Prof. dr. Alexandru Blidaru: Mai multe dintre pacientele mele aveau tumori care se vedeau INTERVIU (I)

Prof. univ. dr. Alexandru Blidaru, şeful secţiei Chirurgie Oncologică de la Institutul Oncologic “Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din Bucureşti, este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti din România în tratarea cancerului de sân. Ne-am întâlnit la sfârşitul anului trecut şi am stat de vorbă despre istoria acestei maladii, dar şi despre soluţiile disponibile la ora actuală, destinate tratării cancerului de sân.
Prof. dr. Alexandru Blidaru: Mai multe dintre pacientele mele aveau tumori care se vedeau INTERVIU (I)

Prof. univ. dr. Alexandru Blidaru, şeful secţiei Chirurgie Oncologică de la Institutul Oncologic “Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din Bucureşti, este unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti din România în tratarea cancerului de sân. Ne-am întâlnit la sfârşitul anului trecut şi am stat de vorbă despre istoria acestei maladii, dar şi despre soluţiile disponibile la ora actuală, destinate tratării cancerului de sân.

CSÎD: Ce ne puteţi spune despre istoria cancerui mamar?

Prof. dr. Alexandru Blidaru: Am cumpărat de la un anticariat acum 20-30 de ani o teză de diploma sau de doctorat, făcută la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti acum vreo 100 de ani, dacă nu şi mai mult, şi pe care am citit-o şi care mi s-a părut extrem de interesantă ca lectură pentru că vorbea despre diferite cauze posibile ale cancerului mamar, diferite tratamente, diferite tipuri de chirurgie.

CSÎD: Soluţiile erau atunci exclusiv chirurgicale?

Prof. dr. Alexandru Blidaru: Nu. Legat de cauzele de apariţie, m-am gândit dacă peste 100 de ani o să pară ridicol ceea ce ştim azi despre cancer. Presupusele cauze de acum 100 de ani erau legate de infecţii, de nespălat, de lovituri, de tot felul de teorii. Şi m-am gândit că poate peste ceva vreme, vor părea la fel de deplasate şi ridicole lucrurile pe care le ştim acum.

Cât priveşte istoria cancerului mamar, cea a chirurgiei începe la sfârşitul secolului 19 şi e legată de chirurgul Halsted şi de operaţia care îi poarta numele. Din fericire, aceasta e istorie în mare parte din lume, o astfel de operaţie nu se face decât rar. Din păcate, însă, încă se mai face mastectomie, adică extirparea sânului şi din păcate, la noi, se face mult.

CSÎD: Care ar fi viziunea asupra mastectomiei? S-a crezut că, odată extirpat sânul, cresc şansele de vindecare.

Prof. dr. Alexandru Blidaru: Nu numai că s-a crezut, dar introducerea acestei operaţii a fost atunci un mare succes terapeutic, mai mare ca impact decât noile medicamente pentru că a reuşit să crească rata de supravieţuire cu zeci de procente: brusc, mult mai multe femei trăiau mult mai mult şi a scăzut foarte mult rata de reapariţie a bolii.

CSÎD: Era corelată şi cu biopsia ganglionilor sau se făcea direct?

Prof. dr. Alexandru Blidaru: Operatia Halsted (William Stewart Halsted, chirurg american care a trăit între 1852 şi 1922) însemna extirparea tumorii împreună cu întreg sânul. De obicei, extirparea tegumentelor era aşa de lată încât nu se putea închide rana şi trebuia de multe ori o plastie sau chiar grefă de piele. Erau minuţios scoşi toţi ganglionii axiali, asta însemna că dura 4-5-7 ore, era o operaţie de disecţie extrem de laborioasă pentru că se pleca de la principiul că trebuia extirpat tot.

CSÎD: Deci se ştia că şi ganglionii sunt afectaţi în cazul cancerului mamar.

Prof. dr. Alexandru Blidaru: Sigur că da, se ştia că în cancerul mamar, evoluţia bolii nu e doar la nivelul sânului, dar şi la nivelul ganglionilor regionali. Spuneam că mastectomia e o operaţie mare, având în vedere că trebuie extirpat tot cancerul. Aplicând-o, medicii au observat o îmbunătăţire a evoluţiei cazurilor, o scădere a ratei de recidiva, deci era extraordinar. Dar încet, încet, lucrurile au devenit inexplicabile: deşi se făcea un lucru minuţios, se scotea multă piele, se scoteau mulţi ganglioni, totuşi, se mai întâmpla ca femeile să facă metastaze şi să moară. Cum era posibil aşa ceva? O presupunere a fost că nu e destul de amplă mastectomia.

Şi s-a trecut la operaţii mai mari, operaţii de mastectomie supraradicală: medicii au presupus pe acelaşi principiu că trebuie îndepărtat şi mai mult ţesut şi se scoteau şi ganglionii mamari interni, ba chiar şi o parte din peretele toracic. Mai mult, unii medici ziceau că trebuie amputat şi braţul pentru a înceta răspândirea cancerului. Dar biologia e mai încurcată şi, în timp, s-a înţeles că, uneori, o tumoră agresivă poate da nişte metastaze la distanţă fără să aibă loc nişte modificări regionale importante. Practic, degeaba facem o operaţie mare dacă nu tratăm boala sistemic şi din acest motiv, datorită depistării precoce, a chimioterapiei şi radioterapiei, şi tratamentul chirurgical s-a schimbat.

CSÎD: Ce metode de imagistică se foloseau atunci?

Prof. dr. Alexandru Blidaru: Nu se folosea niciuna, dar dacă se stătea destul de mult, cancerul mamar devenea vizibil. Lucrul acesta se întâmplă şi în zilele noastre, avem cazuri când femeile vin la consultaţie şi observăm o tumoră mamară şi un ganglion mărit la subraţ, o adenopatie, care uneori are chiar 2, 3, 4 şi chiar 5 cm. Dacă amână mult vizita la medic, apar şi ganglioni laterocervicali şi mai ales supraclaviculari. Tot acest tablou face parte din istoria naturală a cancerului mamar care poate fi observat fără investigaţie imagistică.

CSÎD: Diagnosticaţi şi azi astfel de cazuri?

Prof. dr. Alexandru Blidaru: Chiar şi azi. Mai multe dintre pacientele mele nu doar că aveau niste tumori palpabile, dar multe aveau tumori care se vedeau. Pe una dintre aceste femei, am dus-o la oglindă şi am pus-o să îşi pună mâinile la ceafă şi a apărut o deformare evidentă.

CSÎD: Şi în 2017? Acestea nu sunt poveşti din anii ’90 – 2000?

Prof. dr. Alexandru Blidaru: Nu sunt poveşti, e chiar realitatea acestor zile, din păcate. Poate unele lucruri s-au schimbat. Învăţam de la prof. Trestioreanu care ne explica motivele pentru care în anii ’70, ’80, ’90, cancerul era descoperit târziu: primul, din cauza pacientului care nu se monitorizează, al doilea, din cauza medicului care uneori nu ştie ce să îi recomande sau vede boala şi nu realizează că aceasta poate evolua şi al treilea, din cauza bolii care, o perioadă lungă, nu dă simptomatologie. Tumora creşte fără să doară şi de obicei, creşterea e exponenţială.

 

 

Pagina 1 din 3
Recomandări: