Cum trebuie gestionate tulburările neurocognitive într-un centru de îngrijire a persoanelor vârstnice. O abordare umană și personalizată

Demența în boala Alzheimer, boala Parkinson, demența vasculară, demența frontotemporală – toate sunt expresii ale afectării creierului și se manifestă prin declin cognitiv. Motiv pentru care lumea medicală le spune atotcuprinzător și mai puțin stigmatizant „tulburări neurocognitive”. Restul oamenilor spun pur și simplu senilitate.

Undeva, cândva, la capătul unui drum pe care ni-l dorim cu toții cât mai lung, ar putea apărea uitarea, confuzia, lipsa de control și concentrare, dificultatea de a gândi sau de a vorbi, imposibilitatea de a-i recunoaște pe cei din jur.

Activități și cuvinte pe care le-am generat automat o viață întreagă ar putea deveni la fel de epuizante ca primii pași făcuți în viață sau precum contactul cu abecedarul la început de școală.

Recomandări

Psih. Ligia Peters: Cum știi când este momentul să mergi la un psiholog?

Importanța relațiilor de prietenie pentru sănătatea mintală și emoțională

Dr. Mihaela Marinescu, medic specialist Geriatrie și Gerontologie, și Roxana Pănoiu,  psiholog clinician, detaliază care sunt simptomele cu care se confruntă un pacient cu tulburări neurocognitive, dar și cum ar trebui gestionate corect acestea în cadrul unui centru de îngrijire a persoanelor vârstnice.

Demența și boala Parkinson: cum se manifestă inițial și în stadii finale

Până de curând, se considera că îmbătrânirea creierului începea de la 60 de ani. Dar studii recente au arătat că acest prag s-a redus considerabil, până la aproape 45 de ani. Brusc, capătul acelui drum nu mai pare atât de departe. Odată ce creierul îmbătrânește, tot corpul îmbătrânește.

Creierul unei persoane vârstnice nu este neapărat și unul bolnav. Dar odată cu trecerea timpului devine tot mai vulnerabil. Tulburările neurocognitive apar cel mai frecvent la persoanele în vârstă și sunt caracterizate de afectarea funcției mentale, degradarea nervilor și a creierului.

Ulterior, se ajunge la infirmitate psihică, fizică și socială.

Boala Parkinson, de exemplu, constă în afectarea complexă a funcțiilor motorii și non-motorii ale creierului, iar durerea și alte simptome senzitive sunt prezente la 40-50% dintre pacienți.

Această afecțiune provoacă dizabilități fizice și reduce mult autonomia bolnavilor, care se văd în imposibilitatea de a-și mai gestiona viața.

Dacă ne referim la simptomele cognitive în boala Alzheimer, acestea se caracterizează printr-un debut gradat. La început, apar pierderile de memorie ocazionale, schimbările de dispoziție și scăderea capacității de a reține lucruri noi.

Atrofierea progresivă  a creierului face ca o persoană cu Alzheimer să devină tot mai dependentă de cei din jur. Îi este afectată judecata, dar și orientarea în spațiu și timp și exprimarea verbală. Pot apărea și probleme de comportament precum agresivitatea, un limbaj atipic sau schimbarea trăsăturilor de personalitate.

În stadiul final al bolii Alzheimer, un pacient își pierde autonomia, poate dezvolta tulburări psihiatrice, halucinații, iar pierderile de memorie și dezorientarea sunt severe. Pacienții își neglijează igiena personală, apare incontinența și nu se mai pot hrăni corespunzător.

Tulburările neurocognitive, o provocare complexă de sănătate publică

Tulburările neurocognitive prezintă o provocare complexă de sănătate publică, iar abordarea medicală trebuie să fie multidimensională, combinând terapiile medicamentoase cu terapii  non-farmacologice, cum ar fi activitățile sociale, exercițiile fizice și terapiile de stimulare cognitive.

Acestea combinate pot duce la încetinirea progresiei acestor afecțiuni și pot oferi o longevitate de calitate. Sprijinul social reprezintă o componentă importantă a tratamentului, alături de monitorizarea medicală strictă.

De exemplu, recomandăm integrarea treptată, cu suportul familiei pentru a evita reacțiile legate de un sentiment de abandon sau de ruptură față de  familie. Persoanele vârstnice din centrul de îngrijire trebuie examinate regulat de medic, se urmărește integrarea lor într-un mediu stabil, calm, stabilirea ritualuri și sprijin pentru memorizare.

Tulburările neurocognitive majore pot afecta multiple aspecte ale vieții unei persoane, inclusiv memoria, gândirea, orientarea, înțelegerea și judecata. Impactul acestor tulburări asupra calității vieții poate fi substanțial, cu modificări semnificative ale comportamentului, personalității și stării emoționale. În aceste circumstanțe, tratamentul specializat în cadrul centrelor de îngrijire pentru persoanele vârstnice se dovedește a fi indispensabil.

Îngrijirea seniorilor necesită o abordare multidisciplinară

Îngrijirea seniorilor poate fi complexă și necesită o abordare multidisciplinară. O echipă formată din medici, psihologi, kinetoterapeuți sau asistenți asigură îngrijirea și abordează toate aspectele stării de sănătate. De exemplu, în timp, un terapeut din cadrul unei centru de asistență și îngrijire a persoanelor vârstnice poate ajuta un senior să se adapteze la limitările fizice.

Cu toții au nevoie de susținere, în multiplele forme pe care le poate lua aceasta. Persoanele vârstnice cu tulburări neurocognitive suferă din punct de vedere medical, dar și emoțional, social, intelectual. Simt că sunt o povară pentru ei și pentru cei din jur, iar ceea ce se mai poate face de la un anumit punct este asigurarea unui tratament adecvat și a unui plan de îngrijire fizică și de susținere emoțională și psihică, prin apelarea la un centru de îngrijire a seniorilor care oferă o gamă largă de facilități.

Creșterea calității vieții este singurul lucru util care se mai poate face, atât pentru un pacient cu tulburări neurocognitive și de comportament, cât și pentru starea psihică și emoțională a familiei. Uneori, reușești să-i scoți din acel „doliu alb” prin care trec suferind alături de o persoană care se stinge sub ochii lor.

Astfel de centre specializate au capacitatea de a oferi o abordare integrată, care combină îngrijirea medicală cu cea psihosocială, iar personalul calificat este pregătit să gestioneze nu doar aspectele medicale ale bolii, ci și impactul psihologic și social al acesteia.

Pentru lumea medicală, latura provocatoare a tulburărilor neurocognitive este evidentă, nu există niciun remediu, iar funcția mentală se degradează progresiv, uneori chiar foarte rapid. Dar pentru persoanele vârstnice și pentru cei din jurul lor este mai greu să treacă peste pragul emoțional, să ceară ajutor de specialitate și îngrijire adecvată.

Psihoterapia, o componentă crucială în tratamentul tulburărilor neurocognitive

Terapiile de grup pot fi deosebit de utile pentru a ajuta pacienții să se confrunte cu anxietatea și stresul asociat cu pierderea progresivă a abilităților cognitive.

Respectul și valorizarea sunt esențiale pentru menținerea stării de bine mentale.

Valorizarea seniorilor încurajează respectul pentru drepturile acestora, stimulează implicarea activă în comunitate și contribuie la promovarea unei vieți satisfăcătoare și semnificative. Iar respectul contribuie la crearea unei atmosfere de încredere și securitate, care poate avea un impact pozitiv asupra stării de sănătate și bunăstării seniorilor.

Planul de îngrijire trebuie adaptat în funcție de pacient

De asemenea, planul de îngrijire personalizat este esențial, deoarece abordează nevoile individuale ale fiecărei persoane în vârstă. Seniorii nu sunt un grup omogen, fiecare are propriile experiențe, abilități, interese și probleme de sănătate.

Un plan de îngrijire personalizat reflectă această diversitate și se asigură că fiecare senior primește îngrijirea potrivită pentru nevoile sale specifice. Acesta poate include îngrijire medicală, asistență cu activitățile zilnice, terapie fizică și psihologică, suport social și multe altele.

Planul de îngrijire personalizat trebuie să fie flexibil, adaptându-se la schimbările circumstanțelor și stării de sănătate ale persoanei în vârstă. Acesta trebuie revizuit și ajustat în mod regulat, asigurându-ne că îngrijirea oferită rămâne relevantă și eficientă.

Participarea la activități sociale, culturale și recreative poate stimula starea de bine a seniorilor, îmbunătățind starea de spirit, stimulând gândirea și menținând legăturile sociale. De asemenea, activitățile pot contribui la menținerea autonomiei și a abilităților fizice și cognitive. Mai mult, activitățile pot oferi seniorilor un sentiment de scop și utilitate. Acest lucru este deosebit de important la vârsta a treia, când rolurile tradiționale pot fi pierdute.