Prăjitură cu ovăz, ciocolată neagră și nuci – rețetă rapidă, sănătoasă, fără coacere

  • Publicat:
  • Actualizat:
Prăjitură cu ovăz, ciocolată neagră și nuci - rețetă rapidă, sănătoasă, fără coacere
Sursa foto: Shutterstock

Această prăjitură cu ovăz are la bază doar 3 ingrediente: ciocolată, lapte de cocos și ovăz. În funcție de preferințe și de cât îți permite silueta, mai poți adăuga diverse nuci și bucățele mici de ciocolată pe deasupra.

Prăjitura cu ovăz nu conține gluten, nici ouă sau lapte. Partea grozavă e că nici măcar nu trebuie să o dai la cuptor. Doar amesteci ingredientele și gata! În doar 10 minute obții o delicioasă prăjitură cu ovăz, prietenoasă cu cântarul și foarte sănătoasă în comparație cu alte deserturi pline de zahăr și grăsimi.

Vezi mai jos cum se prepară acest desert vegan minunat!

Prăjitură cu ovăz: ingrediente și mod de preparare

Ingrediente:

  • 170 grame ciocolată neagră
  • 375 mililitri lapte de cocos
  • 220 grame fulgi de ovăz
  • Caju sau nuci tocate grosier (opțional)
  • 4-5 pătrățele de ciocolată neagră tocată grosier (opțional)

Mod de preparare:

Unge o tavă rotundă sau dreptunghiulară cu puțin ulei și acoperă cu hârtie de copt.

Toacă ciocolata grosier.

Într-o crăticioară, pune laptele de cocos la încălzit, apoi adaugă ciocolata tocată.

Lasă la foc mic și amestecă încontinuu până se topește ciocolata. Adaugă fulgii de ovăz și amestecă bine (dacă vrei să fie mai dulce prăjitura, poți adăuga câteva picături de stevia lichidă).

La sfârșit, adaugă o mână de nuci crude tocate grosier, amestecă și oprește focul.

Toarnă compoziția în tava rotundă și las-o să se răcească la temperatura camerei. Pentru decor, poți adăuga încă o mână de nuci tocate și câteva pătrățele de ciocolată mărunțite. După ce se răcește, las-o la frigider pentru cel puțin 4 ore, ca să se întărească.

Sursă rețetă: thecookingfoodie.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”