Loperamid LPH, 2 mg, capsule

Substanță activa
clorhidratul de loperamidă
Clasa ATC
A07DA
Format
capsule
Afecțiuni
tratamentul simptomele de diaree apărute brusc (diaree acută)
Producător
Labormed Pharma SA
Acțiune terapeutică
antidiareice

Ce este Loperamid LPH şi pentru ce se utilizează

Loperamid LPH conţine clorhidratul de loperamidă, care aparţine unui grup de medicamente denumite antidiareice. Loperamid LPH se utilizează pentru tratamentul simptomele de diaree apărute brusc (diaree acută).

În caz de diaree, Loperamid LPH face scaunele mai consistente şi mai puţin frecvente.

Înainte utilizaţi Loperamid LPH

Acest medicament poate fi utilizat de adulţi şi copii cu vârsta mai mare de 12 ani. Diareea este un semn al mai multor boli ale stomacului sau intestinului gros şi de aceea unele persoane nu trebuie să utilizeze acest medicament şi trebuie să ia legatura cu medicul sau farmacistul.

Nu utilizaţi Loperamid LPH

  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la clorhidrat de loperamidă sau la oricare dintre celelalt componente ale Loperamid LPH;
  • dacă aveţi sânge în scaun, scaune cu miros urât sau dacă aveţi febră;
  • dacă aveţi o inflamaţie a abdomenului inferior (de exemplu colită ulceroasă sau colită pseudomembranoasă ca rezultat al utilizării antibioticelor);
  • dacă aveţi dizenterie (o boală digestivă cauzată de ingestia de alimente şi băuturi contaminate) manifestată prin febră şi prezenţa de sânge în fecale;
  • dacă aveţi diaree apărută după administrarea de antibiotice;
  • dacă sunteţi constipat, aveţi o boală care poate da constipaţie sau dacă medicul v-a spus că încetinirea activităţii intestinului trebuie evitată, de exemplu;
  • dacă aveţi paralizie sau obstrucţie a intestinului gros;
  • dacă aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, decât dacă medicul dumneavostră v-a recomandat aşa (acest medicament conţine lactoză);
  • dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, decât dacă aşa vă recomandă medicul dumneavoastră;
  • la copii cu vârsta sub 12 ani (datorită formei farmaceutice şi dozei).

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Loperamid LPH

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului:

  • Dacă aveţi probleme cu ficatul;
  • Dacă aveţi SIDA (sunteţi mai predispus la a avea unele reacţii adverse – dacă aveţi senzaţie de balonare a stomacului opriţi administrarea Loperamid LPH şi luaţi legătura cu medicul dumneavoastră);
  • Dacă aveţi sindrom „colon iritabil” şi, în cursul tratamentului cu loperamid apar următoarele manifestări:

o Dacă aveţi cel puţin 40 ani şi în ultima perioadă tabloul general al bolii

dumneavoastră s-a modificat; o Dacă observaţi apariţia sângelui în scaune; o Dacă aveţi constipaţie severă; o Dacă vă simţiţi rău sau aveţi senzaţia de rău;

o Dacă nu mai aveţi poftă de mâncare şi aţi slăbit în ultima perioadă de timp, fără să vă

doriţi acest lucru; o Dacă aveţi dificultăţi la urinare; o Dacă aveţi febră;

o Dacă aţi călătorit de curând în ţări îndepărtate.

Deşi Loperamid LPH opreşte diareea, nu va trata cauza acesteia. Ori de câte ori este posibil, cauza diareei trebuie, de asemenea, tratată.

Când aveţi diaree, pierdeţi multe lichide. De aceea, trebuie să înlocuiţi lichidele pierdute (să beţi mai multe lichide). Farmacistul va fi în măsură să vă ofere o pulbere specială care conţine zahăr şi săruri. Când este adăugată în apă, aceasta va înlocui sărurile pe care le-aţi pierdut în timpul unui episod diareic.

