Răceală sau gripă? Cum le diferențiezi – simptomele care îți arată clar cu ce ai de-a face

Tusea, strănutul sau durerile în gât nu ne pot indica decisiv dacă este vorba despre răceală sau gripă. Simptomele care fac diferenţa între cele două afecţiuni.
  • Publicat:
Răceală sau gripă? Cum le diferențiezi - simptomele care îți arată clar cu ce ai de-a face

Lunile de iarnă se caracterizează prin temperaturi mai scăzute, variaţii termice şi modificări de presiune atmosferică, condiţii favorabile infecţiilor respiratorii virale. Copiii, în special cei de vârstă mică, din cauza sistemului imunitar incomplet dezvoltat, sunt mai expuşi în comparaţie cu adulţii.

Infecţiile respiratorii virale se manifestă sub formă de răceală sau gripă. Întrucât infecţiile respiratorii virale sunt foarte contagioase, de la primele manifestări de răceală sau gripă copilul bolnav va fi reţinut la domiciliu pentru a nu transmite boala semenilor din colectivitate.

Părinţii trebuie să explice copilului, cu tact, răbdare şi pe înţelesul acestuia, cauza bolii şi necesitatea rămânerii la domiciliu. Explicaţiile acordate de părinţi vor ajuta la acceptarea copilului de a fi izolat temporar de grupul de colegi.

Răceală sau gripă: simptome care le deosebesc

Răceala şi gripa au multe caracteristici comune: ambele sunt produse de virusuri (deci nu necesită tratament cu antibiotice), ambele se manifestă prin tuse, durere în gât, obstrucţie nazală, rinoree (secreţii nazale), ambele necesită izolare la domiciliu.

Gripa se deosebeşte de răceală prin severitate şi asocierea unor simptome generale: febră înaltă, uneori frison, stare generală alterată, oboseală, durere de cap, dureri musculare. Gripa se poate complica cu pneumonie.

„Un copil mic îngrijit la domiciliu dezvoltă 3-5 răceli pe an în timp ce copilul mic care frecventează colectivitatea contractează 6-8 episoade de răceală pe perioada unui an, majoritatea acestor episoade în sezonul rece”, afirmă prof. dr. Mircea Nanulescu.

De foarte multe ori, tusea, strănutul sau durerile în gât nu ne pot indica decisiv dacă este vorba despre o gripă sau despre o simplă răceală. Totuşi, principalele simptome care fac diferenţa între cele două afecţiuni sunt:

În cazul răcelii, aceasta debutează cu:

În cazul gripei – debutul este brusc şi violent și simptomele pot consta în:

  • febra peste 39 de grade
  • stări de oboseală
  • tuse uscată
  • frisoane
  • dureri puternice de cap
  • dureri oculare
  • roşu în gât

Febra poate dura de la 3 până la 5 zile. Tusea este şi ea prezentă şi poate avea o durată de manifestare până la două luni, persistând chiar şi după dispariţia celorlalte simptome. Durerile musculare sunt mult mai acute decât în cazul răcelii, iar frisoanele sunt însoţite de dureri abdominale şi ale oaselor, precum şi senzaţie de usturime a ochilor. Stările de greaţă şi vomă sunt, de asemenea, asociate gripei, iar în cazuri grave acestea pot evolua şi în alte probleme gastrointestinale.

În afară de contextul simptomatologic, diferenţele dintre cele două tipuri de afecţiuni se extind şi la circumstanţele exterioare organismului:

  • Răceala şi gripa sunt provocate de factori distincţi – astfel, răceala este cel mai adesea determinată de rinovirusuri, care afectează nasul, gâtul sau căile respiratorii superioare. Acestea sunt mai puţin puternice decât virusul gripal.
  • Perioada anului în care ne aflăm – de obicei, răceala poate fi contractată pe tot parcursul anului, în special vara. Gripa, în schimb, este mult mai des întâlnită în intervalul noiembrie-februarie.

Antitermic sau antibiotic?

Gripa poate fi prevenită prin vaccinare. Întrucât gripa survine în special în sezonul rece, vaccinul antigripal trebuie administrat toamna.

Pentru tratamentul gripei şi răcelii se folosesc ibuprofenul sau paracetamolul, medicamente care au efecte antitermice (combat febra), antialgice (combat durerea), antiinflamatorii (combat inflamaţia) şi ameliorează starea generală.

Până la adresarea la medic, părinţii pot administra din proprie iniţiativă această medicaţie, care se eliberează fără reţetă medicală, dar cu mare atenție la instrucțiunile de pe prospect.

Află aici totul despre paracetamol: mod de administrate, reacții adverse, contraindicații.

De asemenea, pe lista medicamentelor de gripă recomandate de Ministerul Sănătății se numără și Oseltamivirum (medicament antiviral indicat în tratamentul și prevenția gripei la copii și adulți, eliberat în farmacie doar pe bază de prescripție medicală) – tabelul detaliat al medicamentelor care conțin substanța activă Oseltamivirum.

Întrucât răceala şi gripa sunt produse de virusuri, nu este necesară administrarea de antibiotice. Antibioticele nu sunt eficiente într-o infecţie virală!

„Trebuie combătută conduita unor părinţi care administrează antibiotice de la primele manifestări ale răcelii sau gripei. Trebuie combătut conceptul terapiei în ecuaţie FEBRĂ = ANTIBIOTIC”, menţionează prof. dr. Mircea Nanulescu.

Antibioticul este indicat, la recomandarea medicului, doar în cazul unor complicaţii bacteriene ale răcelii sau gripei, de tipul pneumonie sau otită medie acută.

Prevenţia prin vaccinare antigripală

În afara vaccinului gripal, prevenţia este posibilă printr-o alimentaţie echilibrată, cu un aport zilnic de legume şi fructe (pentru aport vitaminic), locuinţă aerisită şi cu o temperatură adecvată (20-21°C), îmbrăcăminte adaptată temperaturii de afară, activitate fizică în aer liber cel puţin 60 minute/zi, evitarea locurilor aglomerate (săli de spectacol, arene sportive) în perioadele de epidemie.

Este recomandat ca hainele de vară să fie păstrate într-un loc neaccesibil copilului, iar ţinuta din sezonul rece să fie potrivită cu temperatura de afară, adecvată activităţilor din programul de peste zi al copilului, astfel încât acesta să nu transpire.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”