Gestul simplu prin care poți scăpa de durerile de articulații. Mulți preferă pastilele, în loc să facă acest lucru care nu costă nimic și nu are efecte secundare

  • Publicat:
  • Actualizat:
Gestul simplu prin care poți scăpa de durerile de articulații. Mulți preferă pastilele, în loc să facă acest lucru care nu costă nimic și nu are efecte secundare
Sursa foto: Shutterstock

Durerile de articulații sunt un motiv des invocat de cei care cumpără pastile pe bandă rulantă pentru ameliorarea acestora. Însă problema poate fi gestionată și altfel decât cu medicamente, spun medicii. Un remediu pentru durerile de articulații foarte eficient, lipsit de reacții adverse, la îndemâna tuturor și care nu costă nimic este ignorat în proporție covârșitoare de suferinzi. Acesta constă în… mișcare. 

Un sondaj recent realizat de oamenii de știință de la Universitatea din Michigan arată că peste 70% dintre americanii cu vârsta peste 50 de ani (și nu avem motive să credem că românii stau mai bine la acest capitol) se confruntă cu durerile de articulații, 80% dintre aceștia considerându-le un fenomen normal apărut odată cu înaintarea în vârstă.

Ce-i drept, un sâmbure de adevăr există aici: osteoartrita este o boală specifică bătrâneții, dar asta nu înseamnă că nu există măsuri de prevenție sau de ameliorare a simptomelor, altele decât cele care presupun administrarea zilnică de pastile.

Riscurile pastilelor pentru durere

Dacă aruncăm o privire în istorie, putem lesne observa că incidența osteoartritei aproape că s-a dublat în ultimii 30 de ani, arată un studiu publicat la începutul acestui an. 

De ce s-a întâmplat acest lucru și cum am ajuns să devenim dependenți de pastile de durere, fie că vorbim despre cele luate din farmacii sau despre suplimente din magazine naturiste? Simplu: am renunțat să mai facem mișcare. Preferăm soluția rapidă, costisitoare și deloc lipsită de efecte secundare – pastilele. 

Sursa: Pexels.com

Sunt riscuri majore asociate cu folosirea pe termen lung a medicamentelor pentru durere. Cu toate acestea, 60% dintre cei care au răspuns la sondajul nostru și care iau două sau chiar mai multe tipuri de pastile pentru durerile de articulații au declarat că medicul lor curant nu a discutat cu ei despre aceste reacții adverse, spune dr. Beth Wallace, medic reumatolog și profesor la Universitatea din Michigan.

În această categorie a analgezicelor luate pentru durerile articulare intră nu doar banalele pastile de ibuprofen sau paracetamol, care pot fi luate fără rețetă de la medic, ci și medicamente mult mai puternice, cu reacții adverse pe măsură.

Printre aceste efecte secundare severe ale analgezicelor luate pe termen lung pentru ameliorarea durerilor de articulații se numără riscul de hemoragie gastrointestinală, infarctul de miocard, tulburările de coagulare a sângelui, afectarea gravă a ficatului.

În același sondaj menționat mai sus, 26% dintre respondenți au declarat că iau suplimente cu glucozamină sau condroitină pentru ameliorarea durerilor articulare, în timp ce 11% folosesc ulei de canabidiol (CBD) și 9% apelează la marijuana în scop medicinal.

Deși produsele pe bază de CBD par să aducă o ameliorare a durerilor, eficiența și siguranța lor pe termen lung sunt în continuare sub semnul întrebării. Pe de altă parte, suplimentele sunt bani cheltuiți inutil, arată un raport recent publicat în Journal of the American Medical Association (JAMA).

Sursa: Pexels.com

Exercițiile fizice elimină durerile de articulații

Revenind însă la remediul menționat la începutul acestui articol, mișcarea zilnică, specialiștii de la American College of Rheumatology spun că este singura metodă eficientă dovedită și lipsită de riscuri pentru cei care vor să prevină, dar și să trateze durerile de articulații.

De asemenea, scăderea în greutate este un alt obiectiv care trebuie bifat de cei care vor să se țină la distanță de osteoartrită sau să gestioneze mai ușor simptomele acestei afecțiuni, deoarece surplusul ponderal duce la o presiune enormă pe articulații.

Desigur, medicamentele nu sunt excluse, însă acestea trebuie prescrise și administrate doar la recomandarea și sub monitorizarea medicului curant și numai dacă s-au făcut anterior aceste modificări în stilul de viață și nu au apărut rezultate.

Exercițiile fizice întăresc musculatura care „învelește” oasele, îmbunătățesc mobilitatea, flexibilitatea și echilibrul, ameliorând astfel durerile articulare la nivelul genunchilor, gâtului, mâinilor sau spatelui.

Sursa: Pexels.com

În concluzie, mesajul medicilor este acesta: mâncați sănătos, evitați pe cât posibil alimentele foarte procesate, păstrați o greutate normală și faceți zilnic mișcare, sub orice formă, pentru a preveni durerile de articulații. Iar dacă toate acestea nu dau rezultate, vorbiți cu un specialist care vă poate prescrie medicamente, dar țineți cont întotdeauna și de reacțiile adverse ale acestora!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”