Dr. Rodica Tănăsescu: rolul medicului de familie în susținerea pacientelor cu cancer mamar

Cancerul mamar afectează anual mii de românce care au nevoie de tratamente și susținere psihologică. Iar abordarea tumorilor în cadrul echipelor multidisciplinare crește șansele de vindecare pe termen lung.
  • Publicat:

La ora actuală, cancerul mamar se tratează corect și cu succes în cadrul echipelor multidisciplinare de medici. Acestea funcționează cu succes și în România, iar demersul acestora presupune ca mai mulți specialiști să se consulte în privința fiecărui caz în parte, să stabilească împreună cele mai potrivite investigații și tratamente și să asigure protocolul de urmărire în timp a pacientelor.

Echipa care tratează cancerul mamar

Din echipa care pune diagnosticul de precizie și aplică tratamentul oncologic fac parte medicul imagist, anatomopatologul, oncologul, chirurgul și radioterapeutul. La aceste specialități, se pot adăuga psihologul, nutriționistul, dar un coach care poate ghida pacientele și le poate oferi consultanță pe tot parcursul terapeutic și de recuperare. În plus, un rol important în susținerea pacientelor diagnosticate cu cancer mamar îl are medicul de familie.

Medicul de familie, pilon important în susținerea pacientelor cu cancer mamar

De altfel, multe femei ajung prima oară la medicul de familie și semnalează prezența unui nodul. Medicul de familie este cel care le va da trimitere femeilor cu suspiciune de cancer mamar către un specialist în imagistica sânului. Apoi în cazul în care echipa multidisciplinară va stabili dagnosticul de cancer și va insitutui tratamentul adecvat fiecărui tip de tumoră și de stadiu, medicul de familie va rămâne un sprijin important pe tot parcursul terapeutic și după încheierea acestuia.

„Încurajarea este importantă, pentru că de multe ori, femeile intră în depresie cumplită. Așa că noi, medicii de familie, la încurajăm și le spunem că au șanse bune. Apoi încercăm să le construim un traseu pe care îl au de urmat, pe pași, în așa fel încât să se orienteze asupra a ceea ce au de făcut în viitorul imediat, să caute sprijin în echipa de medici și în asociații ale pacientelor” afirmă dr. Rodica Tănăsescu, medic primar medicină de familie, în interviul video pe care ni l-a acordat în cadrul proiectului „Stop cancer de sân!”, susținut de „Ce se întâmplă, doctore?” și Roche.

Având sprijin din partea echipelor de medici, dar și a femeilor care a trecut prin aceeași experiență, femeile cu cancer mamar pot trece cu bine prin tratament și au șanse bune de vindecare pe termen lung. De mare importantă este și informarea din surse cu materiale medicale, pe înțelesul tuturor, așa cum este și platforma www.canceruldesan.ro. Astfel, pacientele vor ști ce să facă, vor fi la curent cu cele mai bune informații și vor respecta recomandările medicale.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Redactor-şef
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult
Recomandări: