Cristian Drosu, kinetoterapeut: „Durerea este cea care cheamă de cele mai multe ori omul la terapie” INTERVIU EXCLUSIV

  • Publicat:

Datorită rezultatelor excelente pe care le are în calitate de kinetoterapeut, preparator fizic și antrenor personal de fitness, Cristian Drosu a reușit prin muncă și studiu să își construiască o carieră pentru care se perfecționează continuu.

Astăzi, tânărul ne-a oferit un interviu exclusiv în care am vorbit despre beneficiile pe care kinetoterapia le aduce cu sine, despre importanța prevenției atunci când vine vorba de problemele lombare sau cervicale îndeosebi, dar și despre ce afecțiuni pot dezvolta cei ce lucrează la birou, în fața ecranelor. Iată ce ne-a dezvăluit Cristian!

Cristian Drosu, despre provocările profesiei de kinetoterapeut

CSID: Cristian, care sunt provocările cu care se confruntă un kinetoterapeut într-o zi de lucru?

Cristian Drosu: În primul rând ne confruntăm cu durerea. Durerea este cea care cheamă de cele mai multe ori omul la terapie. Ca și kinetoterapeut, eu încerc să metamorfozez durerea pacientului dintr-una fizică într-una motivațională, dacă vreți. Un aspect care trebuie înțeles este acela că, de cele mai multe ori, durerea este într-un loc, cauza într-un altul.

(…) Deci, revenind la întrebarea ta, provocarea ar fi educația pacientului. De aceea eu și creez atât de mult content. Prevenția este cheia, pacientul nu trebuie să vină la terapie doar atunci când nu mai suportă durerile sau atunci când este prea târziu.

CSID: Când ar trebui o persoană să se gândească să meargă la kinetoterapie, care sunt semnele că problemele nu se vor remedia de la sine?

Cristian Drosu: La kinetoterapie nu trebuie să ajungi atunci când ai o problemă, este bine să ajungi și la o evaluare sau la o sesiune de chiropractica (aliniere vertebrală, bazin, membre inferioare). Apoi, bazat pe evaluarea respectivă, este bine să îți faci un plan de tratament.

(…) Așa cum unei mașini îi faci ITP-ul odată pe an, așa și tu trebuie să mergi periodic să te verifici. Prevenția, cum am spus mai sus, este cheia! În orice, nu doar în zona asta de kineto.

CSID: În cazul căror afecțiuni kinetoterapia ajută, este recomandată?

Cristian Drosu: Kinetoterapia ajută în numeroase tipuri de afecțiuni, de la afecțiuni de tip neurologice, cum ar fi accident vascular cerebral, paralizie sau alte patologii de natură reumatoidă (coxartroza, gonartroză, etc).

(…) La noi în clinică cel mai des vin pacienți cu patologii musculo-scheletalice și anume dureri musculare, dureri de spate, dureri de genunchi, tendinite, bursite, inflamații, contracturi, posturi vicioase, etc. Cam tot ce ține de durere în corpul uman, de oase, tendoane, ligamente… ține de kinetoterapie. Deci, înglobam o multitudine de patologii.

CSID: Mare parte dintre tineri lucrează în prezent la birou, în față unui calculator. Există afecțiuni ce pot apărea în acest context?

Cristian Drosu: Este, poate, cea mai grea adaptibilitate umană deoarece poziția este foarte vicioasă! Capul stă în față, umerii stau în față, pot dezvolta dureri de cap, amețeli, amorțeli ale brațelor, ale picioarelor, pot dezvoltă sciatică, hernie de disc la nivel cervical, la nivel toracal și lista poate continua.

(…) Recomandarea clară este la interval de 2 ore să ne ridicăm din poziția respectivă.

CSID: Cum prevenim durerile cervicale și lombare?

Cristian Drosu: Prin exercițiu! Exercițiul este de departe cel mai ieftin terapeut și printre cele mai eficiente metode de vindecare.

(…) Deși eu în clinică vând terapii pasive – fizioterapie, terapie tecar, undă șoc, ultrasunete, kiropractica, acupunctură șamd, ei bine, prevenția și exercițiul joacă un rol dominant în toată treaba asta.

A preveni, așadar, durerile cervicale și durerile lombare înseamnă să rămânem în normă ponderali, să nu ne ducem în suprapondralitate sau în anorexie, să facem un minimum de mișcare (10.000 de pași/zi) și să avem grijă la postura noastră în momentul în care stăm la birou. Doar în acest context coloana noastră o să aibă o viață lungă!

CSID: Ce ar trebui să știe un pacient atunci când vine pentru prima dată la kineto? În ce constă, mai exact, recuperarea? Care sunt etapele ei?

Cristian Drosu: Un pacient ar trebui să știe că nicio metodă de tratament nu doare, că i se explică orice procedura aleasă, că noi suntem acolo pentru o bună comunicare și colaborare.

CSID: Ne poți enumeră câteva beneficii pe care kinetoterapia le aduce cu sine?

Cristian Drosu: Beneficiile pe care le da kinetoterapia sunt foarte mari. Și o să va spun și de ce. De fapt, kinetoterapia, chiropractica, osteopatia – toate aceste metode noi de recuperare medicală setează corpul să se autoregenereze, să se repare singur.

Practic în momentul în care ai o patologie, noi ajustăm corpul astfel încât să se refacă mai repede și mai eficient, să funcționeze mai bine.

(…) Astfel, după câteva ședințe, postura va fi una mai bună, oxigenarea creierului va fi mai optimă, mobilitatea în egală măsură. Deci totul se schimbă, vei avea beneficii pe termen scurt, mediu și lung un urmă unei kinetoterapii bine aplicate!

Citește și: Larisa Iordache, despre crizele renale care i-au dat viața peste cap: „Imediat după concurs am ajuns la spital, unde mi s-a spus că mă confruntam cu o infecție deja” INTERVIU EXCLUSIV

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân