Aproape 8.000 de români, diagnosticați cu Alzheimer în doar un an. 10 semne care trebuie să ne dea de gândit

  • Publicat:
Aproape 8.000 de români, diagnosticați cu Alzheimer în doar un an. 10 semne care trebuie să ne dea de gândit
Foto: Shutterstock

Peste 7.900 de români au fost diagnosticați cu maladia Alzheimer în cursul anului 2022, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), cu ocazia Zilei Internaţionale de Luptă împotriva Maladiei Alzheimer, marcată anual pe data de 21 septembrie.

Potrivit statisticilor, maladia Alzheimer reprezintă cea mai frecventă formă de demenţă şi poate contribui la 60-70% din aceste cazuri. În prezent, peste 55 de milioane de oameni suferă de demență în întreaga lume și, în fiecare an, apar aproape 10 milioane de cazuri noi. Demența este a șaptea cauză de deces și una dintre cauzele majore de dizabilitate și dependență socială în rândul persoanelor în vârstă, la nivel global.

Semnele demenței

Semnele și simptomele timpurii ale demenței sunt:

  • uitarea evenimentelor recente
  • pierderea sau rătăcirea lucrurilor
  • confuzia, chiar și în locuri familiare
  • pierderea noțiunii timpului
  • dificultăți în rezolvarea problemelor sau luarea deciziilor
  • dificultăţi în găsirea cuvintelor
  • dificultăți în îndeplinirea sarcinilor familiare
  • aprecierea greșită a distanțelor față de obiecte

Femeile sunt afectate în mod disproporționat de demență, atât direct, cât și indirect prin oferirea de sprijin persoanelor apropiate afectate de demență, ele acoperind 70% din timpul alocat îngrijirilor acestor persoane.

 

Foto: insp.gov.ro

Factorii de risc în demență

Factorii de risc pentru demență includ:

  • vârsta (mai frecvent la peste 65 de ani)
  • hipertensiunea arterială
  • glicemia crescută (diabet zaharat)
  • obezitatea
  • fumatul
  • consumul de alcool
  • inactivitatea fizică
  • izolarea socială
  • depresia

Demența are impact fizic, psihologic, social și economic, nu numai pentru persoanele care trăiesc cu demență, ci și pentru îngrijitorii lor, familii și societate în general. Există adesea o lipsă de conștientizare și înțelegere a demenței, ceea ce duce la stigmatizare și bariere în calea diagnosticului și îngrijirii.

În anul 2019, povara economică a demenței la nivel global a fost de 1,3 trilioane de dolari, aproximativ 50% din aceste costuri fiind atribuite îngrijirii oferite de membrii familiei și de prietenii apropiați (calculat la o medie de 5 ore de îngrijire și supraveghere pe zi).

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân