Cât timp rezistă fațetele dentare. 4 semne că trebuie schimbate

Fațetele dentare pot avea o durată de viață de 10-20 de ani. Descoperă câteva semne ce pot indica faptul că e timpul să schimbi fațetele.
  • Publicat:
Cât timp rezistă fațetele dentare. 4 semne că trebuie schimbate
Sursa foto: Shutterstock

Fațetele dentare îmbunătățesc considerabil aspectul estetic al dinților, corectând poziția acestora, mușcătura, oferind o nuanță mai deschisă și, în final un zâmbet cât mai aproape de perfecțiune. Acest lucru ne oferă o mai mare încredere în noi înșine, în condițiile în care o dantură cu probleme generează, de multe ori, complexe. Realizate din porțelan rezistent, fațetele dentare sunt durabile în timp, dar ele trebuie schimbate la un moment dat.

Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, ne dezvăluie care este durata generală de viață a fațetelor și la ce să avem grijă pentru a nu fi nevoiți să le schimbăm mai devreme decât în mod normal.

Transformările estetice ne aduc, în general, o stare de bine și o stimă de sine ridicată. Acest lucru se obține și după ce ne punem fațete dentare și ne admirăm noul zâmbet în oglindă. Dar ce se întâmplă după ce se așază entuziasmul de la început, după ce trece o perioadă de când purtăm fațetele? La fel ca într-o relație, monotonia și confortul ne pot face să nu mai depunem atât de mult efort pentru a le întreține. Și de aici apar problemele, explică medicul stomatolog.

Iată câteva semne că fațetele trebuie schimbate.

Apar spații între marginea fațetelor și gingie

Fațetele ne oferă un zâmbet perfect, dinții sunt albi și strălucitori, iar acest lucru ne dă falsa impresie că nu mai trebuie să îi curățăm atât de des. Este total greșit!

Din cauza igienei deficitare apare primul tip de probleme pe care un purtător de fațete dentare îl poate experimenta, cu consecințe ce pot merge până la schimbarea fațetelor sau chiar tratamente dentare complicate.

„Lipsa unei igiene riguroase conduce la inflamație gingivală care, în timp, netratată, va determina retracția gingivală. Practic, apar spații între marginea fațetelor și gingie, lucru extrem de inestetic și periculos, pentru că se creează o cale de acces liber pentru bacterii și se favorizează retenția resturilor alimentare și a plăcii bacteriene.

Desigur, retracția poate apărea și fiziologic odată cu înaintarea în vârstă, chiar dacă avem o igienă corectă. Însă, în marea majoritate a cazurilor, întreținerea fațetelor, așa cum trebuie să facem cu dinții naturali, este extrem de importantă. În acest mod, în funcție de momentul în care au fost aplicate, plus alți factori ce depind de particularitățile fiecărui caz, fațetele dentare pot avea o durată de viață de 10-20 de ani”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.

Fațetele sunt ciobite, fisurate sau sparte

Un alt motiv care necesită schimbarea fațetelor este spargerea, fisurarea sau ciobirea uneia sau mai multora dintre ele. Impactul este, mai întâi, estetic, însă poate fi și funcțional, cauzând dificultăți în masticație și de pronunție.

În acest sens, trebuie să apelăm rapid la medicul stomatolog pentru a realiza fațete noi.

Inflamații și resturi de alimente între fațete și gingie 

„Există cazuri în care fațetele nu au fost adaptate corect atunci când au fost puse, iar acest lucru duce la apariția cariilor secundare, a infiltrațiilor sau a inflamației gingivale, cu consecințe grave atât din punct de vedere estetic, cât și în ceea ce privește sănătatea orală. De asemenea, adaptarea incorectă va determina retenția alimentelor, extrem de neplăcută pentru pacienți”, mai spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

Fațetele se pătează sau apar carii sub ele 

Fațetele se pot păta, ce-i drept, foarte rar, mai ales la nivelul zonelor de maximă uzură de pe suprafața lor. Aceste pete sunt dificil de îndepărtat și, în general, ne obligă să schimbăm fațetele.

„Mai des întâlnite sunt însă cariile de sub fațete, care sunt foarte periculoase pentru că nu sunt, în general, vizibile și nici nu dau simptomatologie până când nu ajung în faze mai avansate”, declară medicul stomatolog Sorina Stroe.

Cum prelungim durata de viață a fațetelor dentare

Trebuie să înțelegem că, dacă ne punem fațete, asta nu înseamnă că nu mai trebuie să ne îngrijim dinții la fel de atent. Ele ne pot oferi senzația că avem un zâmbet perfect zi de zi, însă întreaga dantură trebuie întreținută la fel ca înainte. Periem dinții de două ori pe zi, folosim dușul bucal în fiecare seară, apă de gură și gume de mestecat fără zahăr.

De asemenea, mergem constant la medicul stomatolog pentru controalele de rutină pentru că acesta va putea observa micile probleme apărute, de multe ori trecute cu vederea de pacienți, încheie dr. Sorina Stroe.

Dr. Sorina Stroe, medic stomatolog
Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Stereotaxia în metastazele cerebrale: „E indicată la pacienții cu un număr limitat de metastaze”