Băutura care omoară tinerii. Medic: Se prăbușesc din senin, nu sunt semnale de alarmă

  • Publicat:
Băutura care omoară tinerii. Medic: Se prăbușesc din senin, nu sunt semnale de alarmă
Băutura care omoară tinerii. Se prăbușesc din senin, nu sunt semnale de alarmă

Consumul excesiv de energizante, băuturi foarte populare în rândul tinerilor și sportivilor, ar putea induce un stop cardiorespirator, fără să existe în prealabil semnale de alarmă care să lase o fereastră de timp suficientă pentru ca medicii să mai poată salva viața persoanei respective.

Băuturile energizante sunt adesea consumate pentru efectul lor revigorant imediat, nu de puține ori înlocuind cafeaua, ceaiul negru sau sucurile carbogazoase îndulcite.

Citește și: ➤➤➤ Cel mai nociv aliment pentru creier. Cei care îl consumă riscă să facă Alzheimer

Din păcate, această băutură consumată pentru efectul ei energizant ne expune unui risc crescut de stop cardiorespirator, chiar dacă suntem tineri și aparent sănătoși. Aceasta conține adesea cantități mari de cafeină, guarana, taurină, ginseng sau alte arome care dau dependență, întocmai ca zahărul.

Cu cât bem mai des și mai mult astfel de băuturi energizante, cu atât corpul nostru se obișnuiește cu această doză de energie artificială – deci vom avea parte de sevraj dacă încercăm să renunțăm brusc la ele – și riscul să suferim un infarct subit crește semnificativ.

Potrivit unui nou studiu publicat în Anatolian Journal of Cardiology, consumul excesiv de energizante este un factor major de risc în apariția stopului cardiorespirator la persoanele tinere, cu greutate normală și fără alte probleme de sănătate.

Iar riscul este și mai mare dacă aceste băuturi sunt consumate cu alcool. Nu sunt puține cazurile când tinerii consumă cocktailuri alcoolice care combină energizantele cu votcă, gin, whiskey, rom sau lichior.

Consumul iresponsabil de energizante duce la aritmii fatale în scurt timp. Stopul cardiorespirator se instalează brusc, nu există niciun semnal de alarmă, persoana respectivă pur și simplu se prăbușește din senin, nu mai respiră, nu mai este conștientă. Asta se întâmplă deoarece inima nu mai pompează sânge, iar între plămâni și celelalte organe vitale nu mai are loc schimbul de gaze, explică autorii studiului.

Însă astfel de băuturi pot avea efecte nocive și pe termen lung. Consumate frecvent și în cantitate mare (2-3 doze/zi), acestea pot crește riscul de obezitate, diabet zaharat, ficat gras (steatoză hepatică nonalcoolică) și pietre la rinichi din cauza conținutului ridicat de zahăr pe care îl au.

Citește și: ➤➤➤ Băutura otravă care distruge oasele. Oamenii o beau în loc de apă!

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”