În cazul unui episod brusc (acut) de diaree, Loperamid LPH va opri de obicei simptomele în decurs de 48 ore. Dacă lucrurile nu se petrec astfel, întrerupeţi tratamentul şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Dacă aveţi SIDA şi sunteţi trataţi cu Loperamid LPH pentru diaree, dacă aveţi orice semn de balonare a abdomenului, întrerupeţi imediat tratamentul cu Loperamid LPH şi informaţi-1 pe medicul dumneavoastră.

Informaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă aveţi probleme cu ficatul; este posibil să aveţi nevoie de îngrijire medicală atentă cât timp luaţi Loperamid LPH.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.

În special, informaţi-1 pe medicul dumneavoastră dacă utilizaţi următoarele medicamente:

  • Anticolinergice (medicamente care încetinesc activitatea stomacului şi intestinelor) pentru că acestea pot determina un efect prea puternic al medicamentului;
  • Ritonavir (medicament folosit pentru tratarea infecţiei HIV);
  • Quinidină (pentru tratarea tulburărilor de ritm cardiac);
  • Gemfibrozil (pentru tratarea excesului de grăsimi din sânge);
  • Itraconazol, ketoconazol (pentru tratarea infecţiilor fungice);
  • Desmopresină (pentru tratarea urinărilor frecvente);

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Dacă sunteţi gravidă sau credeţi că sunteţi gravidă, trebuie să-1 informaţi pe medicul dumneavoastră, care va decide dacă puteţi să utilizaţi Loperamid LPH.

Se recomandă să nu utilizaţi Loperamid LPH dacă alăptaţi, deoarece cantităţi mici din Loperamid LPH se excretă în laptele dumneavoastră.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Oboseala, ameţelile sau somnolenţa pot însoţi diareea. De aceea, se recomandă să fiţi precaut când conduceţi vehicule şi folosiţi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Loperamid LPH

Loperamid LPH conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-1 întrebaţi înainte de a lua acest medicament. Loperamid LPH conţine para-hidroxibenzoat de metil şi para-hidroxibenzoat de n-propil. Poate provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

Cum să utilizaţi Loperamid LPH

Utilizaţi întotdeauna Loperamid LPH exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doze şi mod de administrare

Doza uzuală de Loperamid LPH pe care trebuie să o utilizaţi depinde de vârsta dumneavoastră.

Puteţi utiliza Loperamid LPH oricând în cursul zilei. Capsulele trebuie înghiţite cu o cantitate de lichid.

Adulţi

Pentru episodul brusc (acut), administraţi 2 capsule Loperamid LPH o dată, apoi o capsulă Loperamid LPH, după fiecare scaun eliminat. Dacă aveţi un scaun solid sau tare sau dacă trec 24 de ore fără a avea scaun, întrerupeţi tratamentul.

Dar: Nu administraţi mai mult de 8 capsule Loperamid LPH în decurs de 24 de ore!

Adolescenţi cu vârsta peste 12 ani

Pentru episodul brusc (acut) de diaree, administraţi o capsulă Loperamid LPH, apoi continuaţi cu o capsulă Loperamid LPH pentru fiecare scaun eliminat. Dacă copilul are un scaun solid sau tare sau dacă trec 24 de ore fără a avea scaun, întrerupeţi tratamentul.

Dar: nu daţi niciodată mai mult decât doza recomandată pe zi şi pe kilogram de greutate corporală a copilului dumneavoastră!

Greutatea copilului în kilograme (kg)

Numărul maxim de capsule de Loperamid LPH pe zi

De la 54 kg

Niciodată mai mult de 6 capsule Loperamid LPH

 
Dacă aveţi nelămuriri, cereţi explicaţii medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă scaunele devin normale sau dacă nu a fost eliminat un scaun timp de 12 ore, opriţi administrarea de Loperamid LPH.

Dacă aveţi nelămuriri, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Copii

Loperamid LPH nu este recomandat copiilor cu vârsta mai mică de 12 ani! Dacă aţi utilizat mai mult Loperamid LPH decât trebuie

În cazul în care utilizaţi o doză mai mare decât cea recomandată pot să apară: simptome neurologice (stupor, tulburări de coordonare, somnolenţă, mioză, hipertonie musculară şi deprimare respiratorie), retenţie de urină şi ileus. Copiii pot fi mult mai susceptibili decât adulţii la efectele asupra sistemului nervos. Trebuie să vă prezentaţi imediat la medic. Luaţi cu dumneavoastră prospectul şi ambalajul, chiar dacă acesta din urmă este gol.

Dacă aţi uitat să utilizaţi Loperamid LPH

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Loperamid LPH poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Dacă prezentaţi una din următoarele reacţii adverse rare dar severe, nu mai luaţi medicamentul şi prezentaţi-vă imediat la un medic:

  • respiraţie dificilă;
  • umflarea feţei, limbii şi gâtului (reacţii alergice).

În cursul tratamentului cu loperamid s-au semnalat următoarele reacţii adverse:

  • Frecvente (afectează mai puţin de1 din 10 utilizatori):

o Durere de cap, ameţeală;

o Senzaţie de rău, constipaţie, flatulenţă.

  • Mai puţin frecvente (afectează mai puţin de 1 din 100 utilizatori):

o Uscăciunea gurii, stare de rău, indigestie, disconfort gastric, dureri ale stomacului sau la nivelul porţiunii superioare a abdomenului; o Somnolenţă sau necesitatea de a dormi;

o Erupţii cutanate tranzitorii.

  • Rare (afectează mai puţin de 1 din 1000 utilizatori):

o Obstrucţia intestinului gros, dilatarea intestinului gros, paralizia (incapacitatea de contracţie) muşchilor intestinului, ceea ce împiedică contracţia acestuia; o Umflarea stomacului sau abdomenului;

o Reacţii alergice cutanate precum: pete roşii, supranivelate pe piele care sunt însoţite de mâncărime (care uneori pot fi severe – descuamare, apariţia de vezicule pe piele sau de mici zone de ulceraţie);

o Senzaţie de oboseală generală, pierderea sau scăderea stării de conştienţă, lipsa de coordonare sau de răspuns la stimuli;

o Dificultăţi de concentrare;

o Dificultăţi la urinare.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Loperamid LPH

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original, pentru a fi ferit de lumină.

Nu utilizaţi Loperamid LPH după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Loperamid LPH

Substanţa activă este clorhidratul de loperamidă. O capsulă conţine clorhidrat de loperamidă 2 mg. Celelalte componente sunt: conţinutul capsulei-lactoză monohidrat, stearat de magneziu; capsula (capac şi corp)-dioxid de siliciu, laurilsulfat de sodiu, acid acetic glacial, glicerol, para-hidroxibenzoat de metil, para-hidroxibenzoat de n-propil, dioxid de titan (E 171), eritrozină (E 127), albastru strălucitor FCF (E 133), galben de chinolină (E 104), verde S (E 142), gelatină.

Cum arată Loperamid LPH şi conţinutul ambalajului

Loperamid LPH se prezintă sub formă de capsule cu capac de culoare albastru-opac şi corp de culoare verde-opac, conţinând o pulbere de culoare albă sau aproape albă, parţial compactă.

Este ambalat în cutii cu un blister a 10 capsule.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Labormed Pharma SA

Bd. Theodor Pallady nr. 44 B, Sector 3

Bucureşti, România.

Fabricantul

Labormed Pharma SA

Bd. Theodor Pallady nr. 44 B, Sector 3

Bucureşti, România.

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.

Acest prospect a fost aprobat în Iunie 2012.

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Cariotipul molecular pre-și post-natal: ce este și când se recomandă?