Vaccinarea anticovid-19 la gravide

Dr. Emel Nuraltay, Șef Secție Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Sanador, explică pe larg în interviul video vaccinarea anticovid-19 la gravide.

Vaccinarea anticovid-19 la gravide este un subiect important în contextul pandemiei. Aceasta și în condițiile în care valul 3 este mult agresiv pentru femeile însărcinate.

„Până acum, am avut la gravide forme ușoare de boală, multe dintre acestea au fost asimptomatice, fără afectarea fătului, care au primit o medicație ușoară, antipiretică. Din păcate, suntem în valul 3, avem tulpina britanică, despre care știm că este dominantă în această perioadă. Și așa cum arată și studiile, tulpina britanică este mult mai agresivă pentru femeile gravide și pentru copii. Avem de-a face cu forme medii spre grave de boală. Sunt din ce în ce mai multe gravide în maternitățile care deservesc paciente cu Covid-19, iar acestea au secțiile ATI pline. Iar gravida are nevoie de o susținere respiratorie chiar și atunci când are o afectare pulmonară mai puțin agresivă.

Știm cu toții că schimburile gazoase au loc la nivelul plămânilor. Oxigenul, cel fără de care nu putem exista, susține și circulația fetală. Iar orice tulburare a schimburilor gazoase de la nivel pulmonar va afecta și sarcina” ne-a declarat dr. Emel Nuraltay, Șef Secție Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Sanador.

Având în vedere aceste situații, vaccinarea anticovid-19 la gravide poate fi o opțiune. „Gravidele se pot vaccina. Față de populația generală, gravidele nu au restricții la vaccinare decât poate dacă un status alergic pronunțat. Știm că pacienții care prezintă diverse tipuri de alergii pot prezenta reactivitate la vaccin” adaugă dr. Emel Nuraltay, Șef Secție Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Sanador.

Mai multe informații despre vaccinarea anticovind-19 la gravide puteți afla din interviul video realizat cu dr. Emel Nuraltay, Șef Secție Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Sanador.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Beatrice Osanu - Redactor-şef
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ...
citește mai mult
Dr. Emel Nuraltay - Medic specialist Obstetrică-ginecologie
Dr. Emel Nuraltay a terminat Facultatea de Medicină și Farmacie "Carol Davila" în anul 1995, urmând a-și continua pregătirea profesională între anii 1995 și 1997 cu un  stagiu de chirurgie generală și laparoscopică la clinica de chirurgie și transplant hepatic de la spitalul Fundeni. Între ...
citește mai mult
Raluca Neagu - Medic specialist Obstetrică-ginecologie
Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.
citește mai mult