Sylvia Sîrbu a lansat singura aplicație de meditații ghidate din România | INTERVIU EXCLUSIV

  • Publicat:

Sylvia Sîrbu e arhicunoscută. Nu demult făcea furori cu piesele sale, dar și cu aparițiile incitante. La câțiva ani după ce a renunțat la lumina reflectoarelor, artista și-a descoperit o nouă pasiune, yoga. Însă, surprizele nu se opresc aici! Recent, Silvya a lansat singura aplicație de meditații ghidate din România, un proiect extraordinar despre care am vorbit astăzi într-un interviu realizat în exclusivitate pentru CSID.

Aplicația ZEN, singura aplicație de meditații ghidate din România

CSID: Sylvia, ai lansat de curând o aplicație de meditații ghidate. Spune-ne puțin despre aceasta.

Sylvia Sîrbu: Aplicația Zen este proiectul meu de suflet care a luat naștere din dorința de a dărui o unealtă utilă oamenilor care au nevoie de susținere în vindecarea și îmbunătățirea tuturor aspectelor vieții – fie că îți dorești să te relaxezi, să scapi de insomnie, să depășești momentele de anxietate, să evadezi din cotidian într-o lume fantastică prin intermediul vizualizării ghidate, să te vindeci și să te eliberezi emoțional, să îți schimbi tiparele și convingerile negative din viața ta, să accesezi mai mult partea spirituală, să te conectezi iarăși cu corpul și spiritul tău, să accesezi starea de calm și echilibru interior explorând acel spațiu de dincolo de gânduri sau cele mai idepartate colțuri ale ființei tale – pentru toate acestea există meditația ghidată, care depășește granițele mindfulness și reprezintă o serie de tehnici prin care putem accesa subconștientul.

(…) În 2015 am început să aprofundez mai mult această practică minunată și să o studiez mai ales din punct de vedere psihologic, înțelegând cât de utilă este în lucrul cu sinele. Tot atunci a intervenit și simțul meu artistic (alegerea muzicii, exersarea diferitelor tonalități ale vocii, ritmul și stilul discursului) care l-am infuzat în tehnicile de meditație ghidată. Mi-am dorit să ofer ascultătorului o experiență cât mai completă prin accesarea tuturor simțurilor, astfel încât, cel care ascultă, să se poată lăsa purtat în această călătorie interioară, dincolo de mintea conștientă.

În 2016 am început să experimentez în studio și să înregistrez câteva meditații pe care le-am postat pe YouTube iar feedbackul oamenilor a fost cu mult peste așteptările mele. S-au strâns acolo câteva milioane de vizualizări, peste 1000 de comentarii, niște zeci de mii de abonați fără niciun fel de promovare sau reclamă.

Pe măsură ce timpul trecea, iar eu continuam cu propria mea călătorie interioară de vindecare și autocunostere, poveștile legate de aceste materiale audio postate pe youtube erau tot mai impresionante. Am primit, pe lângă sutele de comentarii, foarte multe mesaje cu poveșți de viață ale oamenilor care și-au schimbat viață în bine datorită afirmațiilor mele pozitive, care au reușit să-și vindece atacurile de panică și anxietatea și să renunțe la medicamente, care au căpătat mai multă stimă de sine sau care, în sfârșit, nu mai suferă de insomnie datorită vocii mele.

(…) Am aflat că mulți psihoterapeuți recomandă meditațiile mele ghidate pacienților și una dintre ele chiar a fost inclusă într-un program antidepresie al unui medic psihiatru.

De multe ori am cunoscut oameni noi și atunci când venea vorba de meditații ghidate îmi spuneau că le ascultă pe cele pe care le face ‘o tipă Sylvia’ neștiind că eu sunt vocea care îi ghidează.

Tot acest feedback impresionant m-a făcut să-mi doresc să creez un proiect mai amplu legat de meditații ghidate dar și de alte tehnici sau sfere din welness care mă pasionează.

Tot procesul de creație al acestei aplicații a fost o provocare mult mai mare decât mă așteptăm – de la creionarea unei structuri, la găsirea unei echipe bune de programatori, la partea de design (care este făcut tot de mine), până la realizarea materialelor audio care înseamnă muuulte sute de ore de documentare, scris scenarii, căutat cea mai potrivită muzică, zeci și zeci de ore de înregistrat voce în mai multe variante, și peste zece variante de master pentru a găsi cea mai bună proporție de muzică și voce.

Toți cei cu care am lucrat pe partea de studio au o vastă experiență în domeniu muzical dar meditațiile ghidate sunt un domeniu cu totul nou în care nu aveam nimic care să reprezinte un punct de reper.

La începutul acestui proiect credeam că totul va fi gata în maxim 7 luni și a durat aproape doi ani până toate detaliile au fost puse la punct.

Fiecare meditație ghidată din aplicație mă reprezintă în totalitate și în fiecare dintre ele mi-am pus toată energia și câte o bucățică de suflet. Multe dintre ele sunt inspirate din propria mea călătorie interioară, din toate luptele, victoriile, înfrângerile și lecțiile pe care le-am trăit și nu de puține ori am plâns și atunci când le-am scris dar și atunci când le-am înregistrat, pentru că ele sunt parte din mine.

