Alimentele care sporesc atenția

Alimentele care sporesc atenția te vor ajuta să îți dezvolți această abilitate.
  • Publicat:
Alimentele care sporesc atenția

Știm cu toții că alimentația este foarte importantă – fie că vorbim despre nevoia de a ne menține sănătoși, fie că avem nevoie de o doză de energie – mâncarea este prietenul de nădejde care ne vine în ajutor. Dacă suntem într-o perioadă în care avem nevoie să fim mai atenți, iată alimentele care sporesc atenția, în viziunea specialiștilor.

Cofeina ne poate face mai alerți

Nu există o rețetă magică pentru a mări IQ-ul sau a ne face mai inteligenți – dar anumite substanțe, cum ar fi cofeina, ne pot energiza și ne pot ajuta să ne concentrăm mai bine. Găsită în cafea, ciocolată, băuturi energizante și unele medicamente, cofeina oferă acea inconfundabilă doză de energie, deși efectele sunt pe termen scurt.

Zahărul poate spori vigilența

Zahărul este sursa de combustibil preferată a creierului tău – nu zahărul de masă, ci glucoza, pe care corpul tău o procesează din zaharurile și carbohidrații pe care îi consumi. De aceea, un pahar de suc de portocale sau orice alt suc de fructe poate oferi un impuls pe termen scurt memoriei, gândirii și capacității mentale de focalizare a atenției.

Consumați mereu micul dejun pentru a vă alimenta creierul

Tinzi să omiți micul dejun? Studiile au descoperit că micul dejun poate îmbunătăți memoria și atenția pe termen scurt. Studenții care servesc prima masă a zilei tind să aibă performanțe mai bune decât cei care nu o fac. Alimentele aflate în vârful listei de „combustibili” pentru creier ale cercetătorilor includ cereale integrale bogate în fibre, lactatele și fructele. Încearcă doar să nu mănânci în exces. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că micul dejun bogat în calorii pare să împiedice concentrarea.

Peștele este cu adevărat hrană pentru creier

O sursă bogată de proteine legată de creșterea volumului creierului este peștele – bogat în acizi grași omega-3, care sunt esențiali pentru sănătatea creierului nostru. Aceste grăsimi sănătoase au o putere uimitoare asupra creierului: o dietă cu niveluri mai ridicate a acestora a fost legată de riscuri mai mici de demență și accident vascular cerebral și declin mental mai lent. În plus, peștele poate juca un rol vital în îmbunătățirea memoriei, mai ales pe măsură ce îmbătrânim.

Consumați o doză zilnică de nuci și ciocolată

Nucile și semințele sunt surse bune de vitamina E antioxidantă, care a fost legată în unele studii de un declin cognitiv mai scăzut pe măsura înaintării în vârstă. Ciocolata neagră are și alte proprietăți antioxidante puternice și conține stimulenți naturali precum cofeina, care poate spori concentrarea.

Consumați avocado și cereale integrale

Fiecare organ din corp depinde de fluxul sanguin, în special inima și creierul. O dietă bogată în cereale integrale și fructe, cum ar fi avocado, poate reduce riscul bolilor de inimă și poate reduce colesterolul rău. Acest lucru reduce riscul de acumulare a plăcii și îmbunătățește fluxul de sânge, oferind o modalitate simplă și gustoasă de a stimula celulele creierului.

Afinele sunt foarte nutritive

Cercetările efectuate pe animale arată că afinele pot ajuta la protejarea creierului de daunele provocate de radicalii liberi și pot reduce efectele afecțiunilor legate de vârstă, cum ar fi boala Alzheimer sau demența. Prin urmare, aceste fructe de pădure se numără printre alimentele care sporesc atenția. Studiile arată, de asemenea, că dietele bogate în afine au îmbunătățit atât învățarea, cât și funcția musculară a șobolanilor în vârstă, făcându-i egali din punct de vedere mental cu șobolanii mult mai tineri.

Beneficiile unei diete sănătoase

Poate părea banal, dar este adevărat: dacă dieta nu are substanțe nutritive esențiale, poate afecta capacitatea de concentrare. A mânca prea mult sau prea puțin poate interfera, de asemenea, cu concentrarea. O masă grea ne poate face să ne simțim obosiți, în timp ce prea puține calorii pot duce la cauzarea durerilor de stomac.

Vitamine, minerale și suplimente?

Rafturile magazinelor sunt pline cu suplimente care pretind că sporesc sănătatea. Deși multe dintre studiile privind puterea de creștere a suplimentelor precum vitaminele B, C, E, beta-caroten și magneziu sunt promițătoare, un supliment este util doar persoanelor ale căror diete sunt lipsite de acel nutrient specific.

Acestea fiind spuse, o dietă echilibrată, menținută constant va face cu adevărat diferența, în timp, iar acest lucru este susținut de studii și de oamenii de știință!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”