Maraton de vaccinare anti-COVID pentru copii, de Ziua Copilului

19.05.2021 | Redactia CSID
Maraton de vaccinare anti-COVID pentru copii, de Ziua Copilului
Sursa foto: Shutterstock

În perioada 31 mai-1 iunie va avea loc primul maraton de vaccinare anti-COVID pentru copiii cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani, a anunțat dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19. 

Medicul a declarat în cadrul unei conferințe de presă că se intenționează organizarea acestui prim maraton de vaccinare anti-COVID pentru copii chiar în preajma Zilei Copilului, în perioada 31 mai-1 iunie. Însă este posibil ca până la acea dată să fie obținută și autorizarea de vaccinare pentru grupa de vârstă 12-15 ani, caz în care se are în vedere extinderea acestei activități de vaccinare.

Vaccinul utilizat va fi cel de la Pfizer & BioNTech, care în Statele Unite ale Americii a primit deja autorizația de a fi folosit la copiii cu vârste între 12 și 15 ani.

Tinerii sub 18 ani se pot vaccina anti-COVID doar dacă vin însoțiți de un aparținător

Medicul Valeriu Gheorghiță a precizat că tinerii sub 18 ani care doresc să se vaccineze trebuie să se prezinte la centrele de vaccinare însoțiți de reprezentanții legali.

Ne-am dori să funcționeze neîntrerupt cel puțin 24 de ore, încât să dăm posibilitatea unui număr cât mai mare de tineri, de copii, de adolescenți să se poată prezenta în centrele de vaccinare, evident, însoțiți de un aparținător, de tutorele legal – părinți, bunici. Ce vreau să spun este că evident că se va asigura vaccinarea celor care sunt programați în platformă, însă în zilele respective, 31 mai, probabil și 1 iunie, vom avea această prioritizare pentru această grupă de vârstă, în ideea de a da posibilitatea cu ocazia Zilei Copilului să se vaccineze un număr cât mai mare de persoane. Evident că acest lucru se poate întâmpla oricând în momentul de față în centrele de vaccinare, însă vrem să marcăm în mod particular această zi, a declarat dr. Valeriu Gheorghiță.

În ce județe va avea loc acest maraton de vaccinare anti-COVID pentru copii

Există deja județe unde se are în vedere organizarea activităților de vaccinare în anumite unități de învățământ, a precizat medicul militar:

Sunt deja județe care organizează acest tip de vaccinare chiar în spații amenajate în cadrul unităților de învățământ. Pot să vă dau exemplu: în județul Constanța, în județul Hunedoara, împreună cu Ministerul Educației, se are în vedere organizarea activităților de vaccinare în anumite unități de învățământ. Sigur, unde se pot organiza astfel de activități.

Recomandări: