Ce înseamnă, de fapt, dacă îți visezi fosta iubită/fostul iubit. Nu este ceea ce pare!

  • Publicat:
Ce înseamnă, de fapt, dacă îți visezi fosta iubită/fostul iubit. Nu este ceea ce pare!

De câte ori s-a întâmplat să îți visezi fostul și să te întrebi dacă încă mai nutrești sentimente pentru el? Există o serie de explicații logice care te pot face să înțelegi de ce se întâmplă să îți apară în vise persoana de care tocmai te-ai despărțit. Sau de ce nu, o persoană din trecutul îndepărtat.

Contrar părerilor așteptate, să visezi un fost/o fostă nu înseamnă neapărat că mai există sentimente. Potrivit specialiștilor, e firesc ca figura foștilor parteneri să ne apară în vise din când în când. Ce este important, însă, este modul în care ne simțim în vis.

Visele de noapte cu foști parteneri

Visele sunt simbolice, astfel că ele NU au întotdeauna o explicație ad literam. De pildă, dacă în vis te săruți cu un fost partener, asta nu înseamnă că și în viață reală tânjești după acest lucru. S-ar prea putea să îți lipsească dragostea, să simți nevoia de afecțiune.

Să visezi un fost partener poate însemna, în alte cazuri, că acel om a lăsat o amprentă asupra ta, a vieții tale, a subconștientului tău.

Ce îți lipsește din relația actuală?

Dacă te afli deja într-o altă relație și se întâmplă să îți visezi fostul partener, ei bine, visul poate capătă alt sens. Poate că lucrurile în fosta relație nu s-au încheiat definitiv. Sau poate că în relația actuală lucrurile nu merg așa cum ar trebui.

Îți mai poți visa fosta iubire și dacă actualul partener nu te mulțumește pe deplin. Dacă se întâmplă să te visezi în ipostaze tandre cu partenerul din trecut, se prea poate că psihicul tău să îți spună că ceva lipsește din viața ta sau din relația ta.

Citește și: Cele mai comune vise și ce ar putea semnifica acestea

Tânjești după ceva ce fostul tău iubit a reprezentat

Visele despre fostul partener pot apărea și dacă te gândești mult la calitățile pe care acesta le avea și la modul în care te simțeai alături de el.

Poate că era ambițios sau încrezător, calități pe care ți-ai dorit mereu să le ai și tu. Acesta nu poate fi decât un semn bun. La nivel mai avansat, un astfel de vis ar putea însemna că există anumite lucruri pe care trebuie să le dezvolți la tine.

Ce poate înseamnă să îți visezi MULT PREA MULT fostul partener?

Acest lucru poate fi asociat cu un posibil bagaj emoțional în viața de veghe. Mesajul cheie este să îți rezolvi problemele pe care le ții cu tine cu privire la această relație încheiată și să mergi mai departe. Emoțiile din trecut îți pot întuneca judecata și afecta energia. Este timpul să depășești! Câteva moduri în care o poți face, aici.

Citește și: Ce înseamnă dacă visezi că ești gravidă sau îți cad dinții. Semnificația celor mai frecvente 7 vise

FOTO: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân