La ce oră trebuie să te cântărești, de fapt, pentru a-ți afla greutatea reală

Specialiștii vin în ajutor și ne învață care este cel mai bun moment din zi în care să ne cântărim, mai exact la ce oră trebuie să te cântărești, și de ce este important să pășim cu regularitate pe cântar.
  • Publicat:
La ce oră trebuie să te cântărești, de fapt, pentru a-ți afla greutatea reală
La ce oră trebuie să te cântărești, de fapt, pentru a-ți afla greutatea reală

Chiar dacă prima lună din noul an se apropie de final, asta nu înseamnă că slăbirea nu poate fi, în continuare, o prioritate pentru mulți dintre cei care și-au propus acest obiectiv ca rezoluție în 2024. Iată că specialiștii vin în ajutor și ne învață care este cel mai bun moment din zi în care să ne cântărim, mai exact la ce oră trebuie să te cântărești, și de ce este important să pășim cu regularitate pe cântar.

Așadar, dacă te întrebi când ar trebui să te urci pe cântar află că trebuie să faci acest lucru dimineața, iar asta pentru că, pe timpul zilei, greutatea poate fluctua. Alege zilnic să te urci pe cântar la aceeași oră, pentru că micile fluctuații în greutate între dimineață și seară pot fi atribuite alimentelor și băuturilor consumate pe parcursul zilei, activităților și exercițiilor efectuate și mișcărilor intestinale.

Oamenii tind să cântărească mai puțin când se trezesc deoarece respirația și transpirația în timpul somnului îi fac să piardă lichide. Un studiu a arătat, de asemenea, că adulții ard în jur de 50 de calorii pe oră în timpul somnului.

Când te trezești dimineața, ești deshidratat pentru că nu ai băut apă în timpul nopții. Apoi, mergi la baie și elimini lichidul. Dacă ai o mișcare intestinală, ai putea pierde încă un sfert de kilogram până la un kilogram. Deci, în acest moment, vei avea cea mai mică greutate.

Apoi, odată ce te îmbraci, mănânci micul dejun și bei ceva, greutatea ta va crește ușor.

Recomandările medicilor vin în contextul în care pierderea în greutate ocupă locul patru într-un sondaj Forbes Health/OnePoll despre rezoluțiile de Anul Nou ale anului 2024.

33,8% din cei 1.000 de adulți americani chestionați au declarat că își doresc să piardă în greutate, în timp ce 48% și-au propus să își îmbunătățească condiția fizică; 38% își propun să își rezolve problemele financiare, iar 36% caută o sănătate mentală mai bună.

În același timp, criza obezității din America continuă să fie o problemă serioasă. Bine, dacă stăm să ne gândim, obezitatea este o reală problemă la nivel global. Aproape 42% dintre adulții din SUA sunt obezi, conform datelor din 2020. Excesul de greutate și obezitatea au fost asociate cu creșterea riscului de a dezvolta diabet, hipertensiune arterială, boli cardiovasculare, accident vascular cerebral și mai multe tipuri de cancer.

Persoanele care încearcă să slăbească ar trebui să își propună să piardă între 1 și 2 kilograme pe săptămână. Dietele foarte scăzute în calorii sunt asociate cu o pierdere mai mare în greutate în primele etape, dar fără diferențe pe termen lung.

Foto: shutterstock

Surse:

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân