Alimentul-magic care costă doar 50 de bani în România, dar care are 5 proprietăți miraculoase pentru sănătate

  • Publicat:
Alimentul-magic care costă doar 50 de bani în România, dar care are 5 proprietăți miraculoase pentru sănătate

Cu doar 50 de bani per bucată, sfecla roșie este un aliment ieftin și foarte sănătos pe care toată lumea ar trebui să îl consume în această perioadă.

Această legumă are numeroase proprietăți benefice pentru întregul organism și poate fi consumată în diverse moduri. Adăugată crudă în salate, marinată sau ca ingredient-vedetă în sushi de post, sfecla roșie are un gust deosebit și face minuni pentru sănătate.

Iată ce beneficii extraordinare are consumul zilnic de sfeclă roșie!

Sfecla roșie, bogată în vitamine 

Sfecla roșie este o sursă excelentă de nutrienți esențiali, precum vitaminele din complexul B importante pentru metabolismul celular și vitamina C, care susține sistemul imunitar și acționează ca antioxidant. De asemenea, conține vitamina A, care este benefică pentru sănătatea ochilor.

Sursă excelentă de antioxidanți

Această legumă colorată conține antioxidanți puternici precum betalaina și betacianina, care ajută la combaterea radicalilor liberi și reducerea stresului oxidativ din organism. Antioxidanții pot contribui la reducerea riscului de boli cronice și la prevenirea îmbătrânirii premature.

Sfecla, benefică pentru sănătatea inimii

Consumul regulat de sfeclă roșie poate sprijini sănătatea inimii. Nitratul natural din sfeclă poate contribui la scăderea tensiunii arteriale și la îmbunătățirea fluxului sanguin, reducând astfel riscul de boli cardiovasculare. De asemenea, compușii din sfeclă ajută la reducerea inflamației, ceea ce poate fi benefic pentru sănătatea inimii.

Consumul de sfeclă face bine creierului

Anumiți compuși din sfeclă roșie ar putea avea beneficii pentru sănătatea creierului. Nitratul din sfeclă poate îmbunătăți fluxul de sânge către creier, sprijinind astfel funcția cognitivă și reducând riscul de Alzheimer.

Digestie optimă dacă mănânci zilnic sfeclă

Fiind bogată în fibre, sfecla roșie este importantă pentru sănătatea digestivă. Fibrele ajută la menținerea senzației de sațietate, contribuie la menținerea sănătății tractului digestiv, previn constipația și reduc astfel riscul de cancer de colon.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân