De ce te dor dinții când bei sau mănânci rece ori fierbinte? 5 cauze, 5 soluții

18.05.2022
De ce te dor dinții când bei sau mănânci rece ori fierbinte? 5 cauze, 5 soluții
Sursa foto: Shutterstock

Foarte mulți oameni se confruntă cu sensibilitatea dentară și manifestă durere dentară atunci când consumă alimente sau băuturi reci ori fierbinți. Uneori durerea apare inclusiv când respirăm aer mai rece sau la atingerea dinților.

Sensibilitatea dentară este o problemă neplăcută, care are însă șanse de vindecare dacă medicul dentist descoperă cauza exactă, iar pacientul respectă recomandările acestuia.

Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, ne dezvăluie care sunt principalele cauze ale sensibilității dentare, dar și posibilitățile de tratament.

Obiceiuri care distrug smalțul dinților

Pentru cei cu dinți sensibili, multe mici plăceri ale vieții devin chinuri de-a dreptul!

Cea mai frecventă cauză a sensibilității dentare este tocirea smalțului. Provocăm acest lucru atunci când ne periem dinții cu forță și depunem presiune prea mare asupra lor.

Apoi, deteriorarea smalțului apare și la pacienții care suferă de bruxism, din pricina faptului că scrâșnesc din dinți, conștient sau inconștient în timpul somnului.

De asemenea, și la cei care prezintă o mușcătură incorectă se constată degradarea smalțului dentar, ce duce astfel la sensibilitatea dentară.

Smalțul este ca o armură care protejează dinții, el fiind, în general, imun la stimulii termici, fizici, chimici. Atunci când el începe să se subțieze în fața agresiunilor mecanice sus menționate, dentina, aflată sub smalț, devine ținta stimulilor externi. Astfel apare durerea întrucât doar smalțul este proiectat să facă față factorilor externi, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.

Un alt posibil motiv de sensibilitate dentară îl reprezintă retracția gingivală, care determină expunerea rădăcinilor dentare, acoperite cu cement, un alt strat dentar care nu este la fel de dur și rezistent la stimuli precum smalțul.

Sensibilitatea dentară: top 5 cauze

Putem vorbi de 5 posibile cauze ale sensibilității dentare:

1. Tocirea smalțului, ca rezultat al periajului agresiv, apăsat, cu perii aspre sau periuțe electrice fără senzor de presiune. Smalțul dentar mai poate fi afectat de folosirea pastelor de dinți abrazive, a bicarbonatului de sodiu sau din cauza bruxismului (scrâșnit din dinți) în faze avansate.

2. Expunerea rădăcinilor dentare prin retracția gingivală și osoasă, care apare atât în boala parodontală, cât și din cauza periajul traumatic cu mișcare stânga-dreapta în forță sau a folosirii aței dentare în exces și incorect.

3. Consumul exagerat de alimente sau băuturi cu pH acid sau carbogazoase. De asemenea, refluxul gastroesofagian creează un mediu acid în cavitatea orală.

4. Consumul de lichide fierbinți și reci fără pauză între ele.

5. Avem fractură dentară sau carie netratată, ori carie secundară.

Cum se tratează sensibilitatea dentară

În funcție de cauză, tratamentul pentru sensibilitatea dentară se adaptează situației, după cum urmează:

1. Medicul poate recomanda folosirea unor paste de dinți și ape de gură speciale pentru dinți sensibili, cu conținut mare de fluor. De asemenea, corectarea obiceiurilor incorecte și îndepărtarea factorului cauzator.

2. Grefe/lambouri gingivale, cu scopul de a aduce nivelul inserției gingivale acolo unde îi este locul, adică la nivelul joncțiunii smalț-cement – zona de trecere dintre coroană (partea din dinte vizibilă în cavitatea orală, acoperită de smalț) și rădăcină (partea de dinte situată în os și sub gingie, acoperită de cement).

3. Limitarea consumului de lichide și alimente cu pH acid, evitarea spălatului pe dinți imediat după masă, echilibrarea pH-ului intraoral sau corecția refluxului gastroesofagian.

4. Stoparea obiceiului incorect și impunerea unei pauze între cele 2 consumuri de lichide de temperaturi diferite.

5. Tratamentul problemelor dentare.

Suplimentar se pot folosi produse cu conținut și mai mare de fluor sub formă de spume sau geluri ce au gust plăcut în varietate de arome, care au rolul de a remineraliza substanța dură dentară în timp.

„Este important să ne prezentăm la medic de la primele semne de sensibilitate dentară și să respectăm programul de controale regulate. Nu albim dinții acasă cu produse din comerț ce nu specifică concentrația și tipul de substanță folosită!”, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe.

Dr. Sorina Stroe, medic stomatolog
Recomandare video
Dr. Raluca Oprea: dieta echilibrată, primul pas în tratamentul ficatului gras