Ce mănânci când ai COVID și ce trebuie să eviți

  • Publicat:
Ce mănânci când ai COVID și ce trebuie să eviți
Sursa foto: Shutterstock

Ce mănânci când ai COVID, gustul și mirosul s-au dus pe apa sâmbetei și febra îți face zile fripte? Iată sfaturile experților în nutriție!

În primul rând, neavând voie să părăsești locuința, va trebui să te mulțumești cu alimentele pe care le ai deja acasă ori să apelezi la o firmă de curierat care să-ți livreze mâncarea de care ai nevoie în perioada de carantină.

Anumite alimente și băuturi pot ameliora simptomele și reduc durata bolii, dar ține cont că fiecare organism este diferit și poate reacționa în consecință. Deci sfaturile de mai jos nu sunt universale și nu te scapă de o eventuală agravare a bolii. Dacă simptomele se înrăutățesc, pune mâna pe telefon și sună la 112!

Lista de cumpărături online – ce mănânci când ai COVID

Simptomele COVID pot varia de la o persoană la alta, dar includ, în majoritatea cazurilor, pierderea mirosului și a gustului, febră, tuse uscată și dificultăți de respirație.

Alte persoane pot acuza dureri musculare, oboseală persistentă, dureri în gât și tulburări gastrointestinale, cel mai frecvent diaree.

Dieta COVID trebuie personalizată, pentru că fiecare persoană are anumite alimente preferate, anumite mâncăruri pe care le tolerează atunci când nu se simte bine, sau poate nu este capabilă să gătească și se bazează pe partener pentru a-i face mâncarea.

În funcție de toți acești factori, ce mănânci când ai COVID poate fi diferit în cazul tău față de alte persoane.

Iată câteva sfaturi generale privind alimentația dacă ai fost infectat cu noul coronavirus:

Hidratează-te: apă, ceaiuri, supe, sucuri naturale

Lichidele sunt extrem de importante pentru a te recupera cât mai rapid de COVID, mai ales dacă ai febră, diaree și transpiri abundent.

Hidratează-te cu orice lichid îți place:

  • apă plată
  • ceaiuri calde din plante (tei, soc, busuioc, mentă, păpădie, scoarță de salcie, mușețel, nalbă mare, măceșe, păducel)
  • supă cremă
  • ciorbă de pui cu legume
  • sucuri de fructe sau legume proaspete
  • iaurturi de băut
  • apă de cocos
  • smoothie-uri
  • băuturi pe bază de electroliți
  • fructe și legume proaspete

Ceaiul de ghimbir cu miere este foarte bun și pentru calmarea tusei și a durerilor în gât.

Corpul are nevoie de calorii ca să lupte cu infecția

Sub nicio formă nu te uita la calorii când ai COVID. Organismul tău are nevoie acum de toate ajutoarele, iar acestea vin și sub forma caloriilor. Firește, nu te arunca într-o găletușă de aripioare picante – de altfel, nici nu sunt indicate, pentru că irită gâtul și agravează durerile.

Când spunem mai multe calorii ne referim la faptul că acum nu e momentul cel mai bun să îți reduci aportul caloric de teama kilogramelor în plus. Mănâncă bine, sănătos, gustos – chiar dacă, pe moment, nu simți gustul sau mirosul, corpul tău te va recompensa cu însănătoșirea grabnică.

Suplimentele nu fac minuni, dar alimentația corectă da! Include în regimul alimentar de acum, dar și în general, proteine, fibre, vitamine (A, C, D, E), minerale (zinc, magneziu, seleniu), acizi grași, antioxidanți.

Exemple de astfel de alimente pe care să le consumi când ai COVID sunt următoarele: carnea de pui sau de curcan fiartă sau la cuptor, peștele, ouăle, brânza, iaurtul, fructele și legumele proaspete, ficat de pui, salată verde, spanac, urzici, ciuperci.

Ce alimente să eviți dacă ai COVID

Aceste alimente și băuturi trebuie evitate dacă ești infectat cu noul coronavirus, pentru că îți pot agrava starea de sănătate.

Legumele crucifere, de exemplu, cum ar fi varza, broccoli, fasolea, cerealele integrale, sunt de evitat când ai COVID, pentru că îți pot deranja stomacul și așa dat peste cap de boală. La fel, trebuie evitate nucile, mezelurile, dulceața, porumbul și murăturile.

În schimb, alege alimente ușor de digerat, cum ar fi compoturile de fructe fără coajă, bananele, piureul de mere, brânza de vaci proaspătă.

Evită cu orice preț snacksurile nesănătoase, cum sunt chipsurile, covrigeii tari, sărați, alimentele foarte condimentate, acide (lămâi, oțet), prăjite, pentru că îți irită gâtul și agravează simptomele pe care le ai deja.

Nu în ultimul rând, renunță la fumat (de preferat definitiv) și evită alcoolul cât timp ai COVID, mai ales dacă urmezi și un tratament recomandat de medic.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”