Vaccinul Pfizer este 100% sigur și eficient la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani

  • Publicat:
Vaccinul Pfizer este 100% sigur și eficient la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani
Vaccinul Pfizer/ FOTO: Shutterstock

Compania farmaceutică Pfizer a anunțat că vaccinul anti-COVID al acestora este 100% eficient în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.

Vaccinul a demonstrat o eficienţă de 100% într-un studiu clinic de fază a treia, făcut pe adolescenţi cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, conform cnbc.com.

Directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, a declarat că compania intenţionează să prezinte noile date despre vaccin, dezvoltat în parteneriat cu producătorul de medicamente BioNTech, autorităţilor de reglementare „cât mai curând posibil”, scrie Gândul.

Pfizer anunţă că vaccinul său este 100% eficient la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani

Astfel, copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani se vor putea vaccina înainte de începerea noului an şcolar.

Studiul a fost făcut pe 2.260 de participanţi în Statele Unite. Au fost observate 18 infecţii cu COVID-19 confirmate în grupul placebo şi nu s-au confirmat infecţii în grupul care a primit vaccinul, potrivit companiei.

Efectele secundare au fost în general compatibile cu cele observate la adulţi.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Cristina Tudor - Redactor
Și-a început activitatea în jurnalismul online în redacția Digi24, în 2014, unde a petrecut câțiva ani buni. Acolo a redactat articole în toate domeniile, însă cu timpul a început să se contureze o predilecție către subiectele legate de sănătate, realizând inclusiv o campanie ce ...
citește mai mult
Recomandare video
Salată cu ciuperci și Mușchi File și paste cu Jambon de Curcan
Recomandări:
O femeie a învins melanomul după ce și-a scos 100 de alunițe
O femeie a învins melanomul după ce și-a scos 100 de alunițe
8 minute de nervi cresc riscul de infarct și AVC. Ce au descoperit cercetătorii
8 minute de nervi cresc riscul de infarct și AVC. Ce au descoperit cercetătorii