Cum să „supravieţuieşti” în Vinerea Neagră

Fă o listă cu produsele pe care doreşti să le achiziţionezi şi cu preţurile actuale ale acestora. Acest lucru te va ajuta să eviţi falsele reduceri de preţuri, de exemplu atunci când comercianţii mărsc preţul şi aplică procentul de reducere la preţul astfel majorat.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Cum să „supravieţuieşti” în Vinerea Neagră

Black Friday sau Vinerea Neagră este organizată în mod tradiţional de retailerii americani în vinerea care urmează sărbătorii Zilei Recunoştinţei, însă această zi a fost împrumutată, precum Valentine’s Day sau Halloween, şi de către români.

Vinerea Neagră reprezintă un excelent prilej pentru consumatori de a profita de reduceri la diferite produse pe care şi le doresc, dar pe care, din motive financiare, nu şi le-au permis în altă perioadă a anului.

Trebuie subliniat însă că, indiferent de denumirea acestei perioade de reduceri şi de provenienţa sa, consumatorii vor beneficia de aceleaşi drepturi pe care le au şi în restul anului, iar comercianţii trebuie să respecte o serie de reguli clar stabilite.

Din acest motiv, Centrul European al Consumatorilor din România  a elaborat un ghid de “supravieţuire” al consumatorului în perioada de reduceri care urmează, respectiv 22-30 noiembrie 2014.

Regula numărul 1 pentru retaileri este de a afişa preţul clar, lizibil, în lei şi cu toate taxele incluse. Foarte important de precizat: preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus.

Sfaturi pentru consumatori

  • Fă o listă cu produsele pe care doreşti să le achiziţionezi şi cu preţurile actuale ale acestora. Acest lucru te va ajuta să eviţi falsele reduceri de preţuri, de exemplu atunci când comercianţii mărsc preţul şi aplică procentul de reducere la preţul astfel majorat.
     
  • Verifică cu atenţie modul în care este afişată reducerea pe site sau pe eticheta produsului.
     
  • Nu cădea în capcana ofertelor care anunţă mari reduceri de preţuri doar pentru a te atrage să intri în magazin.
     
  • În cazul în care comanzi online, verifică, înainte de a trimite comanda, dacă preţul fiecărui produs din coşul de cumpărături este acelşai cu preţul redus indicat atunci când ai ales produsul.
     
  • Utilizează cardul pentru a face plata. În unele situaţii, precum cazurile de fraudă, dacă ai plătit prin card, poţi utiliza procedura refuzului la plată pentru a-ţi recupera suma plătită – în principiu, în cel mult 30 de zile de la data plăţii. Contactează-ţi banca pentru a afla mai multe amănunte.

Întrebări frecvente ale cumpărătorului

Pot renunţa la achiziţie după ce am încheiat contractual?

În cazul magazinelor clasice, legea nu dă dreptul consumatorului de a renunţa la contract. Odată achiziţionat un produs, acesta nu mai poate fi înlocuit sau contravaloarea acestuia să fie returnată consumatorului decât dacă este defect, aplicându-se aici regulile privind garanţiile.

În cazul magazinelor online, legea stabileşte un termen de 14 zile calendaristice de la momentul primirii produsului în care consumatorul poate renunţa la achiziţie, fără a oferi vreun motiv şi fără costuri suplimentare.

Ce se întâmplă dacă produsul este deteriorate în timpul transportului către consumator?

Consumatorul poate solicita un nou produs sau poate renunţa la contract. Prin urmare, are dreptul de a verifica, la momentul primirii coletului, dacă produsul din interior este în cea mai bună stare, astfel încât ulterior să nu existe probleme.

Pentru mai multe informaţii, vezi broşura elaborată de  eccromaniaro

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”