Cred cu tărie că este foarte important să fii sincer și să transmiți ceva oamenilor nu doar prin cuvintele pe care le rostești dar și la nivel energetic.

În meditație, ne putem regăsi și astfel putem învăța iarăși să fim noi înșine.

În prezent suntem în plin proces de dezvoltare prin schimbarea echipei tehnice și adăugarea de noi categorii în aplicație cum ar fi – parte video cu clase de yoga și partea de podcast/masterclass.

Aplicația există pe piață de ceva vreme însă nu ne-am focusat până acum pe promovare, așteptând să găsim oamenii potriviți cu care să colaborăm pe partea tehnică (ceea ce a fost destul de dificil).

Cu toate acestea, feedbackul a fost și de această dată cu mult peste așteptări. În prezent, aplicația Zen are peste 12.000 de descărcări, doar datorită faptului că oamenii o recomandă mai departe. Asta îmi aduce o imensă împlinire sufletească și mă vindecă la un nivel profund iar faptul că reușesc să transmit ceva minunat dincolo de orice interes propriu și să ajut oamenii să schimbe ceva în viață lor îmi aduce o altfel de fericire.

CSID: Ești mai mult decât un artist sau un om de televiziune, ești o persoană cu adevărat preocupată de starea de bine. Care consideri că sunt pilonii de bază ai stării de bine?

Sylvia Sîrbu: Consider că întreaga noastră capacitate de a ne vindeca și de a trăi o viață bună vine în primul rând din capacitatea noastră de a ne relaxa.

Din păcate, trăim într-o societate bazată pe competiție, în care aparențele sunt adesea ridicate la rang de virtute și asta ne îndeamnă să fim mult mai preocupați de exterior și mai puțin atenți la ceea ce se întâmplă în interiorul nostru.

De aici vine acea lipsa acută de conexiune autentică cu noi înșine și mai apoi cu ceilalți. Uităm cine suntem de fapt, uităm să ne ascultăm corpul, uităm să respirăm conștient și să apreciem viață, uităm să facem o pauză și pur și simplu să întrebăm : ‘Ce simt acum? Ce senzații apar în corp? Cine sunt eu dincolo de gândurile care-mi șlefuiesc această realitate?’

În meditație avem această oportunitate de a cobora de la nivelul minții conștiente și al discursului mental care, de cele mai multe ori nu este cel mai bun prieten al nostru, până în spațiul inimii aducând întreagă atenție asupra corpului, trezind toate simțurile la viață.

În meditație putem parcurge toate stadiile unelor cerebrale (starea beta, alpha, theta, delta) până la cea mai profundă stare de relaxare, atunci când nivelul hormonului de stres este la nivelul cel mai scăzut și capacitatea de regenerare și vindecare a corpului este cea mai mare.

(…) Relaxand corpul, vei putea relaxa mintea și vei putea accesa acel spațiu dintre gânduri unde există doar liniște și pace. Practicând arta relaxării , vei obține nu doar o sănătate și un focus mai bun, dar această stare de bine se va răspândi în toate aspectele vieții tale ajutându-te să iei cele mai bune decizii.

De aceea îi îndemn pe toți cei care citesc acest articol să-și facă timp și să-și găsească cel puțin o practică sau un hobby care să le aducă relaxare și care să-i deconecteze de la viața cotidiană.

Să nu uităm că stresul este boala secolului în care trăim iar relaxarea este primul pas spre vindecare!

CSID: Dincolo de meditație, o altă practică în viața ta este yoga… vorbește-ne puțin și despre yoga.

Sylvia Sîrbu: Yoga pentru mine este o formă de terapie minte-corp-suflet care mi-a adus nenumărate beneficii și pe care o recomand tuturor. Am început să aprofundez această practică în 2018 prin primul meu curs de yoga teacher care a fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am avut în acest domeniu. În total, am 400 de ore de formare în 3 stiluri diferite de yoga, excepție făcând partea de filosofie care nu m-a pasionat niciodată în mod special. Am avut ocazia să practic cu profesori din India, România, UK sau SUA și am rămas îndrăgostită de toate nunatele stilurilor practicate. Yoga m-a ajutat să îmi redescopăr iarăși corpul, să învăț să-l ascult și să-l prețuiesc mai mult, să mă iubesc mai mult, să mă eliberez de emoțiile blocate la nivelul mușchilor, articulațiilor și organelor, să-mi temperez egoul și să am muuult mai multă răbdare.

Yoga reușește să scoată la suprafață ceea ce există în interiorul tău și practică constantă și regulată poate reprezenta o adevărată detoxifiere fizică, mentală și emoțională.

Principiul este unul simplu – toate emoțiile reprimate rămân blocate la nivelul subconștientului dar și în plan fizic, la nivelul corpului, în organe, mușchi, țesuturi conjunctive, articulații. Nerezolvate, aceste emoții și traume pot ajunge să se manifeste prin tot felul de afecțiuni sau dureri iar prin yoga putem elibera treptat foarte multe dintre aceste energii stagnante.

Fiecare succesiune de asane presupune a contracta și a relaxa musculatura, a întinde și apoi a detensiona fascia, a masa diferite organe interne prin răsuciri, a lucra pe diferite meridiane energetice. Toate aceste mișcări coordonate cu fiecare inspir și expir, au rolul de a crea spațiul necesar pentru că ceea ce există blocat acolo să fie adus la suprafață pentru a putea fi eliberat.

(…) De aceea, la finalul fiecărei clase de yoga se face o mică meditație în care corpul are oportunitatea de a-și regla nivelul energetic și de a elibera tot ce este nevoie. Aici se întâmplă magia pentru că, din senin, apar tot felul de trăiri. Oamenii pot simți acea stare de ‘bliss’ sau pot începe să plângă fără motiv, pur și simplu, simțind că ceva trebuie ‘să iasă’ din interiorul lor, pot simți o stare de serenitate, iubire de sine. Spectrul emoțiilor este foarte mare însă, clar, se întâmplă ceva vindecător.

Consider că în această practică contează enorm să rezonezi cu cel care predă clasa și cu stilul abordat pentru că, yoga pentru unii poate însemna un soi de gimnastică, și pentru alții o adevărată experiență spirituală. Totul depinde de cel care predă și de cum reușește să susțină energetic spațiul.

CSID: Ce rol are Dumnezeu în viața ta și cum îți cultivi relația cu divinitatea?

Sylvia Sîrbu: Întotdeauna m-am considerat un om credincios și mai puțin religios pentru că am anumite păreri și opinii atunci când vine vorba de dogma religioasă cu care nu rezonez în multe privințe. Asta nu înseamnă că m-am îndepărtat de Dumnezeu, din contra, de-a lungul anilor am căutat să-l înțeleg în toate nuanțele lui și să-l caut și dincolo de creștinism.

Nu știu ce am fost în altă viață dar mereu am fost fascinată de curentele spirituale precreștine, de mișcările esoterice inspirate de creștinism, mereu mi-am pus întrebări de genul : Cine a scris Biblia? Când s-a scris Biblia? De ce doar anumite evanghelii au fost incluse în Biblie și altele nu?

Cu toate că m-am documentat cu privire la multe căi spirituale în speranța de a o găsi pe cea mai potrivită pentru mine, mi-am dat seama că relația mea cu Dumnezeu este ceva atât de intim și de personal încât nu ar trebui îngrădită de anumite ritualuri sau definiții.  Astăzi mă consider o ‘spiritualistă eclectică’ și în ultimii ani am reușit să-mi schimb perspectiva cu privire la creștinism și să îl redescopăr pe Dumnezeu într-o lumină cu totul nouă.

Ceea ce m-au învățat ultimii ani care au fost foarte dificili pentru mine este că, indiferent câte formări și diplome în psihologie aș avea, în momentul în care viața mă pune la pământ și nu mai pot controla nimic, nici măcar gândurile sau emoțiile mele, singurul lucru la care mă întorc iar și iar este Dumnezeu și rugăciunea. Un om fără această componentă spirituală a vieții lui, mie mi se pare că nu este un om întreg.

Psihologia ne ajută la nivel cognitiv și emoțional dar trebuie să hrănim și să elevăm și spiritul cumva.

Deci Dumnezeu are un rol din ce în ce mai important în viața mea, pentru că acum, poate că sunt mai înțeleaptă sau poate că am capacitatea de a înțelege mai profund ce reprezintă Divinitatea în viața mea.

Cum îmi cultiv această relație cu Dumnezeu ? Pacticand recunoștință și străduindu-mă în fiecare zi să fiu un om bun și să mă bucur de viață. Cred că iubind la rândul nostru tot ce ne înconjoară și implicit pe noi înșine, este forma cea mai pură de a-l iubi pe Dumnezeu.

CSID: Dacă ar fi să te privești în timp, cum a evoluat relația cu propria-ți persoană?

Sylvia Sîrbu: Viața mea s-a schimbat total în ultimii 10 ani. Am pornit de la o criză existențială și o depresie care a început acum 10 ani și de la care m-am îmbolnăvit fizic. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că este nevoie să caut niște răspunsuri din dorința acută de a înțelege ce se întâmplă cu mine și astfel a început o călătorie interioară minunată care nu cred că se va sfârși vreodată. Ceea ce am învățat este că din cele mai mari suferințe ale vieții vin cele mai mari și mai profunde transformări. Suferința ne împinge să ieșim din zona de confort și să îndrăznim să cerem mai mult de la viață.

Astăzi am învățat să fac pace cu mine și știu că dacă anumite răni nu se vindecă niciodată, voi putea învață să trăiesc cu ele. Astăzi mă accept în totalitate cu toate excentricitățile mele și nu mai depind de validarea celor din jur. Cel mai mare dar pe care am reușit să mi-l ofer după toată această muncă interioară este capacitatea mea de a fi autentică și cred că asta mi-a oferit o imensă libertate.

Astăzi știu că sunt cea mai importantă persoană din viața mea și fericirea depinde doar de mine!

FOTO: Instagram @sylvia_sirbu

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân