziți așa de dimineață, clar întipărită în minte.

 

În primul rând ce te motivează să te trezești înainte de răsăritul soarelui, de exemplu? Poate o faci din obligație pentru că serviciul pe care îl ai o cere? Sau poate că ai copii și varianta trezitului de dimineață este singura validă pentru a putea face pregătirile pentru ziua ce urmează pentru toți membrii familiei. Sau poate lucrezi ori înveți mai bine dimineața…

Ori poate trezitul dimineața îți este pe plac pentru că poți începe ziua în liniște, observând de exemplu răsăritul… Sau poți face sport înainte ca toți cei din casa în care trăiești să se trezească. Dimineața devreme este un moment prielnic, de fapt un moment foarte potrivit, pentru meditație, exerciții de respirație. Și inclusiv pentru un duș rece care va activa sistemul nervos pentru a face față provocărilor de peste zi.

Observă la cât adormi în mod natural și la ce oră te trezești fără alarmă

Ca să te trezești dimineață este recomandat să adormi seara, devreme. Nu există, o cantitate de somn care să fie suficientă pentru fiecare adult, dar studiile spun așa circa 7, 8 ore de somn sunt suficiente pe noapte pentru un adult. așadar asigurați-vă că adormiți la momentul potrivit ca să vă asigurați doza de somn.

Încercați să puneți alarma ca să vă trezească mai devreme, însă gradual. Cu 30 de minute mai devreme, de exemplu. Și când vă treziți fără probleme, setați alarma din nou cu 30 de minute mai devreme. O altă metodă ar fi să vedeți când vă vine somn în mod natural și la cât vă treziți fără alarmă.

Reduceți doza de cafeină din timpul zilei și nu mai consumați cafea, băuturi tip cola sau alcool. Tăiați de pe listă chiar și ceaiul negru, ceaiul verde.

Reduceți accesul la ecrane cu cel puțin 3 ore înainte de a adormi pentru a intra în starea de relaxare mai ușor.

Cititul unei cărți vă poate aduce mai ușor în starea de relaxare specifică adormirii.

O baie caldă cu uleiuri esențiale pentru relaxare, de asemenea.

Meditația ghidată ajută la relaxarea profundă și la instalarea somnului odihnitor.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân