Seminţe de chia: beneficii pentru sănătate

Află care sunt beneficiile pentru sănătate ale seminţelor de chia.
  • Publicat:
Seminţe de chia: beneficii pentru sănătate
FOTO: pexels.com / Seminţe de chia: beneficii pentru sănătate

Seminţele de chia şi-au câştigat popularitatea în rândul alimentelor pentru o dietă sănătoasă. Se găsesc în toate magazinele şi sunt uşor de incorporat în numeroase preparate, de la băuturi cu fructe şi batoane cu cereale, pânp la chips-uri de tortilla. Pe lângă faptul că sunt versatile, seminţele de chia vin la pachet şi cu o serie de beneficii.

Sunt bogate în nutrienţi

Pe lângă grăsimile sănătoase pe care le conţin şi fibre, 28 de grame de seminţe de chia conţin aproximativ 20% din necesarul zilnic recomandat de calciu. Acest nutrient esenţial este ideal pentru o funcţionare corespunzătoare a muşchilor, vaselor de sânge, sistemului nervos, enzimelor şi homonilor. Calciul joacă un rol important în tensiunea arterială, coagularea sângelui, menţinerea ritumului cardiac la valori normale şi funcţionarea corespunzătoare a creierului.

Aceeaşi cantitate de seminţe de chia conţine totodată şi o treime din necesarul zilnic recomandat de minerale precum magneziu, mangan şi fosfor. Magneziul ajută la îmbunătăţirea somnului şi a dispoziţiei, în timp ce manganul joacă un rol important în producţia de colagen şi asigură sănătatea pielii şi oaselor. La rândul lui, fosforul ajută formarea structurii celulare şi alături de calciu menţine sănătatea oaselor. 28 de rgame de seminţe de chia mai conţin şi mici cantităţi de vitamine V, potasiu şi zinc. Vitaminele B ajută la sprijiirea producţiei de energie. Potasiul ajută la menţinerea funcţionării inimii, a tensiunii arteriale şi contracţiilor musculare; previne crampele musculare şi ajută la menţinerea masei musculare. Zincul este necesar pentru funcţiile imunitare şi menţine apetitul.

Sunt bogate în fibre

28 de grame de seminţe de chia conţin 12 grame de carbohidraţi şi o cantitate impresionantă de 10 grame de fibre, ceea ce înseamnă 40% din necesarul minim recomandat. Pe lângă faptul că sprijină sănătatea sistemului digestiv, fibrele din seminţele de chia hrănesc bacteriile sănătoase din tractul gastrointestinal, asociate imunităţii şi bunei dispoziţii. De asemenea, protejează împotriva bolilor cardiovasculare prin reducerea colesterolului şi a trigliceridelor, prin creşterea colesterolul ”bun” HDL, scăderea tensiunii arteriale şi inhibarea cheagurilor de sânge.

Sunt bogate în antioxidanţi

Antioxidanţii care se regăsesc în seminţele de chia sunt cunoscuţi pentru efectele asupra stresului oxidativ, menţinând astfel un echilbru între producţia de radicalilor liberi şi abilitatea organismului de a combate efectele dăunătoare ale acestora. Această protecţie este ideală pentru sănătatea creierului, stresul oxidativ fiind un factor de apariţie a bolilor Alzheimer şi Parkinson.

Bune pentru sănătatea oaselor

Aşa cum am menţionat anterior, nutrienţii importanţi pe care îi regăsim în seminţele de chia, precum calciu, magneziu, fosfor şi mangan, sprijină sănătatea oaselor. Conţinutul de calciu face ca seminţele de chia să fie o sursă importantă de acest mineral, fiind ideal pentru persoanele care vor să evite produsele lactate.

Reglează glicemia

Seminţele de chia ajută la reglarea glicemiei după masă şi îmbunătăţeşte sensibilitea la insulină. Într-un studiu în care au fost comparate seminţele de chia cu seminţele de in, s-a ajuns la rezultatul că amândouă scad glicemia, dar seminţele de chia aveau o capacitate mai mre de a converti glucoza. Astfel, se reduce apetitul şi dorinţa de a mânca.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân