Imunitatea la vârstnici – cum se poate îmbunătăţi?

Bunicii şi părinţii noştri au o sănătate mai fragilă, căci pe măsură ce îmbătrânim organismului se degradează treptat. Imunitatea - cum se poate stimula corect?
Imunitatea la vârstnici – cum se poate îmbunătăţi?
Imunitatea la vârstnici - cum se poate îmbunătăţi? foto Shutterstock

Imunitatea organismului – este aur! Din păcate, pe măsură de înaintăm în vârstă apar diverse probleme de sănătate. Iar părinţii, bunicii noştri sunt deseori expuşi îmbolnăvirilor deoarece mulţi dintre ei au deja instalate boli cronice. Bolile cardiovasculare, diabetul, afecţiuni din sfera digestivă, afecţiuni ale articulaţiilor, problemele cu greutatea sunt des diagnosticate la persoanele în vârstă. Vine cu amănunte despre imunitatea persoanelor în vârstă dr. Răzvan Vasilescu medic primar Diabet, nutriţie şi boli metabolice la Spitalul Clinic Colentina din Capitală .

Toate probleme de sănătate ale vârstnicilor pe fondul unei pandemii cum este cea de coronavirus devin un pericol ameninţător de viaţă. Numărul de îmbolnăviri de coronavirus în lume se apropie uşor, uşor de 7 milioane, iar cel al deceselor declarate aproape de 400.000 de cazuri conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Cele mai multe complicaţii ale bolii coronavirus apar conform statisticilor la persoanele în vârstă. L-am întrebat pe dr. Răzvan Vasilescu despre legătura dintre nutriţie şi sistemul imunitar – ”Legătura dintre nutriţie şi sistemul imunitar se observă în cazul vârstnicilor. În cazul acestora aportul insuficient de micronutrienţi poate explica scăderea imunităţii”.

Ar putea fi suplimentele alimentare o soluţie pentru o imunitate mai bună în cazul persoanelor în vârstă?

”Persoanele în vârstă pot beneficia de aportul de suplimente alimentare. În restul populaţiei, în situaţia în care alimentaţia nu asigură aportul micronutrienţilor în
dozele recomandate (de exemplu aport scăzut de legume) se poate recomanda, numai de către specialişti, administrarea zilnică de suplimente care conţin multivitamine şi multiminerale cu efecte benefice asupra stării de sănătate” Circulă pe internet mai ales fel şi fel de cure pentru întărirea imunităţii. Unele sunt bazate pe administrarea unor suplimente alimentare diverse, altel pentru administrarea unei vitamine într-o doză forte. Care este opinia medicului? ”Nu există date care să susţină administrarea de doze mult crescute dintr-o singură vitamină pentru creşterea imunităţii”. Până la urmă ajută sau nu suplimentele alimentare în stimularea imunităţii? ”Având în vedere faptul că se comercializează numeroase suplimente care îşi propun atât stimularea, cât şi susţinerea imunităţii, doresc să subiniez faptul că nu există dovezi ştiinţifice în acest sens. Din contră, se poate ca stimularea sistemului imun sa aibă rezultate contrare celor aşteptate” avertizează dr. Răzvan Vasiliescu.

 

Ce reguli trebuie urmate de toată lumea pentru o imunitate crescută în faţa bolilor?

Pe lângă dietă, există şi alte măsuri care ne ajută în susţinerea sistemului imun: oprirea fumatului, creşterea activităţii fizice, scăderea în greutate în cazul persoanelor
supraponderale şi obeze, reducerea consumului de alcool şi a stresului, somnul, măsurile de igienă” a încheiat medicul.

Dr. Răzvan Vasilescu, medic primar Diabet, nutriţie şi boli metabolice

Dr Razvan Vasilescu