Mărimea… porțiilor contează? Vezi ce să faci să nu mănânci excesiv!

Mâncați o salată ca aperitiv! Astfel alinați senzația de foame puternică, iar la felul principal ce este de obicei consistent veți avea un apetit normal.
  • Publicat:
Mărimea... porțiilor contează? Vezi ce să faci să nu mănânci excesiv!
Cum să nu exagerăm cu mărimea porțiilor de mâncare? Foto: Shutterstock

Una dintre cele mai importante cauze, poate, atunci când discutăm despre mâncatul excesiv are legătură cu emoțiile. Dar și cu faptul că nu ne conectăm cu corpul nostru atunci când ne așezăm (dacă mai apucăm să ne așezăm) la masă. Grăbiți la propriu din cauza programului încărcat sau grăbiți din cauza emoțiilor pe care nu le mai putem cuprinde și care dau dureri în corp, ajungem să mâncăm chiar și atunci când ne este foame pe repede înainte…

Ei bine, pe termen lung acest tip de a ne alimenta nu aduce nimic bun. Și nu ne referim acum doar la kilograme în plus (ce vor pune și mai multă sare pe rănile emoționale ce există). Ne referim și la faptul că nefiind conectați la corp, mâncarea pe care o avem în față, mediul ambiental și toate poveștile din spatele acestui ritual și obiectelor care ne înconjoară ne privăm de o experiență frumoasă. Asta ca să nu mai vorbim despre plăcerea de a mânca împreună și de a avea conversații plăcute cu o persoană dragă.

Respirația conștientă ne ajută să ne conectăm cu momentul prezent și să fim ancorați în acțiunile pe care le facem

Așadar, înainte de a vă apuca să pregătiți masa sau de a găti mâncare acordați-vă un minut pentru a respira. Respirați profund pe nas (să simțiți abdomenul cum se umflă) și expirați pe gură. Țineți ochii închiși. Apoi mulțumiți pentru momentul prezent și cu recunoștință vă conectați cu ceea ce aveți de făcut.

În ghidurile de mindfulness se menționează că mărimea porțiilor este influențată de factori precum: starea emoțională, dar și aspecte ce par nevinovate. Pe masă ai și oala cu mâncare? Ei bine, este dovedit că dacă ai acces imediat la oala cu mâncare vei fi tentat să mai pui în farfurie chiar și după ce te-ai săturat.

Folosiți farfurii mai mici – vor părea mai pline

O altă situație este mărimea platoului utilizat pentru mâncare. Cu cât este mai mic, mărimea porției va fi evident mai generoasă.

Înainte de a mânca, beți un pahar cu apă cu 10-15 minute înainte de a vă așeaza la masă. Se știe că senzația de foame este de fapt în multe cazuri senzația de sete.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân