Boala care te face să albești peste noapte. Care sunt cauzele?

  • Publicat:
Boala care te face să albești peste noapte. Care sunt cauzele?
Sursa foto: Shutterstock

Canities Subita sau sindromul Maria Antoaneta este o boală care te face să albești efectiv peste noapte. Sunt mai puțin de 100 de cazuri de  Canities Subita documentate în literatura de specialitate. Dar cauza nu este pe deplin elucidată. Un posibil factor ar putea fi stresul extrem, spun specialiștii.

Potrivit unei recenzii publicate în Journal of the Royal Society of Medicine, cea mai veche mențiune a acestei afecțiuni este în anul 83 d.Hr. Se spune în această relatare că un savant în vârstă de doar 17 ani a muncit atât de mult încât a albit peste noapte.

Sindromul Maria Antoaneta – regina Franței a albit complet cu o seară înainte să fie ghilotinată

Însă cea mai cunoscută poveste despre albirea părului peste noapte este cea a Mariei Antoaneta, ultima regină a Franței din secolul al 18-lea.

În 1791, regina a fost condamnată la moarte. Conform legendei, cu o seară înainte să fie executată prin ghilotinare, Maria Antoaneta a albit complet. De unde și denumirea de „sindromul Maria Antoaneta” sub care mai este cunoscută afecțiunea Canities Subita.

Alte personalități cu această afecțiune ar fi fost Regina Maria a Scoției și scriitorul Sir Thomas More. Inclusiv despre fostul președinte al Statelor Unite, Barack Obama, se zvonește că ar fi albit prematur într-o perioadă foarte scurtă.

Însă Canities Subita nu înseamnă încărunțire treptată a părului, ci albirea bruscă, aproape peste noapte.

Albirea peste noapte a părului nu este singurul simptom al Canities Subita. Din diversele rapoarte științifice aflăm că apar și alte manifestări: căderea excesivă a părului, pete deschise la culoare pe piele sau alopecie.

Care sunt cauzele albirii bruște a părului?

Chiar dacă nu există încă o documentare temeinică a fenomenului, savanții pun pe seama evenimentelor traumatice neașteptate această problemă a albirii premature și bruște a părului. Poate fi vorba despre un accident, moartea subită a unei persoane dragi, frica extremă.

Însă relatări recente ale sindromului Maria Antoaneta prezintă mai degrabă un debut gradual decât unul brusc.

De exemplu, în 2009, cercetătorii de la Universitatea din Zurich au expus cazul unei paciente de 54 de ani cu alopecie areata. Potrivit însemnărilor, părul femeii nu s-a albit peste noapte, ci în decursul a câteva săptămâni. Iar femeia nu fusese expusă unui stres extrem, nu suferise un traumatism recent și era cu toate analizele în regulă.

Există, așadar, posibilitatea ca și alți factori să ducă la albirea peste noapte a părului, nu doar stresul.

Unul dintre aceștia ar putea fi, spun studiile, combinația dintre nivelul scăzut de melanină și o enzimă numită catalază, care este produsă în cantități mai scăzute pe măsură ce îmbătrânim.

De la hormonii stresului până la îngrășare, alopecie areata, fumat și radiații ultraviolete, toate acestea pot fi cauze ale Canities Subita.

Canities Subita – cazul bărbatului cu păr alb doar pe un picior

Și nu doar părul de pe cap este afectat. În literatura de specialitate este menționat cazul unui bărbat de 48 de ani perfect sănătos, care avea părul alb doar pe unul dintre picioare, fără semne de decolorare a pielii.

Chiar dacă medicii nu au putut stabili cauza, ei au bănuit că albirea localizată a părului ar putea fi un semn timpuriu de vitiligo.

Chiar dacă nu există analize specifice care să stabilească diagnosticul de Canities Subita, anumite teste îi pot ajuta pe specialiști să identifice „rădăcina” problemei și, eventual, să o corecteze.

Astfel de investigații presupun măsurarea nivelurilor hormonale (cu precădere hormonii de stres și hormonii tiroidieni), analiza biochimică a sângelui, testele de alergii și cele pentru identificarea unor markeri inflamatori sau specifici bolilor autoimune.

Surse:

https://journals.sagepub.com/doi/10.1258/jrsm.2008.080337

https://www.karger.com/Article/Abstract/249512

http://dx.doi.org/10.1001/archdermatol.2009.51

https://www.scientificamerican.com/article/fact-or-fiction-stress-causes-gray-hair/

https://www.theatlantic.com/health/archive/2016/09/canities-subita/500576/

https://www.nature.com/articles/nature10368

https://www.ijtrichology.com/article.asp?issn=0974-7753;year=2013;volume=5;issue=2;spage=63;epage=68;aulast=Nahm

https://www.medicaljournals.se/acta/content/abstract/10.2340/00015555-1181

https://healthcare.utah.edu/the-scope/shows.php?shows=0_5183607w

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”